ICCJ. Decizia nr. 3890/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3890/2008
Dosar nr. 922/46/2007
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 6 noiembrie 2007, reclamanţii A.A.E., A.I.M., A.R.G., A.A.G., B.C., B.G., B.I., B.B.A., B.I.D., C.A.E., C.O., C.A.M., D.B., D.M., M.D, D.G., F.C., G.B., D.I., A.F., I.C., S.I.C., J.G., M.C., M.M.C., M.G.T., M.M.D., M.O.M., C.M., A.N., N.N., T.I., N.C.C., P.R.D., O.F., P.C., P.G.V., P.B.Ş., P.M., R.P.D., R.A.R., S.I., S.M.C., S.A.C., S.C.C., V.M.E. şi A.V.R., ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Piteşti au solicitat obligarea pârâţilor M.I.R.A., I.G.P.R., I.J.P. Argeş la plata drepturilor salariale reprezentând 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada 2003 şi până în prezent, plus dobânda legală calculată pentru această sumă; efectuarea retroactivă a menţiunilor corespunzătoare în evidenţele privind salarizarea, în sensul acordării sporului de 30%; obligarea M.E.F. de a aloca M.I.R.A. fondurile băneşti necesare plăţii, plus cheltuielile de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt poliţişti, angajaţi ai M.I.R.A. iar unii colegi, angajaţi ai aceluiaşi minister, au fost detaşaţi la D.N.A., având aceleaşi atribuţii ca şi reclamanţii, respectiv efectuarea de acte de cercetare penală.
Atribuţiile reclamanţilor, susţin aceştia, sunt prevăzute în Legea nr. 508/2004, aşa cum a fost modificată, iar cele ale ofiţerilor D.N.A. sunt prevăzute în OUG nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, aceştia din urmă fiind însă supravegheaţi de procurorii P.N.A. Singura deosebire între activitatea reclamanţilor şi cea a poliţiştilor detaşaţi la D.N.A. este, susţin reclamanţii, cea privind natura infracţiunilor pe care le cercetează aceste categorii de ofiţeri de poliţie, însă, complexitatea acestor infracţiuni nu este diferită, dimpotrivă, infracţiunile ce cad sub competenţa D.C.C.O. are un grad de pericol social mai ridicat. Cu toate acestea, susţin reclamanţii, aceştia au fost dezavantajaţi prin aplicarea de norme discriminatorii de salarizare, reguli care sunt nefireşti încălcându-se în mod flagrant egalitatea în drepturi, aşa cum acestea sunt consacrate prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 2 din OG nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955; şi prin art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, ratificat de România.
Reclamanţii invocă următoarele argumente în susţinerea tezei că ei ar fi discriminaţi faţă de colegii detaşaţi la D.N.A.:
- Legea nr. 508/2004, cu modificările ulterioare, nu motivează de ce se acordă celor din urmă un spor şi de aici concluzia că această diferenţiere este artificială;
- Singurul act normativ care motivează sporul acordat colegilor detaşaţi la D.N.A. este OUG nr. 24/2004, care în preambul relevă necesitatea intensificării neîntârzierii luptei împotriva fenomenului corupţiei şi a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacităţii D.N.A.
În realitate, înlăturarea tentaţiilor la corupţie nu se poate realiza decât printr-o salarizare adecvată pentru toţi poliţiştii şi nu pentru o mică parte a acestora, iar pe de altă parte, infracţiunile de corupţie şi combaterea terorismului nu sunt mai importante decât celelalte cauze. Se mai arată, de asemenea, că acordarea sporului de 30% pentru ofiţerii detaşaţi la D.N.A. este în principiu motivată de necesitatea asigurării incoruptibilităţii acestora, însă, acelaşi scop trebuie urmărit şi pentru cealaltă categorie de poliţişti, respectiv cea din care fac parte şi reclamanţii.
Se arată, de asemenea, că reclamanţii sunt discriminaţi şi prin dispoziţiile HG nr. 1860/2006, prin care se acordă diurna. În condiţii egale de muncă şi de pregătire profesională, ofiţerii detaşaţi la D.N.A. beneficiază de avantajele salariale prevăzute în acest act normativ.
- Hotărârea nr. 219 din 1 august 2007 a C.N.C.D., care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferenţiat ce întruneşte elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000. Este citată, de asemenea, Hotărârea nr. 185/2005 a C.N.C.D. prin care a fost constatată existenţa unei discriminări directe a unor magistraţi faţă de alţii,angajaţi în soluţionarea cauzelor anticorupţie.
La data de 30 ianuarie 2008 reclamanţii şi-au modificat acţiunea precizând perioadele în care au lucrat în subordinea I.G.P.R. şi arătând că renunţă la judecată în ce priveşte perioada în care au făcut parte din S.C.C.O. Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 17/2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă luându-se act şi de renunţarea la judecată pentru perioada menţionată la pct. 2 din precizarea acţiunii.
Instanţa a reţinut că pârâţii nu pot fi obligaţi să acorde reclamanţilor sportul de 30% prevăzut de art. 10 alin. (3) din OUG nr. 43/2002, întrucât numai ofiţerii de poliţie detaşaţi la D.N.A. primesc acest spor fiind remuneraţi în baza acestui act normativ; că nu există discriminare, întrucât prin Hotărârea nr. 418 şi nr. 419 din noiembrie 2007, C.N.C.D. a decis că acordarea sporului de 30% ofiţerilor din cadrul D.N.A. şi omisiunea de a acorda acest spor ofiţerilor de poliţie din cadrul M.I.R.A. nu este o discriminare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen reclamanţii:
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că hotărârea nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, deşi în acţiune reclamanţii au invocat art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; art. 201 C. proc. pen., potrivit căruia, ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrătorii specializaţi din M.I.R.A., care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul conform al acestuia iar retragerea avizului conform conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare; Legea nr. 508/2004 şi OUG nr. 32/2002 prin compararea cărora se poate observa că ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, care îşi desfăşoară activitatea la D.I.I.C.O.T. au aceleaşi sarcini şi activităţi ca şi cei care îşi desfăşoară activitatea la D.N.A. diferind doar cauzele cercetate de fiecare: art. 28 din Legea nr. 360/2000, OG nr. 38/2003, art. 21 din OG nr. 38/2006, art. 1 din OG nr. 137/2000. art. 5 C. muncii, art. 16 din Constituţia României, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Recurenţii au precizat că instanţa nu a analizat cererea de discriminare potrivit art. 27 din OG nr. 137/2000 şi fără o justificare legală a respins acţiunea.
Verificând cauza în funcţie de recursul formulat Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei pentru următoarele considerente:
Recurenţii susţin că sunt angajaţi ai I.G.P.R., lucrând la B.C.C.O. Piteşti iar I.G.P.R. a precizat prin reprezentantul său, oral, în faţa instanţei, că reclamanţii sunt remuneraţi de I.J.P. Argeş.
Având în vedere că nu au fost depuse acte din care să rezulte cu ce autoritate recurenţii au raporturi de serviciu, Curtea nu poate stabili dacă instanţa de fond – Curtea de Apel Piteşti- a avut competenţa materială de a soluţiona pricina. Or, acesta este un aspect care circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi fiind de ordine publică, instanţa l-a pus în discuţie din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru stabilirea, pe bază de probatorii (acte), a autorităţii faţă de care reclamanţii au stabilite raporturile de serviciu, pentru a se putea determina instanţa competentă material să soluţioneze pricina (curtea de apel sau tribunalul). Numai în măsura în care se dovedeşte cu certitudine că raporturile de serviciu sunt încheiate de reclamanţi cu autoritatea centrală, Curtea de Apel va soluţiona pricina şi va avea în vedere motivele de recurs ale reclamanţilor, care de altfel reprezintă motivarea acţiunii. În caz contrar, Curtea de Apel îşi va declina competenţa în favoarea tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.A.E., A.I.M., A.R.G., A.A.G., B.C., B.G., B.I., B.B.A., B.I.D., C.A.E., C.O., C.A.M., D.B., D.M., M.D, D.G., F.C., G.B., D.I., A.F., I.C., S.I.C., J.G., M.C., M.M.C., M.G.T., M.M.D., M.O.M., C.M., A.N., N.N., T.I., N.C.C., P.R.D., O.F., P.C., P.G.V., P.B.Ş., P.M., R.P.D., R.A.R., S.I., S.M.C., S.A.C., S.C.C., V.M.E. şi A.V.R., împotriva sentinţei nr. 17/F/C din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3887/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3898/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
