ICCJ. Decizia nr. 3900/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3900/2008
Dosar nr. 243/2/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 iulie 2007, reclamanta D.A. a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 125 din 24 mai 2007 şi obligarea pârâtului să-i recunoască statutul de persoană discriminată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a predat limba engleză la Liceul T.R.C.G. din Timişoara, cu jumătate de normă. Urmare a reducerii activităţii conducerea liceului a renunţat la serviciile sale, măsură motivată de necunoaşterea limbii maghiare, absolut necesară în condiţiile în care predarea limbii engleze urma să se facă la secţii mixte (elevi români şi maghiari).
Deşi a sesizat C.N.C.D. despre această situaţie, prin Hotărârea nr. 219 din 20 septembrie 2005 acesta i-a răspuns că nu se confirmă faptele de discriminare.
Ulterior, ca urmare a restrângerii de activitate, reclamantei i-a fost oferit un post cu jumătate de normă la alt liceu, deşi alte două colege afectate de aceiaşi restrângere au fost păstrate în Liceul T.R.C.G.
Apreciind că s-au ivit noi aspecte care dovedesc tratamentul diferenţiat reclamanta a sesizat din nou C.N.C.D. care prin Hotărârea nr. 125 din 24 mai 2007 a clasat petiţia.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din 16 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reţinând pentru aceasta că pârâtul C.N.C.D. a constatat în mod corect că faptele invocate de reclamantă nu confirmă discriminarea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.A. întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
O primă critică a vizat aprecierea greşită făcută de instanţa fondului atunci când a constatat ca fiind corectă hotărârea C.N.C.D. deşi soluţia de desfiinţare a normei pe care recurenta a avut-o în şcoală a fost fundamentată de necunoaşterea limbii maghiare, fapt dovedit cu adresa din 2007 emisă de conducerea şcolii de către C.N.C.D. şi în care s-a precizat că date fiind grupele mixte de studii pentru limba engleză (elevi de la secţia maghiară şi română) se impunea cu necesitate ca şi profesorul de limbă engleză să cunoască limba maghiară.
Deşi dovada evidentă de discriminare, aceasta a fost ignorată, după cum ignorată a fost şi dovada de discriminare din motive de sănătate, confirmată de conducerea şcolii în corespondenţă purtată cu C.N.C.D.
Invocând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti recurenta a criticat modul în care instanţa nu a analizat şi alte fapte din care rezultă cu evidenţă tratamentul diferenţiat cum ar fi dezacordul între susţinerile conducerii şcolii şi cele ale O.E.R.C. Timişoara în legătură cu avizul acord de funcţionare a cadrelor didactice, precum şi măsura îndepărtării sale din corpul profesional al liceului.
În fine, o ultimă critică a avut în vedere faptul că lipsaunor elemente obligatorii din structura hotărârii contestate cum sunt, indicarea căii de atac şi a termenului de contestare, nu a fost sancţionat cu anularea actului respectiv.
Recursul nu este fondat.
În sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, noţiunea de discriminare este definită ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţe pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică, necontagioasă, infecţie HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu ce are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei concentrării în condiţiile de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, orice comportament activ sau pasiv care prin efectul pe care îl generează favorizează justificat sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană faţă de alte persoane, atrage răspunderea contravenţională.
Apreciind momentul la care diferenţa de tratament devine discriminare în sensul art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, C.E.D.O. a stabilit că aceasta se întâmplă când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca să existe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În raport de aceste dispoziţii, C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 219/2005 a analizat şi constatat că faptele prezentate de recurenta - reclamantă referitoare la îndepărtarea din corpul profesoral al Liceului T.R.C.G. pentru necunoaşterea limbii maghiare cât şi cele legate de starea sa de boală cronică necontagioasă nu sunt fapte de discriminare. De reţinut că recurenta nu a mai înţeles să conteste această hotărâre.
Referitor la aspectele semnalate în legătură cu restrângerea de activitate, prin Hotărârea nr. 125 din 24 mai 2007 C.N.C.D. a clasat petiţia reţinând ca nefiind dovedite faptele de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Din probele administrate a rezultat că reclamanta - recurentă pensionată gradul III de invaliditate a deţinut un post de profesor de limbă engleză cu jumătate de normă la Liceul T.R.C.G. din Timişoara. După reducerea de activitate, cum nu i s-a mai putut asigura norma de ore admisă, a fost repartizată ca o altă unitate şcolară cu jumătate normă, la care de altfel a şi refuzat să se prezinte. Faptul că alte două colege ale reclamantei afectate de această restrângere, au fost păstrate în liceu, în mod corect a fost apreciat că nu face dovada tratamentului diferenţiat, acestea funcţionând până la restrângerea de activitate cu normă întreagă, iar după aplicarea acestei măsuri au câte o jumătate de normă din care parte la liceul teologic şi în completare la alte unităţi şcolare.
Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că toate cele trei profesoare au intrat în restrângere de activitate şi au primit completare de catedră la alte unităţi şcolare – situaţie care în raport de dispoziţiile legale în materie de discriminare – nu confirmă susţinerile recurentei - reclamante.
În fine, în ce priveşte critica vizând nelegalitatea Hotărârii nr. 125/2007 pentru absenţa menţiunilor privind calea de atac şi termenul de contestare legal şi temeinic s-a apreciat de către instanţa fondului că reclamanta nu a suferit nicio vătămare, OG nr. 137/2000 în temeiul căreia a sesizat C.N.C.D. reglementând competenţa de soluţionare a instanţei de contencios, căreia de altfel aceasta s-a şi adresat precum şi termenul de contestare.
În raport de aceste considerente şi văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă D.A. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3898/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3902/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
