ICCJ. Decizia nr. 3494/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3494/2008

Dosar nr. 8701/59/2007

Şedinţa publică din 15 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 15 mai 2007, reclamantul H.O. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia pentru desfăşurarea concursului în vederea ocupării funcţiilor vacante de ofiţer consilier juridic, obligarea acesteia din urmă să-i recorecteze lucrările scrise şi să-i acorde, în plus, un minim de 30 de puncte, precum şi a calificativului „admis" la concursul de ocupare a postului vacant de ofiţer consilier juridic la Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă Arad.

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 51 din 11 martie 2008, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamantul nu a promovat concursul sus menţionat, iar contestaţia formulată în condiţiile Ordinului ministrului justiţiei nr. 2854/2004 i-a fost respinsă, postul fiind ocupat de o altă persoană.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cererile reclamantului vizând obligarea pârâtei să-i acorde un anumit calificativ, exced competenţa instanţei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor invocate, recurentul a susţinut că: deşi cererea sa se circumscrie dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/204, în mod greşit instanţa de fond a reţinut contrariul; instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de ordine publică invocată; completul de judecată nu a fost alcătuit conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale".

Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că aceasta a fost pronunţată de un complet alcătuit potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi, de asemenea că, în cauză, nu s-a invocat niciunul din cazurile, expres şi limitativ prevăzute de art. 24 C. proc. civ., ce pot constitui motiv de recuzare sau abţinere a unui membru al completului de judecată.

Curtea constată de asemenea că, în condiţiile în care recurentul - reclamant nu a promovat concursul iar contestaţia formulată i-a fost respinsă de către intimatul - pârât, în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care se poate adresa instanţei de contencios administrativ doar persoana vătămată „într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri (…)".

Cum în speţă reclamantul nu a atacat actul emis de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor ci a solicitat instanţei obligarea acesteia să-i suplimenteze cu 30 de puncte punctajul acordat la examen şi pe cale de consecinţă, să-i acorde calificativul „admis", rezultă că acţiunea excede chiar competenţa instanţei de contencios administrativ, aspect ce face de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs invocate.

Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de H.O. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3494/2008. Contencios