ICCJ. Decizia nr. 370/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 370/2008

Dosar nr. 1309/59/2007

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 6 august 2007, reclamantul M.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi M.I.R.A. anularea dispoziţiei din 14 iunie 2007 emisă de pârâtul I şi a ordinului din 5 iulie 2007 emis de pârâtul II, precum şi suspendarea executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin încheierea din data de 29 august 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis capătul de cerere privind suspendarea actelor administrative atacate reţinând că, în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R.

Recurenţii M.A.I. şi I.G.P.R. au învederat, prin motivele de recurs, că încheierea atacată este netemeinică şi vădit nelegală nefiind îndeplinite în cauză condiţiile impuse de lege pentru ca Instanţa să dispună suspendarea actului administrativ. Susţinerile reclamantului privitoare la imposibilitatea participării la eventualele concursuri organizate în vederea ocupării unei funcţii superioare şi obţinerii unor venituri salariale mai mari nu satisfac cerinţa existenţei unui prejudiciu material viitor şi previzibil. Pe de altă parte, s-a arătat de către recurentă că nu s-au produs probe concludente prin care intimatul să dovedească existenţa unui caz bine justificat, nefiind astfel îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi modificarea încheierii din 29 august 2007 a Curţii de Apel Timişoara în sensul respingerii cererii de suspendare a executării dispoziţiei din 14 iunie 2007 emisă de I.G.P.R., prin Inspectorul general, şi ordinul din 5 iulie 2007 emis de M.A.R.A., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în contencios administrativ, formulată de reclamantul M.G.I.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea Instanţei de Fond.

Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată (odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, pană la soluţionarea acţiunii în fond) Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz Instanţa putând dispune suspendarea executării, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin pagubă iminentă se înţelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză, prin dispoziţia din 14 iunie 2007 a I.G.P.R. s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului M.G.I. cu mustrare scrisă, pentru săvârşirea abaterii disciplinare de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu prevăzute de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei dispoziţii de sancţionare disciplinară a fost respinsă ca neîntemeiată, prin ordinul M.I.R.A. din 5 iulie 2007.

Instanţa de Fond a reţinut în mod eronat, cu o motivare generală şi sumară, că sunt întrunite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ sus menţionat, făcându-se trimitere la actele anexate acţiunii

În realitate, nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, în condiţiile în care nu s-a probat de către reclamant existenţa acelor împrejurări, derivate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă, legitimă, în privinţa legalităţii actului administrativ, şi nici cerinţa prevenirii producerii unei pagube iminente, fiind evident că paguba materială viitoare invocată de reclamant prin cerere, care s-ar putea produce urmare interdicţiei de participare la orice examen sau concurs pentru funcţii superioare până la desfiinţarea actului de sancţionare disciplinară şi urmare suprimării astfel a posibilităţii de a obţine venituri salariale mai mari, nu este previzibilă.

În aceste condiţii, reţinând că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică şi că recursul este fondat, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, admiterea recursurilor declarate de M.I.R.A. şi de I.G.P.R. împotriva încheierii din 29 august 2007 pronunţată în Dosarul nr. 1309/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării dispoziţiei din 14 iunie 2007 a I.G.P.R. şi a ordinului din 5 iulie 2007 emis de M.I.R.A., formulată de reclamantul M.G.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de M.I.R.A. şi de I.G.P.R. împotriva încheierii din 29 august 2007 pronunţată în Dosarul nr. 1309/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării dispoziţiei din 14 iunie 2007 a I.G.P.R. şi a ordinului din 5 iulie 2007 emis de M.I.R.A., formulată de reclamantul M.G.I.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 370/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs