ICCJ. Decizia nr. 3449/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3449/2008
Dosar nr. 6770/2/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2007, aşa cum a fost precizată, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F., obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004 - 2005 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de poliţist, este îndreptăţită la acordarea sumelor solicitate, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) şi ale art. 6 din OG nr. 38/2003.
A menţionat că, deşi prin legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3159 din 5 decembrie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acordarea drepturilor salariale solicitate, în baza dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003, republicată, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003.
Că, deşi aceste dispoziţii au fost suspendate, măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a prevederilor legale respectiv, a exerciţiului drepturilor menţionate, iar nu anularea drepturilor.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.E.F., solicitând, în principal, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în ceea ce îl priveşte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală iar, în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că, potrivit OG nr. 22/2002, sarcina executării obligaţiilor de plată revine instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii. Prin urmare, a menţionat că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum şi faptul că dreptul pretins de intimata reclamantă derivă dintr-un raport de muncă în care M.E.F. nu este implicat.
În subsidiar, pe fondul cauzei, s-a susţinut că dispoziţiile referitoare la primele de concediu şi sporul de fidelitate au fost suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste prevederi nu îşi produc efecte pe perioada suspendării.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii îl constituie, în cauză, acordarea primei de concediu pentru anii 2004 - 2005 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
În mod eronat instanţa de fond a admis acţiunea şi faţă de M.E.F., în condiţiile în care, prin OG nr. 22/2002 s-a reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare, au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantei) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Trebuie avut în vedere şi faptul că recurentul nu este parte în raportul de drept material dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, se va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi se va respinge acţiunea faţă de acest pârât, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În raport cu dezlegarea data recursului, nu se mai impune analizarea motivelor invocate în subsidiar pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 3159 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta N.A. faţă de M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3447/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3450/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
---|