ICCJ. Decizia nr. 295/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 295/2008
Dosar nr.213/1/2007
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 22 septembrie 2005, reclamanta SC E.B. SA Bucureşti (în prezent B.L.R. SA) a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., anularea Deciziei nr. 389/19721 din 26 iulie 2005 emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia atacată a fost obligată la plata sumei de 2.560.296 lei şi 175.553 lei cu titlu de penalităţi pentru perioada 9 noiembrie 1999 - 30 iunie 2005, fără ca pârâta să aibă în vedere împrejurarea că obligaţia de a plăti T.V.A. a fost suspendată în mai multe rânduri, de Instanţele de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3360 din 11 octombrie 2006, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi Instanţe, reţinând că, dobânzile şi penalităţile trebuiau calculate doar pentru perioadele 9 noiembrie 1999 - 21 decembrie 1999 şi 10 martie 2005 - 30 iunie 2005, când titlul executoriu privind datoria principală era în fiinţă şi în care a subzistat obligaţia de plată a T.V.A.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1263 din 15 mai 2007 a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.L.R. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. A anulat în parte Decizia nr. 389/19721 din 26 iulie 2005, în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile stabilite în sarcina reclamantei, menţinând-o doar pentru suma 209.071 lei dobânzi şi 14.719,64 lei penalităţi.
Soluţia este motivată în considerarea deciziei de casare şi faţă de rezultatele expertizei efectuată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. susţinând în esenţă că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2005, şi titlului 9 privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, întrucât nu a fost epuizată procedura administrativă, iar organul administrativ nu a emis o decizie ce putea fi atacată în fata Instanţei de contencios administrativ.
Recurenta critică sentinţa Instanţei de Fond care şi-a motivat soluţia pe rezultatele expertizei efectuate în cauză şi pe considerentele deciziei de casare.
Se arată că expertul nu a stabilit perioada de neexigibilitate a titlului executoriu, dacă actul generator al obligaţiilor a fost suspendat, perioada pentru care a fost suspendat şi după aceea urma să calculeze obligaţiile datorate de societate.
Reclamanta nu a obţinut suspendarea executării actului administrativ potrivit legii contenciosului administrativ astfel că neplata creanţei certe, lichide şi exigibile stabilită de acest act, atrage calculul de majorări de întârziere.
Se motivează că potrivit art. 10 din OG nr. 61/2002 exercitarea căilor de atac împotriva actelor prin care s-au stabilit obligaţii de plată nu suspendă obligaţia de plată a acestora şi nici curgerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, astfel că neexecutarea de către contribuabil a obligaţiilor fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de lege.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi în baza art. 3041 C. proc. civ., Curtea respinge recursul pentru următoarele considerente:
Critica ce vizează excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neepuizarea procedurii administrative, nu poate fi reţinută întrucât, prin sentinţa civilă nr. 295 din 8 februarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de prematuritate a acţiunii formulate de reclamantă precum şi cea privind inadmisibilitatea cererii, iar recursul formulat de reclamantă a vizat fondul contestaţiei, prin respingerea cererii de prima Instanţă.
În cauză se constată că în privinţa soluţionării celor două excepţii hotărârea nu a fost recurată astfel că sub acest aspect, aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă.
Mai mult aceste excepţii nu au mai fost reiterate după casarea cauzei şi trimiterea spre rejudecare, fiind invocate direct în al doilea ciclu procesual în recurs.
De asemenea nu s-a făcut dovada că de la data declarării litigiului, organul administrativ ar fi soluţionat plângerea prealabilă şi ar fi emis o soluţie la cererea băncii prin finalizarea procedurii prealabile.
În cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3360 din 1 octombrie 2006 a admis recursul reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare pe fondul cauzei pentru completarea probatoriului, în ceea ce priveşte perioadele pentru care urmează fi calculate dobânzile şi penalităţile şi anume cele în care titlu executoriu era în fiinţă, excluzând perioadele de suspendare a acestuia de către Instanţele de judecată.
În acest fel s-a statuat asupra dreptului reclamantei de a se adresa Instanţei de judecată în condiţiile în care organul administrativ nu a soluţionat plângerea prealabilă.
Cu privire la al doilea motiv de recurs se constată că în mod corect prima Instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile Instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Limitele rejudecării fondului au fost determinate în Decizia de casare respectiv completarea probatoriului, restul hotărârii fiind în puterea lucrului judecat.
Instanţa de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în Decizia de casare, în sensul că modul în care Instanţa de Recurs a rezolvat, în speţă, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.
În aceste condiţii critica de nelegalitate nu poate fi reţinută întrucât Instanţa de Recurs în Decizia de casare a statuat că pentru perioada în care obligaţia de plată a băncii a fost suspendată de Instanţele judecătoreşti, aceasta nu mai poate fi obligată la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.
Expertiza efectuată în cauză a avut în vedere obiectivele stabilite de Instanţa de judecată în raport cu Decizia Instanţei de Recurs şi limitele casării dispuse în speţă.
Cum obligaţia de plată era suspendată, aceasta nu era exigibilă pentru perioada respectivă.
Referirile la exercitarea căilor de atac care nu atrag suspendarea sunt lipsite de relevanţă, întrucât în cauză suspendarea, s-a dispus de Instanţa de judecată, fiind depuse hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea obligaţiei de plată a băncii.
În raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., criticile de nelegalitate ce vizează probleme deja dezlegate de Instanţa de Recurs, obligatorii pentru judecătorii fondului, sunt neîntemeiate, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
Cu privire la cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.138 RON, conform chitanţei depuse la dosarul de fond iniţial Curtea a respins-o, având în vedere că partea nu a solicitat aceste cheltuieli la fondul cauzei, nu a exercitat căile de atac prevăzute de lege, fiind o cerere nouă în recurs, contrar prevederilor art. 294 alin. (1) şi art. 316 C. proc. civ.
Mai mult pentru recuperarea cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ., pârâta - intimată are la dispoziţie alte căi prevăzute de lege şi nu solicitarea acesteia direct în recursul promovat de partea adversă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1263 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata B.L.R. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 30/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
