ICCJ. Decizia nr. 3693/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3693/2008
Dosar nr. 1396/35/2007
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 54/CA din 7 aprilie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării şi lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei. A admis în parte acţiunea reclamantului S.V. împotriva pârâţilor A.N.P. şi Ministerul Justiţiei; a anulat în parte Ordinul nr. 2841/C din 29 decembrie 2006 emis de Ministerul Justiţiei cu privire la reclamant şi a obligat pârâţii să procedeze la evaluarea activităţii reclamantului în funcţie de care să procedeze la încadrarea sau trecerea în rezervă a acestuia potrivit criteriului adoptat de pârâţi, respingând celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că acţiunea a fost legal timbrată, dovezile aflându-se la fila 6 a dosarului Curţii de Apel Oradea, unde a fost iniţial înregistrată. Ministerul Justiţiei are calitate procesual pasivă, fiind emitentul ordinului atacat.
Analizând legalitatea acestuia, Curtea de Apel Oradea a constatat că a fost emis cu încălcarea criteriului de selectare a poliţiştilor încadraţi la D.G.P.A., întrucât reclamantul nu putea fi exclus de la evaluare pentru singurul motiv că în perioada interviului a fost în permisie aprobată.
Cât priveşte celelalte capete de cerere, s-a reţinut că nu sunt întemeiate.
Solicitarea de reintegrare pe o funcţie corespunzătoare gradului şi pregătirii profesionale, acordarea drepturilor băneşti şi recunoaşterea perioadei de trecere în rezervă până la reintegrare ca vechime în muncă nu a putut fi examinată tocmai din cauza lipsei evaluării.
S-a mai observat că indemnizaţia de mutare, reprezentând cheltuielile de transport pe ruta Oradea – Arad pentru perioada 1 iulie 2006 - 15 octombrie 2007 nu a fost cerută A.N.P. şi, de altfel, nici nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.
Sporurile cuvenite funcţiei şi gradului pentru perioada 1 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 nu s-au acordat, indicându-se în considerente dispoziţiile art. 3 din HG nr. 127/2006; cu privire la indemnizaţia de conducere s-a reţinut că reclamantul nu a avut funcţie de conducere iar refuzul acordării indemnizaţiei de comandă a fost apreciat ca fiind justificat în raport de prevederile art. 41 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal toate părţile.
În recursul său, reclamantul S.V. invocă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Susţine că hotărârea primei instanţe îi creează un statut incert fiindcă, practic, nici nu mai este trecut în rezervă dar nici nu este reîncadrat în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului contestat, cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite.
Referitor la indemnizaţia de mutare, arată că deşi instanţa a reţinut corect că în perioada 14 iulie 2007 – 13 octombrie 2007 a fost mutat la P.M.S. Arad, totuşi nu îi acordă drepturile băneşti care decurg din această împrejurare.
Mai susţine că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 3 din HG nr. 127 din 26 ianuarie 2006, instanţa respingând ca urmare a unei confuzii solicitarea sa de obligare a A.N.P. la plata unei diferenţe de 627 lei lunar.
În recursul său, fundamentat generic pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pârâta A.N.P. critică hotărârea fondului sub un unic aspect: greşita reţinere a faptului că reclamantul nu a cunoscut despre interviul pe care trebuia să-l susţină în ziua de 15 decembrie 2006.
Arată că prin adresa nr. 251099 din 12 decembrie 2006 au fost înştiinţate toate persoanele care trebuiau să se prezinte în ziua de 15 decembrie 2006 la sediul A.N.P. în vederea intervievării, inclusiv reclamantul. De altfel, mai indică această recurentă, o dovadă a faptului că S.V. a ştiut de interviu dar a preferat să-şi asume riscul neprezentării, o constituie împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 a depus raportul personal de activitate pentru întreaga perioadă de punere la dispoziţie, document menţionat în adresa anterior arătată ca fiind necesar pentru efectuarea evaluării.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiţiei, prin recursul declarat întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică soluţia de anulare parţială a ordinului atacat, invocând faptul că reclamantul nu avea un drept absolut de a fi reîncadrat ci, potrivit art. 3 din HG nr. 127/2006, putea fi trecut în rezervă sau direct în retragere. Neprezentarea acestuia la Comisia de evaluare, împrejurare atestată prin procesul-verbal nr. 251845 din 16 decembrie 2006 întocmit de aceasta, a atras imposibilitatea evaluării şi, implicit, a reîncadrării sale.
Niciuna din părţi nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele trei recursuri declarate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală şi temeinică, pentru următoarele considerente.
Recurentul - reclamant S.V. a îndeplinit funcţia de ofiţer specialist principal I în cadrul D.G.P.A. din cadrul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 1 din HG nr. 127/2006 privind desfiinţarea D.G.P.A.: „în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, D.G.P.A., care funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei în temeiul HG nr. 637/2004, se desfiinţează". Acest termen a fost prorogat prin HG nr. 586/2006 până la data de 30 iunie 2006.
Ca urmare, în temeiul art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, recurentul - reclamant a fost pus la dispoziţia Ministerului Justiţiei pe o perioadă de luni, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 1597/C/2006, fiind repartizat prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 348/2006, în baza opţiunilor scrise exprimate, la Penitenciarul Arad. La data de 1 octombrie 2006, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2147/C/2006, a fost prelungită punerea la dispoziţia Ministerului Justiţiei pentru încă o perioadă de 3 luni, prelungindu-i-se activitatea în cadrul aceluiaşi penitenciar prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 626/2006.
Ulterior, la data de 9 octombrie 2006, prin Decizia directorului general al A.N.P. nr. 652/2006 s-a dispus ca ofiţerul S.V. să-şi desfăşoare activitatea la Penitenciarul Oradea.
În vederea reglementării situaţiei juridice a persoanelor puse la dispoziţia Ministerului Justiţiei, în baza dispoziţiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv a stabilirii celor care se trec în rezervă pentru a fi numite funcţionari publici cu statut special în cadrul A.N.P., precum şi a celor care se trec în rezervă cu posibilitatea acordării la cerere a drepturilor prevăzute de OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărărilor Naţionale la nivelul A.N.P. s-a constituit prin Decizia directorului general nr. 695/2006, o comisie de evaluare. Această comisie a fost desemnată să evalueze pe toate cele 39 de persoane aflate în situaţia recurentului - reclamant, folosind următoarele instrumente de evaluare: fişa de evaluare întocmită de către directorii unităţilor penitenciare în care şi-au desfăşurat activitatea pe perioada punerii la dispoziţie, raportul personal de activitate, istoricul profesional şi interviul.
Din procesul verbal nr. 251845 încheiat la data de 16 decembrie 2006 de către Comisia evaluare, rezultă că în urma evaluării calităţilor profesionale ale recurentului - reclamant S.V., procedură desfăşurată în perioada 15 - 16 decembrie 2006, acesta a obţinut punctajul „0,0 - neprezentat".
Concluzia instanţei de fond în sensul că neprezentarea la interviu a recurentului - reclamant a condus în realitate la neevaluarea acestuia şi, prin aceasta, la încălcarea regulilor procedurii de selecţie, este justă.
Într-adevăr, după cum rezultă din cele ce preced, evaluarea persoanelor puse la dispoziţie s-a făcut prin acordarea unui punctaj corespunzător pentru fiecare din cei patru parametri enunţaţi.
Necontestat, în privinţa recurentului - reclamant, singurul instrument de evaluare care nu a putut fi cuantificat, ca urmare a neprezentării sale, a fost susţinerea interviului în faţa comisiei. Aşa fiind, în mod logic, recurentul - reclamant nu putea fi evaluat cu 0 puncte, ci, chiar şi în situaţia unei absenţe nejustificate din faţa comisiei, era obligatorie evaluarea sa din perspectiva celorlalte elemente avute în vedere de aceasta.
Instanţa de fond a considerat cu temei că neprezentarea recurentului - reclamant la Comisia de evaluare din cadrul A.N.P., în perioada 15 - 16 decembrie 2006 a fost justificată, cel în cauză beneficiind de o permisie legal acordată, împrejurare atestată chiar de directorul general al A.N.P.
Motivul solicitării permisiei în discuţie l-a constituit efectuarea unei deplasări în S.U.A., împreună cu familia, care s-a desfăşurat până la 31 decembrie 2006.
Din perspectiva argumentelor expuse, apar ca fiind nerelevante criticile recurenţilor - pârâţi referitoare la modalitatea de încunoştiinţare a persoanelor vizate, cu privire la procedura de evaluare ce urma să aibă loc în perioada 15 - 16 decembrie 2006.
Totuşi, chiar şi în această situaţie, Înalta Curte observă că adresa A.N.P. nr. 2510/99 din 12 decembrie 2006, cu rol de înştiinţare, a fost înregistrată la P.M.S. Oradea sub nr. 24954 în ziua de 14 decembrie 2006, adică doar cu o zi înainte de ziua stabilită pentru desfăşurarea interviului, impunând prezentarea la sediul A.N.P., adică în Bucureşti, ceea ce este excesiv. În plus, nu există nicio dovadă că recurentului - reclamant i s-a adus efectiv la cunoştinţă conţinutul acesteia. Împrejurarea că la data de 13 decembrie 2006 şi-a depus raportul de activitate în vederea evaluării, nu poate fi invocată ca argument de echipolenţă, câtă vreme, cum s-a arătat, adresa în discuţie s-a înregistrat la locul de muncă al acestuia abia ulterior, adică la 14 decembrie 2008.
Nefondate sunt însă şi toate criticile formulate în recursul recurentului - reclamant.
Soluţia instanţei de fond nu conduce la incertitudine în privinţa statutului recurentului - reclamant, întrucât anulându-se actul administrativ atacat, Ordinul ministrului justiţiei nr. 2841/C din 29 decembrie 2006 în partea privitoare la reclamant, prin care începând cu data de 31 decembrie 2006 acesta a fost trecut în rezervă, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă şi efectivă în serviciul militar de 23 ani, 3 luni şi 21 zile, părţile au fost repuse de drept în situaţia juridică existentă anterior emiterii acestuia, cu consecinţa evaluării obligatorii, în condiţii legale, a recurentului - reclamant şi a adoptării consecutive a unui nou ordin, în raport de performanţele acestuia, reţinute de Comisia de evaluare.
Cu privire la indemnizaţia de mutare, pretinsă în temeiul art. 34 lit. j) din Legea nr. 293/2004, niciunul dintre cele două argumente ale primei instanţe, referitoare la lipsa unei solicitări directe a acestei indemnizaţii de la A.N.P., precum şi a oricăror dovezi cu privire la cheltuielile efectuate, nu au fost combătute în recurs, aşa că soluţia urmează să fie păstrată.
În fine, şi capătul de cerere referitor la drepturile băneşti cuvenite în perioada 1 iulie 2006 . 31 decembrie 2006, a fost legal soluţionat, în raport de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 138/1999 care stabilesc că în perioada examinată cadrele militare nu primesc decât solda lunară. Diferenţa la care face referire recurentul - reclamant nu reprezintă, într-adevăr, indemnizaţia de comandă, ci provine din sporurile prevăzute de art. 25 – art. 27 din legea menţionată, care, însă, nu i-au mai putut fi acordate în perioada în care s-a aflat la dispoziţia Ministerului Justiţiei. În acelaşi sens este şi corespondenţa dintre A.N.P. şi M.M.S.S.F. (adresa 231942 din 24 august 2006).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca nefondate toate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de S.V., de A.N.P. şi de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 54/CA din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3692/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3697/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
