ICCJ. Decizia nr. 360/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 360/2008
Dosar nr. 6382/36/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 8 februarie 2006, reclamantul N.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.T., anularea Hotărârii nr. 5320 din 30 decembrie 2005 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 181/ CA din 6 martie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a acordat reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.
Instanţa a reţinut că, prin persoană persecutată din motive etnice, în accepţiunea Legii nr. 189/2000, trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi aceea care a suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra sa, astfel cum este cazul copiilor născuţi în perioada refugiului sau strămutării părinţilor, situaţie în care se află şi reclamantul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3522 din 19 octombrie 2006, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi, casând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi Instanţe, cu motivarea că, la pronunţarea sentinţei, Instanţa de Fond nu a respectat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., neadministrând toate probele necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa civilă nr. 456/ CA din 14 iunie 2007 a admis acţiunea reclamantului N.D.S., a anulat hotărârea emisă de pârâtă şi a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 dispunând emiterea de către pârâtă a unei noi hotărâri în sensul celor dispuse.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile depuse în fond după casare, respectiv acte de stare civilă ale reclamantului şi Hotărârea nr. 5937 din 30 noiembrie 2006 emisă de pârâtă în baza sentinţei civile nr. 181/CA/2006 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a recunoscut reclamantului beneficiul drepturilor solicitate, fac dovada că părinţii reclamantului au fost strămutaţi din Bulgaria în România, în anul 1940, ca urmare a Tratatului de la Craiova dintre cele două ţări, iar reclamantul s-a născut în localitatea în care aceştia au fost strămutaţi, la data de 18 octombrie 1944.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat, în raport de situaţia de fapt sus menţionată că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 coroborate cu cele ale art. 2 din Norma de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobată prin HG nr. 127/2002, dispoziţii legale din interpretarea cărora rezultă că beneficiază de dispoziţiile legii şi copiii născuţi în perioada refugiului, în condiţiile în care au suferit aceleaşi interdicţii ca şi părinţii lor, la care îşi aveau în mod legal domiciliul.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Normele sus menţionate, Instanţa a dispus să se recunoască reclamantului beneficiul drepturilor solicitate începând cu data de 1 ianuarie 2006.
Pârâta a declarat recurs şi împotriva acestei a doua sentinţe, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor legale, cu motivarea că reclamantul nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie dintre Bulgaria şi România, pentru a se putea susţine că şi-a schimbat domiciliul în altă localitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 din HG nr. 127/2002.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2 au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie, ca efect al tratatelor bilaterale.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale acestei experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru privaţiunile suferite.
În concluzie, intimatul - reclamant, născut pe teritoriul României, la data de 18 octombrie 1944, cu alte cuvinte, în intervalul reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 189/2000, este îndreptăţit, aşa cum corect a stabilit Instanţa de Fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.
Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinţei pronunţată de Instanţa de Fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.T. împotriva sentinţei civile nr. 456/ CA din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 359/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 361/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
---|