ICCJ. Decizia nr. 3251/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3251/2008
Dosar nr. 295/35/2008
Şedinţa publică din 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 104/CA/2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta G.A.M., a constatat nelegalitatea certificatului emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la 25 mai 2006, pentru suprafaţa de 40.365 mp, teren care în natură reprezintă terenul înscris în C.F. 36 Nisipeni.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul înscris în C.F. nr. 261 a fost preluat prin procesul verbal nr. 490 din 16 iunie 1948 de către Ministerul Industriei în baza legii de naţionalizare. Din înscrisurile depuse la dosar şi din extrasul de C.F. rezultă că, în natură, reprezintă fabrică de spirt cu clădiri anexe şi cu terenul aferent.
Din nicio probă depusă la dosarul cauzei, nu rezultă că acest imobil s-ar fi dat vreodată în administrarea unei unităţi economice de stat care ar fi fost succesoarea pârâtei, astfel că s-a atestat dreptul de proprietate asupra terenului care nu a intrat niciodată în patrimoniul societăţii şi nu a dobândit drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Legii nr. 554/2004 care reglementează procedura soluţionării excepţiilor de nelegalitate ale actelor administrative unilaterale şi rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ.
Susţine astfel recurenta că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă obligatorie conform art. 7 din Legea contenciosului administrativ, astfel că acţiunea este inadmisibilă.
Recurenta critică hotărârea atacată pentru nesoluţionarea excepţiei tardivităţii promovării acţiunii, având în vedere că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai cu respectarea termenelor legale.
A treia critică formulată de recurentă vizează faptul că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia pronunţată prin raportare la dispoziţiile HGnr. 834/1991, actul atacat nefiind emis în baza Legii nr. 10/2001 cum în mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată şi nu a fost verificată îndeplinirea prevederilor legale în vigoare, la momentul emiterii actului administrativ SC A.A.V. SA Satu Mare a solicitat admiterea recursului formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţinând acelaşi motiv de nelegalitate, respectiv lipsa plângerii prealabile, tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, actul administrativ fiind emis cu îndeplinirea condiţiilor legale care certificau dreptul său de proprietate.
Intimata reclamantă G.A.M. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate care a constatat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis cu încălcarea prevederilor HG nr. 834/1991, nefiind îndeplinită condiţia esenţială ca bunul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale la data transformării din unitate economică de stat în societate comercială.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în favoarea SC A.A.V. SA Satu Mare certificatului pentru terenul în suprafaţă de 71.960,38 m.p., din care face parte şi imobilul înscris în C.F. 261 Nisipeni, teren aferent fabricii de spirt şi casei în suprafaţa de 4 ha 365 mp.
Excepţia de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.
Astfel conform prevederilor alin. (1), art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie (…)".
În cazul excepţiei de nelegalitate procedura de urmat este una specială, derogatorie de la dreptul comun astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 5547/2004.
Procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege a fost concepută ca o cale care poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fiind o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanţei, a cărei îndeplinire a fost sancţionată în practica judiciară cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura lui, civilă, comercială de contencios administrativ şi fiscal şi nu este o acţiune în sensul prevăzut de art. 7 din lege pentru a fi necesară procedura prealabilă, fiind deci un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ.
În raport de conţinutul art. 4 din lege, criticile formulate de recurentă privind neanalizarea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi respectiv a inadmisibilităţii excepţiei, a termenelor de invocare şi respectiv lipsa de rol activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., sunt nefondate.
Nu pot fi reţinute motivele de recurs ce vizează fondul cauzei prin care recurentul arată că prima instanţă nu a motivat soluţia prin raportare la dispoziţiile HG nr. 834/1991.
Criticile nu sunt fondate având în vedere că din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa a analizat pe baza probelor administrate actul administrativ prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991.
În cauză nu s-a dovedit că imobilul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost în administrarea unei unităţi economice de stat, succesoare a pârâtei recurente societate comercială.
În concordanţă cu prevederile art. 15 şi respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 condiţia esenţială pentru ca o societate comercială să fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun în condiţiile legii era reprezentată de dovada ca bunul va fi intrat patrimoniul acesteia.
Prin perspectiva HG nr. 834/1991 pentru atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor societăţilor comerciale trebuia să facă dovada că aceste terenuri se aflau în patrimoniul lor la data transformării din unităţi economice de stat în societăţi comerciale.
În mod corect s-a reţinut de prima instanţă că în cauză nu s-a făcut dovada că terenul pentru care s-a atestat dreptul de proprietate conform HG nr. 834/1991 a intrat în patrimoniul societăţii comerciale pârâte şi nici ca aceasta a dobândit un drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este nefondat fiind respins în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ. şi art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împotriva sentinţei nr. 104 din 9 iunie 2008, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3082/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3270/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
