ICCJ. Decizia nr. 3783/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3783/2008
Dosar nr. 3313/1/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 30 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 13221/1/2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Şcoala cu clasele I-VIII Diniaş în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase din România, P.O.S. Diniaş şi Primăria comunei Peciu Nou, judeţul Timiş, a anulat Decizia nr. 355 din 24 iunie 2004 a Comisiei, a obligat Comisia să emită o nouă decizie cu privire la cererea formulată de pârâta P.O.S. Diniaş, de retrocedare a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 512 Diniaş, urmând ca pârâta, Comisia, să efectueze, în vederea emiterii deciziei toate actele şi operaţiunile necesare identificării şi delimitării suprafeţei de teren aferente noului corp de clădire edificat pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 512 Diniaş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut:
1. Cu privire la situaţia juridică a imobilului în litigiu.
Imobilul a fost proprietatea P.O.S. Diniaş.
În anul 1949, Statul Român a preluat proprietatea imobilului în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional.
După anul 1989, P.O.S. Diniaş a depus cerere de retrocedare a imobilului, în temeiul OUG nr. 94/2000.
Prin Decizia nr. 355 din 24 iunie 2004 Comisia specială de retrocedare a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului.
2. Cu privire la situaţie topografică actuală a imobilului.
Conform raportului de expertiză, imobilul a suferit mai multe transformări, incluzând desfiinţarea compartimentărilor iniţiale, construirea unui antreu, refacerea acoperişului, păstrându-se zidurile de rezistenţă şi planşeul de lemn peste toată construcţia.
Conform expertizei, pe teren s-a construit un corp nou de clădire, în suprafaţă de 239,7 mp.
Corpul vechi de clădire are o suprafaţă de 211,5 mp şi nu este identică celei preluate de Statul Român în 1949.
3. În privinţa condiţiilor restituirii imobilelor aparţinând cultelor religioase, foştilor proprietari, instanţa de fond reţine aplicarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 94/2000;
4. Cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, se constată că imobilul a fost preluat în anul 1949, în baza unui act normativ ce contravenea Constituţiei în vigoare la acel moment;
5. Cu privire la legalitatea restituirii imobilului către P.O.S. Diniaş, instanţa de fond reţine că imobilul vechi trebuie restituit Parohiei cu obligaţia ca aceasta să achite contravaloarea adăugirilor la construcţie.
În privinţa corpului nou de clădire se reţine aplicabilitatea art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000, urmând a se stabili măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţiile noi.
S-a mai reţinut că pârâta Comisia specială nu a avut cunoştinţă de existenţa corpului nou de clădire şi a anexelor acestuia şi nici de renumerotarea construcţiilor edificate pe teren, deoarece înscrierea în Cartea Funciară s-a operat în anul 2005, ceea ce nu constituie un motiv de refuz al recunoaşterii dreptului de proprietate asupra construcţiilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta P.O.S. Diniaş, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de fond nu cunoaşte şi face o gravă confuzie privind atribuţiile concrete ale Comisiei speciale de retrocedare, motivând soluţia pronunţată în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Dispozitivul nu poate fi adus la îndeplinire întrucât este nelegal să fie obligată Comisia specială de retrocedare să facă „toate actele şi operaţiunile necesare identificării şi delimitării suprafeţei de teren aferente noului corp de clădire edificat pe terenul înscris în CF nr. 512 Diniaş".
În virtutea rolului său activ, instanţa de fond era datoare a observa că în speţă, dispoziţiile legale aplicabile cu prioritate, faţă de orice temeiuri legale invocate de reclamantă, sunt cele ale OUG nr. 94/2000.
Instanţa de fond a făcut abstracţie de faptul că expertul nu a răspuns în mod punctual la obiecţiuni.
Mai mult, răspunsul la obiecţiuni vine în contradicţie cu concluziile expertizei care nu sunt clare, fapt ce a determinat instanţa de fond să interpreteze greşit situaţia reală, statuând că ar fi vorba şi de o construcţie nouă edificată pe teren după preluarea abuzivă, fapt ce nu corespunde realităţii.
Nu pot fi aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 întrucât nu există în esenţă nici un corp nou de clădire în suprafaţă de 37,32 mp, ci tot un corp vechi renovat şi extins faţă de care devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (3) teza a doua din OUG nr. 94/2000.
Instanţa de fond, în virtutea rolului său activ, era datoare să pună îndiscuţia părţilor şi să dispună efectuarea unei expertize topometrice.
Intimata - reclamantă Şcoala cu clasele I-VIII Diniaş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aspectele reţinute de instanţa de fond fiind corecte.
Şi pârâta Primăria comunei Peciu Nou a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece prin Decizia nr. 355 din 24 iunie 2004 s-a dispus restituirea în natură a unor clădiri ce nu au aparţinut P.O.S. Diniaş.
Recursul este nefondat.
Art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000 republicată, arată că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă, de unde rezultă că procedura de soluţionare a acţiunii în justiţie este cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
În mod firesc şi soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ le poate da sunt cele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa, soluţionând cererea poate, după caz:
- să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ;
- să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ;
- să elibereze un alt înscris;
- să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
În speţa de faţă, instanţa de contencios administrativ a anulat actul administrativ nelegal, a obligat autoritatea să emită o nouă decizie şi să efectueze toate actele şi operaţiunile necesare în vederea identificării şi delimitării corpului nou de clădire, dispozitiv ce se încadrează în cerinţele art. 18 din Legea nr. 554/2004.
OUG nr. 94/2000 nu conţine dispoziţii referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ şi drept urmare nu se poate pune problema aplicării cu prioritate a prevederilor acestui act normativ.
În ceea ce priveşte critica adusă instanţei fondului referitoare la respectarea principiului rolului activ al judecătorului consacrat de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., se va reţine că expertiza efectuată în cauză a stabilit în mod clar şi neechivoc existenţa unui corp nou de clădire.
În această situaţie, instanţa de fond nu avea nici un motiv sau vreo altă obligaţie legală de a dispune efectuare unei noi expertize, mai ales că recurenta a formulat obiecţiuni, la care expertul a răspuns de asemenea, în mod clar şi neechivoc.
De altfel, recurenta nu a indicat în motivele de recurs care anume sunt punctele la care expertul nu a răspuns, ci a folosit termeni generali şi imprecişi.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata Comisia specială de retrocedare a recunoscut că nu a avut cunoştinţă de existenţa corpului nou de clădire şi a anexelor acestuia.
Atât recurenta, cât şi intimata Comisia specială (deşi nu a formulat recurs) critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul obligării efectuării actelor şi operaţiunilor în vederea identificării imobilului ce nu poate fi restituit în natură.
Potrivit art. 4 alin. (3) din OUG nr. 94/2000, republicată, intimata poate cere depunerea la dosar a unei expertize extrajudiciare şi a oricăror alte acte necesare, astfel încât critica adusă sentinţei recurate sub acest aspect este neîntemeiată.
În fine, instanţa de recurs apreciază că nu se impunea în speţă efectuarea unei noi expertize, iar instanţa de fond a stabilit în mod clar că imobilul vechi trebuie restituit în natură.
Faţă de acestea, ţinând seama de prevederile art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.O.S. Diniaş împotriva sentinţei civile nr. 25 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3768/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3811/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
