ICCJ. Decizia nr. 3687/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3687/2008
Dosar nr. 39354/3/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14 noiembrie 2006, reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.C.P.B.M.U.V., cu sediul în Bucureşti obligarea la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2003 - 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, pentru toţi membrii de sindicat care au calitatea de funcţionari la instituţia pârâtă.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că primele de vacanţă sunt datorate în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel încât în mod nejustificat s-a refuzat plata acestor prime către funcţionarii publici din cadrul autorităţii pârâte. S-a mai arătat că suspendarea drepturilor respective prin legile bugetare nu echivalează cu o anulare a dreptului.
Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 26 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţaîn favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2913 din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală C.A., cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul I.C.P.B.M.U.V. cu sediul în Bucureşti.
A obligat pârâtul să plătească membrilor reclamantei, care au calitatea de funcţionari publici la instituţia pârâtă, primele de vacanţă pentru perioada 2003 - 2005, actualizate cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată prevede că „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aplicabilitatea acestui act normativ a fost suspendată anual prin legile bugetare, dar suspendarea nu poate echivala cu anularea dreptului, întrucât este vorba de un drept câştigat, iar interpretarea contrară ar avea ca efect lipsirea dreptului de conţinutul său.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs I.C.P.B.M.U.V. Bucureşti.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod eronat categoria juridică a suspendării unei dispoziţii dintr-un act normativ şi că hotărârea instanţei de fond s-a pronunţat cu depăşirea atribuţiilor specifice puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind singura îndrituită să asigure constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor de urgenţă.
Recursul este nefondat.
Se reţine că hotărârea instanţei de fond nu a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor specifice puterii judecătoreşti, întrucât instanţa nu a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe de urgenţă.
Curtea de Apel Bucureşti a fost legal investită cu soluţionarea cauzei de faţă, având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, se reţine că este de necontestat faptul că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2003 şi 2005.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C.P.B.M.U.V. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2913 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3681/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3692/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
