ICCJ. Decizia nr. 3300/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3300/2008
Dosar nr.8093/2/2007
Şedinţa de la 7 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi D.G.P. obligarea acestora la plata, pentru fiecare membru de sindicat, a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
La termenul de judecată din 6 februarie 2008 instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentei cauze, conform art. 158 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 386 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea soluţiei a reţinut că raportul de serviciu dedus judecăţii este între membrii de sindicat şi o autoritate publică locală, astfel încât potrivit dispoziţiilor art. 91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) teza I, competenţa de soluţionare a prezentei cauze, aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs, recurentul - reclamant a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, mai exact a dispoziţiilor art. 713 din OUG nr. 30/2007, precum şi a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat, prin acţiunea introductivă, obligarea pârâţilor M.I.R.A. şi D.G.P. la plata unor drepturi salariale, arătând că membrii sindicatului sunt funcţionari publici cu statut special în cadrul D.G.P. - biroul teritorial.
Faţă de statutul de funcţionari publici ai membrilor Sindicatului reclamant, se constată că incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 189/1999, republicată, potrivit cărora prezentul litigiu este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
În vederea stabilirii competenţei materiale în soluţionarea cauzei, înalta Curte constată că se impune analizarea raportului obligaţional dedus judecăţii, prin prisma criteriului prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anume cel al poziţiei autorităţilor pârâte şi obligate potrivit raportului juridic invocat, în sistemul administraţiei publice.
Potrivit dispoziţiilor art. 713 din OUG nr. 30/2007 în domeniul administraţiei publice, printre instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea M.I.R.A. se află şi D.G.P.
Din actele dosarului rezultă că membrii S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P. au raporturi de serviciu stabilite, în mod direct cu D.G.P., autoritate căreia îi revine şi obligaţia legală de a plăti drepturile cuvenite membrilor Sindicatului reclamant.
Cum D.G.P. este organ administrativ constituit la nivel central, cu capacitate juridică administrativă proprie, având deci competenţa legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite poliţiştilor aflaţi în raporturi de serviciu directe cu instituţia, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Curţii de Apel ca primă instanţă în litigiile de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Faţă de cele expuse, înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este competentă material să soluţioneze, în primă instanţă, prezenta cauză, sentinţa de declinare fiind nelegală.
Pentru argumentele prezentate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi ale art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, urmând a trimite cauza pentru soluţionarea pe fond, Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial din cadrul D.G.P., împotriva sentinţei civile nr. 386 din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3293/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3302/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
