ICCJ. Decizia nr. 36/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 36/2008
Dosar nr. 1913/2/2007
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.A. a chemat în judecată M.S.S.F., solicitând Instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prime de concediu pentru perioada 2001 - 2005 actualizată cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este funcţionar public şi că beneficiază de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 astfel cum a fost republicată.
A mai susţinut că, executarea efectivă a plăţii acestui drept de natură salarială a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, dar că, existenţa acestui drept nu a fost înlăturată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1302 din 17 mai 2007 a respins excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a primelor de concediu pentru anii 2001 - 2005, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa a reţinut că, încălcarea existenţei dreptului la prima de concediu ar contraveni prevederilor art. 41, art. 53 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică. Aceste norme legale, reţine Instanţa, au caracter retroactiv sub aspectul unui drept câştigat anterior, cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.M.F.E.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că, acordarea primei de vacanţă funcţionarilor publici a fost suspendată pe perioada 2001 - 2006 şi că Instanţa de Fond nu a observat că legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005 au fost adoptate şi promulgate potrivit prevederilor Constituţiei României, iar aplicarea lor este obligatorie, inclusiv funcţionarilor publici.
Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2003 şi 2005.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.F.E.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 1302 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 38/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
