ICCJ. Decizia nr. 3447/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3447/2008
Dosar nr. 5601/2/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 august 2007, reclamantele I.S. şi R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2005 actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, în calitate de funcţionari publici, sunt îndreptăţite la acordarea drepturilor băneşti reprezentând primele de concediu pe anii 2001 - 2005, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Au menţionat că, deşi prin OUG nr. 33/2001 şi, ulterior, prin legile bugetare, s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu I.L., solicitând, de asemenea, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflaţie.
Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 51 din 9 ianuarie 2008, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi a obligat pârâtul să plătească reclamantelor şi intervenientei drepturile băneşti reprezentând primele de vacanţă pe perioada 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflaţie şi a admis şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantele şi intervenienta sunt îndreptăţite la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Că, deşi aceste dispoziţii legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile HG nr. 208/2005, potrivit cărora bugetul de stat este gestionat de către această autoritate.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât şi chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În recursul său, pârâtul a criticat soluţia primei instanţe, invocând nelegalitatea acesteia şi arătând că, în mod eronat, a fost obligat să achite de unul singur drepturile în litigiu reclamantelor şi intervenientei, deoarece acestea au fost angajate ale fostului Minister al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Această instituţie şi-a încetat însă activitatea la data de 12 aprilie 2007 şi are ca succesori, în drepturi şi obligaţii, pe lângă Ministerul Transporturilor şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
A susţinut că, în cauză, trebuiau chemaţi în judecată, în calitate de pârâţi, toţi cei trei succesori ai fostului Minister al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului iar Ministerul Transporturilor putea fi obligat la plata a cel mult 1/3 din totalul drepturilor datorate.
Pe fondul cauzei, a arătat că nu s-a putut face plata drepturilor în litigiu anterior, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 500/2002, iar în prezent modalitatea de acordare a respectivelor drepturi este reglementată de OUG nr. 146/2007.
Recurentul - chemat în garanţie a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală şi respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că cererea de chemare în garanţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 60 - art. 63 C. proc. civ. şi nu este fondată, în raport cu prevederile art. 19, art. 21 şi art. 28 din Legea nr. 500/2002.
Recursurile se vor admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Este necontestabil că atât intimatele - reclamante, cât şi intimata - intervenientă au avut calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, calitate în care au şi solicitat acordarea drepturilor în litigiu.
Prin OUG nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a administraţiei publice centrale, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi-a încetat activitatea, activitatea sa fiind preluată de Ministerul Transporturilor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Deşi prin întâmpinarea depusă la dosar în faza judecăţii în primă instanţă, pârâtul Ministerul Transporturilor a învederat această situaţie şi a solicitat ca pretenţiile reclamantelor şi intervenientei să fie analizate cu toţi succesorii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi însăşi Curtea de Apel a reţinut acest aspect în cuprinsul sentinţei, instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la acest motiv de apărare, care era esenţial pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a cadrului procesual.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel încât, pe fondul cauzei, se impune admiterea recursului pârâtului, casarea sentinţei atacate, în parte, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează să analizeze şi să stabilească dacă reclamantele şi intervenienta au primit toate drepturile care li se cuvin şi care sunt autorităţile publice debitoare.
Hotărârea primei instanţe este nelegală şi în ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantelor) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele Ministrului Economiei şi Finanţelor în materie de buget.
Recurentul - pârât Ministerul Transporturilor (ca, de altfel şi celelalte ministere) are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că recurentul - chemat în garanţie nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, Curtea de Apel a greşit când a admis cererea de chemare în garanţie a acestei autorităţi.
Se va admite, deci şi recursul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi se va respinge cererea sa de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Transporturilor şi chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 51 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de Ministerul Transporturilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3444/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3449/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
