ICCJ. Decizia nr. 3764/2008. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3764/2008
Dosar nr. 429/33/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22631 din 11 februarie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 – 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că împreună cu părinţii, din cauza represaliilor autorităţilor maghiare, au fost nevoiţi ca în luna decembrie 1940 să se refugieze din localitatea Cluj, prin punctul de frontieră Bodrog în localitatăţile Pata, Boju, Cătun şi Turda, de unde s-au întors în luna octombrie 1944.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor B.A. şi C.L. din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din Cluj în Pata, Boju, Cătun şi Turda.
La dosar au fost depuse hotărârile prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor B.A. şi C.L.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 370 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 22631 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 15 octombrie 1940 – 15 octombrie 1944 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinţilor săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece părinţii săi s-au refugiat anterior naşterii sale, iar aceasta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim.
Se mai arată că Legea n. 189/2000 prevede ca una dintre dovezile care pot reconstitui evenimente atât de îndepărtate ca cele prevăzute sunt declaraţiile de martori. Acestea trebuie să fie foarte clare şi să se susţină reciproc, neputându-se recunoaşte un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, aşa cum a procedat instanţa de fond.
Aşadar, potrivit pluralului legii ar trebui să avem două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata - reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile din care rezultă că martorii s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a refugiat cu părinţii săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 370 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3763/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3766/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
---|