ICCJ. Decizia nr. 3935/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3935/2008
Dosar nr. 5372/2/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.C.N. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale la plata primelor de vacanţa pentru anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pârâtele au depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii întrucât sumele solicitate nu sunt datorate, fiind suspendate prin legi, şi având caracter continuu.
Pârâtul, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, solicitând ca, în ipoteza admiterii acţiunii, chematul în garanţie să fie obligat, să vireze sumele necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 2958 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta să plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2003-2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
A admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, pe care l-a obligat să vireze către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sumele necesare achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul are calitatea de funcţionar public şi conform art. 34 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai apreciat că suspendările primelor de vacanţă dispune prin ordonanţe de urgenţă ale guvernului nu au anulat dreptul la acordarea primelor de concediu.
Cât priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor, instanţa de fond a considerat că este întemeiată, având în vedere împrejurarea că acest minister are atribuţii în domeniul gestionării bugetului de stat şi pentru a se pune efectiv în executare hotărârea judecătorească şi s-ar impune obligarea chematului în garanţie să vireze către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, sumele necesare achitării drepturilor solicitate de reclamant.
Împotriva sentinţei civile a primei instanţei a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanţie, şi al obligării acestui minister la virarea către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a sumelor necesare achitării drepturilor solicitate de reclamant.
A învederat că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are nici un fel de obligaţie de garanţie sau de despăgubire faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pentru a se justifica obligarea sa, în calitate de chemat în garanţie, la alocarea sumelor la care au fost obligaţi pârâţii faţă de reclamant.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi din oficiu, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce urmează:
Instanţa de fond a soluţionat greşit cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor , ceea ce reprezintă motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în temeiul art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi al bugetului de stat, pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, acelaşi minister are obligaţia de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat în cazul modificării bugetului aprobat.
Din perspectiva atribuţiilor pe care le are, Ministerul Economiei şi Finanţelor apare ca un administrativ al bugetului statului care, în baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege.
Aşadar, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, şi pe cale de consecinţă nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor reclamantului, deoarece are numai obligaţia de a vira către ordonatorii principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.
Faţă de cele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanţie a acestui minister, cu consecinţa înlăturării dispoziţiilor privind obligarea sa la virarea către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a sumelor solicitate de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2958 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3932/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3936/2008. Contencios → |
---|