ICCJ. Decizia nr. 3498/2008. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3498/2008
Dosar nr. 1086/1/2008
Şedinţa publică din 15 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 210 din 22 ianuarie 2008 a respins recursul declarat de SC P.A. SA, absorbită prin fuziune de SC S.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 80 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În acest sens, instanţa de recurs a reţinut că, prin sentinţa sus menţionată, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fond, acţiunea formulată de reclamanta SC P.A. SA în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova, având ca obiect restituirea sumei de 1.588.494,16 lei, achitată de reclamantă cu titlu de dobânzi şi penalităţi de întârziere, datorate la data încheierii a trei convenţii de eşalonare la plată a unor obligaţii restante, în temeiul prevederilor art. 113 C. proCod Fiscal şi a Legii nr. 266/2006, pentru aprobarea OG nr. 28/2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond reflectă o corectă aplicare a legii şi o justă interpretare a probelor administrate.
Astfel, s-a apreciat că, în mod corect, organele fiscale, prin raportul fiscal nr. 12026/2005, au constatat nerespectarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 7 pct. 8 privind înstrăinarea de active, în perioada derulării înlesnirilor la plată prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 580/2002, precum şi a prevederilor art. 18 din OUG nr. 40/2002 referitoare la constituirea de garanţii.
În acest context, Înalta Curte, examinând şi Decizia nr. 86 din 15 noiembrie 2005, prin care s-a soluţionat contestaţia recurentei împotriva celor stabilite, a reţinut, din cuprinsul acesteia, că a fost anulată numai măsura privind achitarea de către recurenta - reclamantă a majorărilor şi penalităţilor de întârziere stabilite prin raportul nr. 12026/2005, până la întocmirea de către organele fiscal - teritoriale a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, aferente obligaţiilor fiscale, cu menţiunea expresă că această măsură s-a dispus pentru un motiv formal, în sensul că numai actele ce vor fi întocmite reprezintă acte administrativ fiscale ce pot fi contestate în condiţiile Codului de procedură fiscală.
S-a apreciat ca neîntemeiată şi critica privind greşita aplicare şi interpretarea legii în condiţiile în care instanţa de fond a stabilit în mod corect că înlesnirile fiscale au fost pierdute şi nu se impune anularea lor altfel decât pe calea actului administrativ care a reţinut neîndeplinirea condiţiilor.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs a considerat că este corectă soluţia potrivit căreia s-a apreciat că măsura pierderii înlesnirilor la plată, constatată prin raportul de inspecţie fiscală, nu a fost anulată de organul de soluţionare a contestaţiei şi prin urmare recurenta nu poate invoca, în beneficiul său, prevederile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 266/2006, întrucât a efectuat plata sumelor a căror restituire o solicită, după pierderea înlesnirilor.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC S.C. SA invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., respectiv ipoteza în care instanţa respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a omis să analizeze primul motiv de nelegalitate cu care a fost investită, acela prin care se invoca anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 12026/2005 şi, prin urmare, împrejurarea dacă acesta poate constitui o motivaţie pentru înlăturarea înlesnirilor fiscale ce le-au fost acordate.
Contestaţia în anulare este nefondată şi urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Analizând cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ., se constată că aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de parte, întrucât aceste argumente trebuie să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.
Cu alte cuvinte, instanţa este obligată să răspundă criticilor formulate în recurs, neavând însă şi obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte, obligaţie pe care, în prezenta cauză, instanţa a îndeplinit-o atunci când a analizat recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de casare invocate de recurentă, respectiv cele reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, constatând că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondată, prezenta contestaţie în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC S.C. SA împotriva Deciziei nr. 210 din 22 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3494/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3510/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
