ICCJ. Decizia nr. 407/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 407/2008
Dosar nr. 6914/2/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iulie 2006, reclamanta SC N.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C., A.N.V. şi D.R.V. Timişoara solicitând anularea în parte a procesului - verbal din 30 septembrie 2005 întocmit de A.N.V. – D.R.V. Timişoara şi a Deciziei A.N.A.F. nr. 5 din 12 ianuarie 2006 în ceea ce priveşte obligarea reclamantei la plata unor obligaţii fiscale aferente unui număr de 34 importuri ale produsului numit K., în valoare totală de 918.928 lei, recunoaşterea dreptului legitim la stabilirea taxelor vamale conform tarifului vamal existent la data importurilor, cu corolarul restituirii către reclamantă a taxelor stabilite şi plătite în plus faţă de cele care erau în vigoare la data importurilor, drept prevăzut de art. 113 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. civ. şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, constând în lipsirea de folosinţă legitimă a sumei de 918.928 lei, încasată în plus de autorităţile vamale faţă de taxele legale şi a dobânzilor aferente acestei sume, prin obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei menţionate, împreună cu dobânda calculată de la 20 decembrie 2005 până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că obligaţia de plată de 918.928 lei a fost stabilită prin procesul - verbal din 30 septembrie 2005, întocmit de A.N.V. - D.R.V. Timişoara şi menţinută prin Decizia A.N.A.F. nr. 5 din 12 ianuarie 2006, în condiţiile în care a fost aplicată retroactiv adresa A.N.V. din 17 iunie 2005 care se referă la clasificarea produsului cu denumirea K., ca urmare a unor dezbateri din cadrul O.M.V. conform cărora urma a se aduce modificări notelor explicative, modificări aflate, de altfel, în faza de proiect şi neimplementate în legislaţia internă, în sensul că produsul importat se clasifică la poziţia 15.17 şi nu la poziţia 15.16, aplicată anterior.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 670 din 5 martie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Instanţa a reţinut că litigiul a fost determinat de încadrarea tarifară a produsului importat în sensul că organul de control vamal a apreciat ca fiind corectă încadrarea la poziţia 15.17, iar reclamanta a susţinut ca fiind corectă încadrarea la poziţia 15.16, astfel cum s-a marcat şi în declaraţiile vamale de import cu prilejul importului.
Din examinarea conţinutului adresei din 17 iunie 2005, s-a reţinut că prin aceasta se oferă răspuns solicitării D.R.V. Timişoara (adresa din 6 iunie 2005), anterior controlului efectuat în perioada 15 august 2005 - 30 septembrie 2005, ale cărui rezultate au fost concretizate prin procesul - verbal din 30 septembrie 2005 ce face trimitere la „adăugarea unor paragrafe în cadrul notelor explicative ale sistemului armonizat", paragrafe ce au menirea de a explicita diferenţierea produselor care se clasifică la aceste poziţii.
Faţă de conţinutul notelor explicative ale sistemului armonizat, s-a reţinut că, în mod corect organele vamale au apreciat că societatea reclamantă a încadrat eronat produsul K. la poziţia tarifară 15.16, impunându-se încadrarea acestui produs la poziţia 15.17, această poziţie fiind mai specifică decât încadrarea făcută de SC N.R. SRL.
S-a mai reţinut, de asemenea, că autoritatea vamală are dreptul de a verifica, în termen de 5 ani de la data declaraţiei vamale, dacă încadrarea este corectă şi de a o modifica atunci când constată că cea iniţial acceptată a fost eronată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC N.R. SRL, criticând sentinţa ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
1. Sentinţa nu cuprinde raţionamentele logico - juridice care să justifice soluţia, argumentele ei constând în copierea integrală a unor texte din notele explicative ale sistemului armonizat şi fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
2. Sentinţa face aplicarea retroactivă a unui text de lege care nici nu fusese integrat în dreptul intern, astfel cum alte texte de lege o prevăd expres (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, arată recurenta că D.R.V. Timişoara a reîncadrat retroactiv importurile efectuate în perioada 2000 - 2003, la un control efectuat în septembrie 2005, pe baza unei adrese a A.N.V. din 16 iunie 2005, care se referă la clasificarea produsului K., reprezentând doar o propunere de modificare a notelor explicative la poziţiile din sistemul armonizat şi rezultată din dezbaterile din cadrul O.M.V.
Susţine recurenta că aceste modificări, aflate în proiect, nu au fost adoptate de O.M.V. şi nici implementate în legea internă după procedura prevăzută de art. 104 alin. (1) din HG nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a C. vamal.
Consideră recurenta că Instanţa de Fond a reţinut, în mod greşit, că în speţă sunt aplicabile notele explicative anterioare datei de 7 octombrie 2003, iar nu paragrafele adăugate prin proiectul de modificare din 30 septembrie 2005, din două motive: că pârâtele şi-au întemeiat reîncadrarea produsului K. pe proiectul de modificare a notelor explicative neadoptate nici de către O.M.V., nici de legea internă la data importurilor, lucru evident chiar în procesul - verbal din 30 septembrie 2005; că atât Germania cât şi România sunt state membre ale Convenţiei Internaţionale privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor de la Bruxelles din 1983, iar încadrarea produsului K. ar trebui să se facă unitar atât în Germania, cât şi în România, ca ţări de export şi respectiv de import.
Arată recurenta că dovada acestei susţineri o reprezintă facturile exportatorului german W.R. în care produsul e înscris la poziţia tarifară15.16, iar nu la poziţia 15.17.
3. În fine, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., recurenta critică sentinţa întrucât nu s-a pronunţat asupra unei probe importante: expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă.
Recursul nu se fondează.
1. Sentinţa cuprinde temeiurile în fapt şi în drept ale soluţiei Instanţei de Fond, inclusiv argumentele juridice pentru respingerea acţiunii. Faptul că Instanţa redă textul adiţional al notelor explicative nu este lipsit de raţiune, întrucât are scopul de a arăta că precizările ulterioare nu modifică aceste note explicative şi că, prin controlul ulterior, autoritatea a constatat greşita încadrare în raport chiar cu textul vechi al notelor.
Într-adevăr, constatarea primei Instanţe este corectă.
Normele tehnice de interpretare a Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, publicat în M. Of. nr. 75 bis din 5 februarie 2003, conţine note explicative pentru poziţia 15.16 şi pentru 15.17. Prin conţinutul lor, aceste note cuprind suficiente elemente descriptive cu caracter tehnic care să permită în speţă încadrarea produsului K. ca amestec de grăsimi vegetate hidrogenate, aşadar la poziţia tarifară 15.17, fără a recurge la precizările ulterioare din septembrie 2005.
2. Ca urmare, chiar dacă, în procesul - verbal de control ulterior, organul de control face referire la lucrările sesiunii O.M.V. din martie 2005 privind noile paragrafe ale notelor explicative ale sistemului armonizat, nu se poate reţine că s-ar fi aplicat retroactiv dispoziţii neadoptate încă în legea internă.
Actul de control îşi întemeiază constatarea unei ilegalităţi în exclusivitate pe conţinutul celor două poziţii tarifare, redate în formularea lor din notele explicative în vigoare la data importurilor, iar precizarea privind adăugarea unor paragrafe la sesiunea din martie 2005 este făcută doar pentru a circumstanţia încadrarea făcută prin controlul ulterior. Dar chiar şi în lipsa acestei precizări, din compararea notelor iniţiale de la poziţia tarifară 15.16 cu cele de la poziţia 15.17, se poate constata că produsul K., ca amestec de două uleiuri vegetale hidrogenate, nu putea fi încadrat decât în poziţia tarifară 15.17.
Situaţia de fapt că furnizorul - exportator din Germania a încadrat produsul la poziţia tarifară 15.16 nu are relevanţă juridică în sensul invalidării constatării controlului ulterior vamal din România (la importator). Faptul că ambele state sunt semnatare ale Convenţiei de la Bruxelles este relevant în raporturile de drept public ale celor două entităţi. Dar faptul că producătorul german şi-a încadrat produsul la o anumită poziţie tarifară nu naşte obligaţia de reciprocitate pentru organele vamale româneşti. În fond, încadrarea efectuată de societatea comercială germană, ca persoană juridică de drept privat, este una subiectivă şi caracterul ei, legal ori nu, se stabileşte de către organele vamale germane în procedura internă.
3. Recurenta a susţinut în contestaţia sa că diferenţa dintre poziţia tarifară 15.16 şi cea de 15.17 nu este dată de distincţia: produs unitar - produs amestecat (cum eronat a considerat autoritatea vamală), ci de distincţia dintre tipurile de transformare chimică la care este supus un produs sau componentele sale. Ca urmare, susţinea reclamanta, la poziţia 15.16 se vor încadra numai grăsimile care au suferit una dintre cele patru modificări enumerate limitativ în nota explicativă la această poziţie: hidrogenare; interesterificare; reesterificare; elaidinizare, iar la poziţia 15.17, tot în opinia recurentei, se vor include amestecuri din alte grăsimi decât cele de la poziţia 15.16 şi care să fi suportat, cu titlu de preparare ulterioară şi o altă prelucrare decât hidrogenarea: emulsionarea, frământarea, texturarea sau adăugarea de alte substanţe.
Această teorie a reclamantei este susţinută de ea prin expertiza extrajudiciară pe care a invocat-o ca probă cu valoare de înscris la prima Instanţă. Este adevărat că Instanţa de Fond nu s-a pronunţat explicit asupra acestei dovezi. Dar interpretarea sa privind încadrarea tarifară are la bază argumente de text pertinente şi coroborate cu alte înscrisuri.
Într-adevăr, interpretarea recurentei este, în mod vădit, greşită, întrucât diferenţa esenţială dinte cele două poziţii tarifare este că prima (15.16) se referă la grăsimi şi uleiuri ca atare, singulare, iar cea de-a doua (15.17) la amestecuri de grăsimi sau uleiuri, animale ori vegetale. Aşadar, diferenţa evidentă dintre cele două poziţii este compoziţia în sens larg a produsului importat: un produs format dintr-un ulei sau o grăsime unică ori un produs compus dintr-un amestec de grăsimi sau de uleiuri, neavând relevanţă, în ultimul caz, cum a fost preparată fiecare grăsime/ ulei anterior amestecării.
Aşadar, concluzia expertului extrajudiciar nu are valoare juridică în susţinerea argumentelor reclamantei, nu numai pentru că distorsionează înţelesul celor două texte, ci şi pentru că, în principiu, interpretarea textelor unor norme este atributul Instanţei, iar nu al expertului tehnic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 670 din 5 martie 2007 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 408/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
