ICCJ. Decizia nr. 3681/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3681/2008
Dosar nr. 7539/2/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea acestuia la actualizarea corectă a pensiei de serviciu în sensul de a se include în calcul procentul de 20% asupra indemnizaţiei lunare de bază şi nu cuantumul valorii avut în vedere la data de 1 noiembrie 2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că autoritatea publică pârâtă nu a ţinut seama de sporul de 20% de care a beneficiat în timpul serviciului, motiv pentru care s-a adresat instanţei de judecată.
Astfel, prin sentinţa nr. 1528 din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7787 din 22 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că autoritatea publică pârâtă este obligată să includă în baza de calcul adaosul pentru vechime în magistratură de 20% la data de 1 noiembrie 2000, 1 aprilie 2001 şi 1 ianuarie 2002.
Se mai arată că autoritatea publică pârâtă a aplicat în mod greşit dispozitivul sentinţei în sensul că nu a ţinut seama de o valoare fixă raportată la anul 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea formulată se reclamă executarea necorespunzătoare a unei sentinţe civile, or, pentru aceasta reclamanta are deschisă calea contestaţiei la executare. Cât priveşte perioada ulterioară anului 2002, reclamanta solicită aplicarea unei lex tertia, prin combinarea unor dispoziţii legale avantajoase cuprinse în legea veche şi legea nouă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond şi-a motivat soluţia adoptată prin considerente străine de pricina examinată.
S-a confundat obiectul acţiunii de faţă cu cel care a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1528/2003 a Curţii de Apel Bucureşti. Or, afirmă recurenta, a învestit instanţa cu o cerere prin care urmăreşte aplicarea corectă a acestei sentinţe, „în sensul de a se calcula procentul de 20% pentru vechimea în magistratură, în mod permanent". Această solicitare nu putea fi rezolvată pe calea executării silite.
În fine, recurenta mai combate şi considerentul referitor la pretenţia sa de a i se aplica o lex tertia, conchizând că, de fapt, Curtea de Apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată deşi acesta era clar indicat.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând şi dezvoltând considerentele fondului.
În plus, intimatul a mai invocat şi împrejurarea că, din modul cum este conceput petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că recurenta pretinde recalcularea drepturilor cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2000, deşi în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, nu mai are această posibilitate decât, eventual, după data de 29 octombrie 2004.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa civilă nr. 1528 din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea reclamantei D.E. (magistrat pensionar) împotriva pârâtului Ministerul Public, care a fost obligat să comunice Casei Naţionale de Pensii relaţiile necesare în vederea recalculării drepturilor de pensie cuvenite, prin includerea în baza de calcul a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 92/1992, precum şi cele cuprinse în OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi materiale ale magistraţilor, în raport cu care magistraţii pensionari au dreptul de a li se lua în considerare, la actualizarea pensiei de serviciu, şi majorarea (adaosul) la indemnizaţia de încadrare, indiferent de data pensionării lor.
Petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conceput de recurenta - reclamantă, are următorul conţinut: „(...) să fie obligat pârâtul Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 precum şi a Legii nr. 303/2004, în sensul de a se include în calcul procentul de 20% asupra indemnizaţiei lunare de bază şi nu cuantumul valoric avut în vedere la data de 1 noiembrie 2000".
După cum bine a reţinut Curtea de Apel, recurenta - reclamantă este în posesia unui titlu executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 1528 din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă, prin care i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de adaosul în discuţie, nemulţumirea acesteia fiind determinată de modul în care, în concret, intimatul - pârât a executat dispozitivul hotărârii judecătoreşti.
Însă căile procedurale prin care putea obţine „actualizarea corectă" a pensiei de serviciu deja stabilite erau altele: fie formularea unei contestaţii la executare potrivit art. 399 C. proc. civ. fie, în raport de cauza pretinselor erori de calcul, procedura prevăzută la art. 2811 C. proc. civ.
Prin urmare, dezlegarea dată de Curtea de Apel este legală, neexistând nicio bază pentru susţinerea recurentei că instanţa ar fi confundat obiectul acţiunii.
Referitor la drepturile cuvenite recurentei pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că este just argumentul fondului privind nelegalitatea aplicării unei lex tertia care să cuprindă numai dispoziţiile îi care sunt favorabile acesteia, cuprinse în Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 303/2004.
În fine, cu privire la această ultimă perioadă, Înalta Curte mai reţine că atât procedura prealabilă, cât şi întreaga corespondenţă dintre părţi au vizat numai intervalul cuprins între 1 ianuarie 2001 - 1 ianuarie 2004. Numai în cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă solicită, pentru prima dată, şi acordarea drepturilor cuvenite potrivit Legii nr. 303/2004, ceea ce nu poate fi primit faţă de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.E. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3667/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3687/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
