ICCJ. Decizia nr. 3932/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3932/2008
Dosar nr. 7304/299/200.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, urmare a declinării judecării cauzei de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamantul G.I.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.E., în calitate de Ministru al Sănătăţii Publice, solicitând să se constate refuzul acestuia de a pune în executare prevederile unor decizii definitive, irevocabile şi investite cu formula executorie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi totodată, să fie obligat pârâtul la emiterea ordinului de numire a sa pe postul de şef de secţie Medicala II din Spitalul „Sfânta Maria".
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că Ministerul Sănătăţii a fost obligat, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1861/2002, să emită ordin de numire a sa pe postul de medic şef de secţie pentru secţia Medicala II a Spitalului „Sfânta Maria" din Bucureşti, funcţie de care a fost privat abuziv de către Ministerul Sănătăţii Publice şi să-i plătească indemnizaţia de conducere pentru intervalul in care a fost lipsit de aceasta, până la numirea efectivă.
Prevederile Deciziei 1861/2002 au fost întărite, ulterior, de alte două decizii ale Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, respectiv de Decizia nr. 3206/2003 şi de Decizia nr. 9002/2004 precum şi de sentinţa civilă nr. 344/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, decizii care sunt irevocabile şi au fost investite cu formulă executorie.
Reclamantul a mai arătat că întrucât Ministerul Sănătăţii Publice, prin reprezentanţii săi, miniştrii în funcţiune din 2002 şi până în prezent, a refuzat să pună în executare hotărârile menţionate, in anul 2006 a apelat la Biroul de Executori Judecătoreşti şi a început şi executarea silita împotriva Ministerului Sănătăţii Publice, care însă nu a condus la emiterea ordinului de numire.
Mai precizează reclamantul că este medic, profesor universitar la Universitatea de Medicina şi farmacie „Carol Davila din Bucureşti, catedra de „Urgente Medicale" de la Facultatea de Farmacie şi a fost şeful secţiei „Medicala II" de la Spitalul „Sfânta Maria", până în septembrie 1999 când, Ministerul Sănătăţii Publice fără un motiv legal, a încetat să-i plătească drepturile iar în anul 2000, ilegal, a scos la concurs postul de şef de secţie,ceea ce a generat procesele câştigate ulterior.
La data de 4 iulie 2007 reclamantul şi-a precizat în drept cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, pentru aceleaşi considerente de fapt arătate în cererea introductivă de instanţă, iar la data de 10 iulie 2007 şi-a precizat din nou acţiunea înţelegând să cheme în judecată şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „ Carol Davila" prin rectorul acesteia Prof. Dr. P.F.
Prin această ultimă precizare de acţiune, reclamantul a arătat, în esenţă, că solicită să fie amendat ministrul în funcţie E.N. cu o sumă echivalentă cu 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea întocmai a Deciziei nr.1861/2002, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv până la numirea sa pe postul de şef de secţie medicală II la Spitalul Sf.Maria etajul III.
S-a mai solicitat obligarea aceluiaşi pârât la plata indemnizaţiilor cuvenite de la 1 octombrie 2006 şi până la data numirii efective pe post, cu precizarea că până la data de 1 octombrie 2006 cuantumul acestor indemnizaţii, în baza titlului avut, au fost plătite prin executorul judecătoresc, iar de la această dată, se înregistrează întârzieri în executarea plăţilor datorate exclusiv refuzului pârâtului N.E.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat, pe de o parte, excepţia inadmisibilităţii acţiunii arătând că pentru executarea Deciziei civile nr. 1861/2002 a Înaltei Curţi reclamantul G.I.A. a declanşat procedura executării silite împotriva Ministerului Sănătăţii Publice, existând în curs de soluţionare un recurs la o contestaţie la executare, ce formează obiectul dosarului nr. 35061/299/2006. În subsidiar, pârâtul a solicitat chiar suspendarea soluţionării cauzei, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea acestui din urmă dosar.
S-a mai arătat că inadmisibilitatea acestei noi acţiuni este demonstrată de împrejurarea că reclamantul, în calitate de creditor, a procedat deja la executarea silită, obligaţia stabilită pe cale judecătorească fiind de altfel pronunţată în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice şi nu cu el personal.
În fine, s-a mai arătat că cererea de obligare la emiterea ordinului de şef de secţie medicală II din cadrul Spitalului Sf.Maria este lipsită de obiect, în condiţiile în care, ţinând seama de împrejurarea că s-a impus reînfiinţarea secţiei, s-au parcurs mai multe etape, fiind deja emis potrivit legii actualmente în vigoare, Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007 prin care managerul unităţii sanitare a fost obligat să întreprindă măsurile necesare schimbării structurii organizatorice şi să-l numească ca şef de secţie pe reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 41 CC din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I.A. astfel cum a fost precizată, a aplicat ministrului sănătăţii publice E.N. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere până la executarea întocmai a Deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, şi totodată, a obligat pârâţii la plata indemnizaţiei cuvenite reclamantului, de la data de 1 octombrie 2006 până la data numirii pe post.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă, că Ministerul Sănătăţii Publice nu şi-a executat practic obligaţia prevăzută în Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002, chiar în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor Deciziei nr. 1861/2002, s-a emis Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007.
Potrivit acestui Ordin, pentru aplicarea Deciziei nr. 1861/2002, managerul Spitalului Clinic « Sfânta Maria » din Bucureşti are obligaţia ca în maximum 30 de zile să întreprindă măsurile necesare schimbării structurii organizatorice a acestei unităţi. Decizia de numire a d-lui conf.dr. G.I.A. pe postul de şef secţie medicală la Spitalul Clinic « Sfânta Maria » din Bucureşti se emite de către managerul unităţii în maximum 15 zile de la data aprobării modificării structurii organizatorice, potrivit aceluiaşi ordin.
Ulterior emiterii acestui Ordin, prin adresa nr. 6630 din 19 iunie 2007 Spitalul Clinic « Sfânta Maria » a solicitat Autorităţii de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti să aprobe structura Spitalului Clinic, cu menţiunea că departamentul chirurgie şi secţia medicală II vor fi închise până la încheierea lucrărilor de consolidare a clădirii Spitalului şi organizarea acestora.
Instanţa de fond, analizând succesiunea actelor administrative emise a mai constatat că practic nu a fost executată obligaţia de emitere a unui ordin de numire pe postul de medic şef de secţie a reclamantului, prin Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007 ministrul sănătăţii E.N. realizând numai o transmitere a obligaţiei de emitere a deciziei de numire a d-lui conf. dr. G.I.A. pe postul de şef secţie medicală la Spitalul Clinic « Sfânta Maria » din Bucureşti către managerul unităţii spitaliceşti, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării modificării structurii organizatorice, decizie care nu a fost emisă, chiar dacă a fost înfiinţată Secţia medicină internă II, închisă până la încheierea lucrărilor de consolidare a clădirii Spitalului şi organizarea acesteia.
În concluzie, instanţa a reţinut că nici pârâtul E.N., în calitate de conducător al autorităţii pârâte Ministerul Sănătăţii Publice şi nici Spitalul Clinic „Sfânta Maria" nu au emis ordin de numire a reclamantului pe postul de medic şef de secţie la Spitalul Clinic « Sfânta Maria » din Bucureşti, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a aplicat ministrului sănătăţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea întocmai a Deciziei nr. 1861/2002 a Curţii Supreme Justiţie, secţia de contencios administrativ, şi a obligat pârâţii şi la plata indemnizaţiei cuvenite de la data de 1 octombrie 2006 până la data numirii pe post.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul N.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs invocate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul recurent a susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal întrucât susţinerile instanţei în sensul neexecutării Deciziei civile nr. 1861 din 21 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a lipsei ordinului de numire pe postul de medic şef secţie la Spitalul Clinic Sfânta Maria, sunt greşite.
Recurentul a arătat că executarea acestei decizii s-a făcut întocmai, fiind emis Ordinul nr. 930 din 2 mai 2007, în aplicarea Deciziei nr. 1861/2002.
Ulterior au fost emise şi toate actele necesare pentru numirea în funcţie a reclamantului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, adoptate ulterior pronunţării deciziei ce constituie titlu executoriu.
Potrivit susţinerilor recurentului, s-a impus cu prioritate reînfiinţarea secţiei la propunerea unităţii sanitare în cauză şi apoi, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006, numirea pe funcţia de şef de secţie de către managerul spitalului, etape obligatorii ce au fost întocmai respectate, contrar celor reţinute de instanţa de fond, mai cu seamă că respectiva secţie nu mai exista.
Recurentul a mai arătat că în baza Ordinului său, nr. 930 din 22 mai 2007, Spitalul Clinic Sfânta Maria a emis Decizia nr. 71 din 14 august 2007 prin care reclamantul a fost numit şef secţie la secţia medicală internă II, fiind totodată înştiinţat că până la punerea efectivă în funcţiune a secţiei îşi va desfăşura activitatea pe secţia clinică medicală internă existentă (adresa nr. 6218 din 14 august 2008), însă cu toate acestea, reclamantul a refuzat să se prezinte pentru a-şi lua postul în primire după cum rezultă din actele ataşate motivelor de recurs, (parte din ele existând deja în dosarele instanţei de fond).
În fine, recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dată fiind calea executării silite aleasă de reclamant şi temeiul legal al prezentei acţiuni ce trebuie pornită de fapt împotriva Ministerului Sănătăţii şi nu a ministrului personal, ca persoană fizică, care a fost nelegal sancţionat.
Recursul este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de probele administrate dar şi faţă de criticile recurentului, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi de apărările reclamantului-intimat, reţine că se impune modificarea sentinţei atacate, urmare a admiterii recursului formulat, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii precizate a reclamantului-intimat, în considerarea celor în continuare arătate.
Acţiunea reclamantului intimat, ce formează obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost ulterior precizată, potrivit celor arătate mai sus, a fost întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii judecătoreşti o autoritate publică este obligată să încheie un act administrativ sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege se prevede că în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice, sau după caz persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Titlul executoriu, respectiv hotărârea definitivă şi irevocabilă a cărei neexecutare a fost invocată şi reţinută ca atare şi de instanţa de fond, este reprezentat de Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, (aceasta era denumirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la acea dată) prin care pârâtul Ministerul Sănătăţii a fost obligat să emită reclamantului ordin de numire pe postul de medic şef secţie la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" din Bucureşti şi să-i plătească acestuia şi indemnizaţia de medic şef secţie de la data la care a fost privat de acest drept şi până la numirea efectivă în funcţie.
Prin hotărârile judecătoreşti ulterioare ce au fost pronunţate în intervalul celor 6 ani de la data titlului executoriu, de asemenea arătate, Ministerul Sănătăţii a fost obligat să-i plătească reclamantului G.I.A. daune pentru întârziere reprezentând sumele neachitate conform Deciziei nr. 1861/2002 (Decizia Curţii Supreme nr. 3206 din 14 octombrie 2003) iar prin sentinţa civilă nr. 344 din 18 februarie 2004, definitivă prin Decizia nr. 9002 din 14 decembrie 2004, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990[1] în vigoare la acea dată, i-a fost aplicată ministrului sănătăţii, O.B. amenda de 500 lei / zi de întârziere, de la 17 decembrie 2003 şi până la executarea întocmai a deciziei nr. 1861/2002.
Contrar celor arătate de instanţa de fond, Înalta Curte constată, faţă de toate probele administrate în cauză şi raportat la multitudinea actelor administrative emise pe parcursul celor 6 ani, de la pronunţarea deciziei nr. 1861/2002 că nu se poate reţine, că pârâtul, în calitatea sa de conducător actual al autorităţii publice, este cel ce a refuzat neexecutarea, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a hotărârilor judecătoreşti, criticile recurentului-pârât urmând a fi primite în sensul modificării sentinţei atacate şi a respingerii acţiunii, ca neîntemeiată, şi nu ca inadmisibilă, dat fiind temeiul legal diferit invocat în prezenta cerere, faţă de cele anterioare.
În plus, dată fiind natura reglementării amenzii procesual-administrative reglementată în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca mijloc de sancţiune, pentru a înfrânge rezistenţa conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârilor, inadmisibilitatea, ca excepţie de fond în cazul de faţă, nu poate fi primită întrucât ar privi chiar exerciţiul dreptului reclamantului la acţiune, şi aceasta cu atât mai mult cu cât executarea silită, anterior pornită, nu a determinat emiterea ordinului de numire prevăzut în Decizia nr. 1861/2002.
Este fondată critica recurentului în sensul că în mod nelegal i-a fost aplicată, în baza textului de lege arătat, o amendă de 20% din salariul minim brut, până la executarea întocmai a deciziei nr. 1861/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , motivat de faptul că nu ar fi emis ordinul de numire al reclamantului-intimat pe postul de medic şef de secţie la Spitalul Clinic „Sfânta Maria" din Bucureşti.
Este adevărat că prin Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007 emis de pârât în calitatea sa de ministru al sănătăţii, tocmai în vederea aplicării Deciziei nr. 1861/2002 a fostei Curţii Supreme de Justiţie, se prevede ca Decizia efectivă de numire a domnului conf. dr. G.I.A. pe postul de şef secţie medicală la Spitalul Clinic Sfânta Maria se emite de managerul acestei unităţi spitaliceşti într-un termen determinat, de la data aprobării structurii organizatorice.
Reţinând însă, în contextul modificărilor legislative intervenite de la data pronunţării Deciziei nr. 1861/2002 şi raportat la situaţia de fapt existentă, generată de schimbările succesive majore intervenite în structura Spitalului Clinic Sfânta Maria, pe baza unor acte administrative ce nu au fost desfiinţate şi s-au produs efectele, prin reorganizarea şi apoi desfiinţarea în anul 2003 a secţiei clinice medicală II, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr. 930/2007 corespund prerogativelor legale conferite ministrului sănătăţii prin actele normative incidente, în vigoare, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi HG nr. 862/2006, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice.
A susţine contrariul echivalează cu acreditarea tezei potrivit cu care, punerea efectivă în executare a titlului în discuţie s-ar putea realiza şi prin încălcarea legii, respectiv cu ignorarea limitelor competenţelor stabilite de lege pentru autoritatea emitentă ceea ce desigur nu este posibil.
Dată fiind succesiunea dar şi conţinutul actelor administrative şi a ordinelor emise în baza ordinului 930 din 22 mai 2007, neexaminate de către instanţa de fond, în aprecierea Înaltei Curţi, nu se poate reţine că pârâtul – recurent a emis un simplu act, pur formal, lipsit de conţinut, eludând astfel punerea efectivă în executare a deciziei nr. 1861/2002.
Măsurile dispuse prin Ordinul nr. 930/2007 au fost urmate de Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1290 din 17 iulie 2007, privind modificarea şi completarea structurii organizatorice a Spitalului Clinic „Sfânta Maria", prin care se înfiinţează Secţia medicală internă II, de Decizia Autorităţii de Sănătate Publică Bucureşti nr. 187/24 iulie 2007 prin care se aprobă structura organizatorică a Spitalului Clinic „Sfânta Maria" şi nu în ultimul rând, de Decizia Spitalului Clinic „Sfânta Maria", nr. 71 din 14 august 2007 de numire a reclamantului ca şef de secţie medicină internă II concomitent cu înfiinţarea secţiei (filele 8-19 dosar recurs).
De menţionat că acest din urmă act de numire a reclamantului în funcţia de şef de secţie, dat de managerul unităţii spitaliceşti Sfânta Maria, a fost emis în conformitate cu Ordinul MS nr. 930 din 22 mai 2007, art. 3 şi în temeiul prerogativelor conferite managerului, potrivit art. 182-184 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii.
Toate aceste acte administrative emise în temeiul sau ca o consecinţă a Ordinului nr. 930/2007 se bucură deplin de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, fiind emise în vederea producerii de efecte juridice şi având caracter obligatoriu, în prezenta cauză nefiind prezentat nici o dovadă din care să rezulte că ar fi fost revocate sau în orice alt mod nesocotite de autorităţile emitente.
Reţinând în plus, din cuprinsul înscrisurilor depuse, că în condiţiile în care secţia nou reînfiinţată încă nu funcţionează efectiv, din motive obiective, prin adrese expediate atât de Ministerul Sănătăţii cât şi de unitatea spitalicească i s-a comunicat reclamantului că temporar îşi poate desfăşura activitatea în clinica de medicină internă ,însă acesta a refuzat, în urma numirii, să se prezinte la serviciu şi să arate eventuale motive pentru care nu dă curs deciziei de numire.
Înalta Curte constată aşadar că Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007, emis de pârâtul ministrul sănătăţii cu respectarea limitelor competenţelor sale, astfel cum sunt în prezent reglementate, şi-a produs efectele în sensul executării deciziei civile nr. 1861/2002.
Nu îi poate fi imputabilă, pârâtului-recurent neprezentarea reclamantului-intimat pentru începerea efectivă a activităţii, în urma numirii sale pe postul de şef-secţie, faţă de toate cele mai sus arătate şi drept urmare nici obligarea sa la plata amenzii, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu se justifică, ca măsură legală de constrângere în vederea executării hotărârii judecătoreşti.
Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentului şi în ceea ce priveşte obligarea nelegală la plata indemnizaţiei cuvenite de la data de 1 octombrie 2006 până la data numirii pe post, în condiţiile în care, instanţa de fond nu a indicat nici temeiul legal şi nici considerentele de fapt avute în vedere pentru admiterea acestui capăt de cerere.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se pot acorda numai despăgubiri pentru întârziere şi de altfel, pentru plata indemnizaţiei, cuvenite, de medic şef secţie acordată până la data numirii efective pe post, reclamantul-intimat este deja în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ce dispune exact în acest sens (Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002 – fila 9 dosar 7304/299/2007).Pentru aceleaşi raţiuni nu se justifică nici faţă de pârâtul Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" menţinerea măsurilor astfel dispuse de instanţă.
Reţinând aşadar, pentru argumentele de fapt şi de drept prezentate că nu se mai susţine obligarea pârâtului-recurent la plata amenzii administrative, în temeiul noii legi a contenciosului, nr. 554/2004, Înalta Curte, va admite prezentul recurs şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului-intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.E. împotriva sentinţei civile nr. 41 CC din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea reclamantului G.I.A., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
[1] Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 prevedea: „În cazul în care termenul nu este respectat se va aplica conducătorului autorităţii administrative sancţiunea prevăzută la art. 10 alin. (3) iar reclamantul i se vor putea acorda daune pentru întârziere"
| ← ICCJ. Decizia nr. 3919/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3935/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
