ICCJ. Decizia nr. 361/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 361/2008
Dosar nr. 4539/44/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, la data de 31 octombrie 2006, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.C.C. - C.A.C.B.I.A.L.P., anularea măsurii dispuse prin adresa nr. 145 din 19 octombrie 2006 emisă de pârât prin care i-a fost refuzată recunoaşterea calităţii de interpret liber-profesionist.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 160 din 21 decembrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat autoritatea pârâtă să-i acorde acestuia drepturile prevăzute de Legea nr. 109/2005, pentru perioada 1 martie 1979 - 1 noiembrie 1995.
Pentru a hotărî astfel Instanţa de Fond a reţinut că, potrivit probelor dosarului, reclamantul a avut calitatea de colaborator al mai multor societăţi din municipiul, Galaţi în perioada 1979 - 1995, în baza acestor contracte de colaborare prezentând programe artistice în diverse localuri ale societăţilor respective, iar în perioada 1978 - 1980 a avut contract de colaborare cu A. şi a desfăşurat activitate interpretativă în Germania, fiind beneficiarul atestatului de liber profesionist nr. 7855 din 1 noiembrie 1980.
Pe cale de consecinţă Instanţa de Fond a apreciat că reclamantul întruneşte cerinţele art. 3 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 109/2005 în condiţiile în care referirea textelor legale la „persoane juridice de profil", trebuie interpretată ca referire la o instituţie publică în care interpreţii liber profesionişti îşi desfăşoară activitatea şi nu în sensul obligativităţii ca aceasta să fie o instituţie de artă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.C.C., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac cu consecinţa, într-o primă modalitate, trimiterii pricinii spre rejudecare aceleiaşi Instanţe şi, într-o a doua variantă, modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului faţă de M.C.C. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A arătat recurentul, prin motivele de recurs, că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., adică hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi, respectiv, hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În concret, recurentul a învederat că în mod eronat Instanţa de Fond a reţinut că deşi legal citată, autoritatea pârâtă nu s-a prezentat în faţa Instanţei şi nu a depus întâmpinare, în condiţiile în care prin adresa din 25 noiembrie 2006 intitulată „întâmpinare şi cerere pentru acordarea unui nou termen de judecată" şi depusă la dosar pentru termenul de judecată din 28 noiembrie 2006, M.C.C. a solicitat Instanţei să analizeze cauza în raport de cadrul procesual stabilit de reclamant şi a relevat că reclamantul a promovat acţiunea cu nerespectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura prealabilă obligatorie înţelegând să se judece direct şi exclusiv cu C.A.C.B.I.A.L.P., care este o persoană juridică distinctă de minister, cu deplină legitimitate procesuală.
De asemenea, M.C.C. a subliniat că prima Instanţă a omis să se pronunţe asupra a două excepţii invocate prin întâmpinare, respectiv excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului, excepţii care au un caracter absolut, peremptoriu şi care erau de natură să facă de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Preferând să treacă la soluţionarea pe fond a cauzei fără a se pronunţa pe cele două excepţii invocate de M.C.C., Instanţa a pronunţat o hotărâre a cărei motivare este insuficientă, lipsită de bază legală, generând contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, dar care este condiţionată de atitudinea, eronat reţinută drept culpabilă, a autorităţii pârâte (fără a se preciza care anume dintre cei doi pârâţi), şi conturată ca măsură în dispozitivul acesteia, prin obligarea pârâtului la acordarea către reclamant a drepturilor prevăzute de Legea nr. 109/2005.
Pe de altă parte, M.C.C. a precizat că Instanţa de Fond, cu aplicarea greşită a legii, şi-a motivat soluţia de admitere a acţiunii, apreciind că prima decizie emisă în favoarea reclamantului se impune a fi menţinută, în condiţiile în care nu se poate stabili la ce anume decizie face referire judecătorul fondului, de natură a fi menţinută în favoarea reclamantului. Aceste împrejurări conferă sentinţei recurate, pe lângă caracterul său contradictoriu şi echivoc, şi unul vădit nelegal.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Instanţa de judecată se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, hotărârea va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De asemenea, judecătorii au, pe temeiul prescripţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În cauză, la judecata în primă Instanţă, M.C.C. a formulat întâmpinare, comunicată reclamantului O.I., prin care s-a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, motivat de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.C.C.
Asupra acestor excepţii de fond, absolute şi peremptorii, judecătorul fondului nu s-a pronunţat în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înainte de cercetarea în fond a pricinii, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
În aceste condiţii, cum s-a pricinuit recurentului o vătămare procesuală ce nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii atacate urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului formulat de M.C.C. şi casarea sentinţei civile nr. 160 din21 decembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.C.C. – C.A.C.B.I.A.L.P. împotriva sentinţei civile nr. 160 din 21 decembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare Instanţei de Fond.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 365/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
