ICCJ. Decizia nr. 3455/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3455/2008
Dosar nr. 156/36/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2008, reclamanta N.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 6252 din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru întreaga perioadă de refugiu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia contestată, pârâta i-a recunoscut drepturile compensatorii prevăzute de legea menţionată numai pentru perioada 15 iulie 1944 - 6 martie 1945, acestea urmând a-i fi acordate începând cu data de 1 noiembrie 2007, cu toate că, aşa cum a dovedit prin probele administrate, a avut două perioade de refugiu, din Basarabia în România, datorate persecuţiilor exercitate pe criterii etnice, respectiv iunie 1940 - iunie 1941 şi martie 1944 - martie 1945.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 169/CA din 5 martie 2008, a admis acţiunea, a anulat în parte hotărârea contestată (menţionată din eroare nr. 24264 în loc de 6252) din 31 octombrie 2007 şi a constatat că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 în calitate de persoană strămutată în altă localitate din motive etnice pentru perioada 28 iunie 1940 - 22 iunie 1941 şi 15 martie 1944 - 6 martie 1945, indemnizaţia urmând a fi acordată începând cu 1 noiembrie 2007.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, ale art. 2 din HG nr. 127/2002, precum şi cu probele administrate în cauză.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
Recurenta a susţinut, în esenţă că, din probele administrate, rezultă că, împreună cu familia, reclamanta s-a stabilit în comuna Sarata, judeţul ChiliaNoua - Basarabia şi că s-a stabilit, ulterior, definitiv, în România, în anul 1944, din anul 1940 nemaiîntorcându-se din Basarabia decât în anul 1944, odată cu al doilea val de refugieri.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu prevederile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este legală şi temeinică.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În mod eronat recurenta - pârâtă susţine că intimata - reclamantă nu s-ar afla în situaţia reglementată de textele legale indicate.
Prin declaraţia autentică a martorilor P.I. şi OG, coroborată cu contractul de vânzare - cumpărare încheiat între Statul Român prin Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, direcţia proprietăţii şi bunuri de stat ale colonizării, şi tatăl reclamantei, B.I., actele de stare civilă ale reclamantei şi adresa emisă de Academia Română, Institutul de Istorie N.I., rezultă că, s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că reclamanta împreună cu părinţii şi fratele s-au refugiat din Basarabia în România prima dată în anul 1940 când Basarabia a fost ocupată de U.R.S.S. ca urmare a Ultimatumului, s-au întors în Basarabia după 1941, când aceasta a fost integrată din nou României şi a doua oară în anul 1944, odată cu al doilea val de refugieri, când s-au stabilit definitiv pe teritoriul actual al României.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, sentinţa fiind legală şi temeinică recursul declarat în cauză se va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 196/CA din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3451/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3456/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
