ICCJ. Decizia nr. 3973/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3973/2008
Dosar nr. 8675/2/200.
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.L.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, anularea adresei nr. 57871 din 31 octombrie 2007 emisă de pârât, recunoaşterea dreptului său de a fi încadrată, la cerere, în rezidenţiat medicină de familie, precum şi obligarea M.S.P. să emită ordin de confirmare în rezidenţiat.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2005 a participat la concursul de rezidenţiat organizat de pârât, examen la care a obţinut punctaj de promovare, însă fără a se califica în limita posturilor existente pentru specialitatea în cadrul căreia a candidat.
S-a mai precizat că la data organizării examenului, art. 6 alin. (3) din OUG 58/2001, modificata prin Legea 463/2004, prevedea că „începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicina, candidaţii care la concursul de rezidenţiat obţin punctaj de promovare, dar nu se clasifica in limita locurilor publicate la grupa de specialităţi la care au participat, sunt confirmaţi la cerere ca rezidenţi medicină de familie."
De asemenea, prin pct. 22 pct. 1 din Cap. VII al Ordinul Ministerului Sănătăţii 1000/2005 de aprobare a metodologiei de desfăşurare a concursului de rezidenţiat in medicina, medicina dentara si farmacie, sesiunea noiembrie 2005, pârâta a schimbat ipoteza avută in vedere de legea în aplicarea căreia a fost emis acest ordin si a restrâns, în mod nelegal, categoria candidaţilor care au obţinut un punctaj de promovare dar nu s-au clasificat in limita locurilor si care vor fi confirmaţi, la cerere, ca medici de familie, numai la candidaţii absolvenţi ai facultăţii in anul 2005, cu licenţa în anul 2005.
Reclamanta a mai arătat că prin sentinţa civila 1027 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a constatat nelegalitatea părţii introductive a pct. 22 pct. 1 din Cap. VII al Ordinul Ministerului Sănătăţii 1000/2005 şi a anulat această parte, recunoscând reclamanţilor din acel dosar dreptul de a fi încadraţi la cerere, în rezidenţiat, medicină de familie.
Reclamanta a mai susţinut că s-a adresat cu memoriu pârâtului, însă acesta i-a refuzat recunoaşterea dreptul de a fi numită la cerere ca medic de familie
Prin sentinţa civilă nr. civile nr. 730 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare, şi a admis acţiunea formulată de reclamanta P.L.M., dispunând anularea adresei atacate. Totodată, instanţa a recunoscut dreptul reclamantei de a fi încadrată la cerere în rezidenţiat medicina familiei cu respectarea OUG nr. 58/2001 şi a obligat pârâtul să emită ordin de confirmare în rezidenţiat a reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţă rămasă irevocabilă, s-a stabilit că OMS nr. 1000/2005 este parţial nelegal, motivul invocat de pârât ca temei al refuzului de a emite ordinele de confirmare în rezidenţiat ca medici de familie fiind acela că sentinţa în speţă se aplică doar reclamanţilor din acel dosar, terţele persoane neputând invoca această hotărâre în favoarea lor.
Or, a apreciat prima instanţă, OMS nr. 1000/2005 este un act administrativ cu caracter normativ care priveşte o categorie determinată de persoane, cea a participanţilor la respectivul concurs de rezidenţiat, iar faptul că reclamanta nu a avut calitatea de parte în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti nu înseamnă că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile ordinului în forma stabilită în mod irevocabil de instanţă, respectiv prin înlăturarea ca nelegală a primei părţi a pct. 22 pct. 1 din Cap. VIL.
În atare condiţii, prima instanţă a constat că refuzul pârâtului exprimat prin adresa atacată este unul nejustificat, constituind un act administrativ vătămător, în înţelesul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârât, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia de tardivitate a formulării plângerii prealabile, în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care intimata-reclamantă a susţinut examenul de rezidenţiat în data de 20 noiembrie 2005, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1000/2005, rezultatele au fost afişate două zile mai târziu, iar plângerea prealabilă a fost formulată în luna august 2007.
Instanţa a reţinut greşit că Ministerul Sănătăţii Publice trebuia să pună în aplicare hotărârea judecătorească prin care a fost anulat Ordinul nr. 1000/2005, întrucât hotărârea de anulare nu a fost publicată în Monitorul Oficial, aşa cum prevede art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, în sensul că nu a analizat argumentele invocate de Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la legalitatea Ordinului nr. 1000/2005.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările formulate de intimata-reclamantă prin notele scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Critica referitoare la soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile administrative este lipsită de temei, pentru că obiectul acţiunii în contencios administrativ nu constă în anularea unui act administrativ, ci în refuzul nejustificat al autorităţii publice pârâte de a rezolva cererea prin care reclamanta a solicitat încadrarea în rezidenţiat-medicină de familie şi emitere unui ordin în acest sens, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cererea expediată Ministerului Sănătăţii Publice cu confirmare de primire, în luna august 2007, nu are semnificaţia juridică a unei plângeri prealabile administrative în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci este însăşi cererea al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecăţii.
Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 1 alin. (2) („Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal") nu este obligatorie plângerea prealabilă sesizării instanţei.
Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte reţine că dreptul de petiţionare al intimatei-reclamante nu era suspus unui termen care să curgă de la data afişării rezultatelor examenului de rezidenţiat din luna noiembrie 2005, pentru că dreptul a cărui recunoaştere a solicitat-o s-a născut abia după anularea parţială a Ordinului nr. 1000/2005 prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Cu privire la întinderea efectului obligatoriu al sentinţei nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă conform deciziei nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, (conform cărora hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii, au putere numai pentru viitor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti) au ca scop să asigure opozabilitatea erga omnes a acestui tip de hotărâri, în considerarea faptului că actele administrativ-normative cuprind reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte.
Fiind parte în procesul în care a fost pronunţată hotărârea prin care a fost anulat un act administrativ-normativ, autoritatea emitentă nu se poate prevala însă de nepublicarea hotărârii în Monitorul Oficial, ca un argument în justificarea refuzului de rezolvare a unei cereri.
Dimpotrivă, autorităţile publice au obligaţia de a-şi orienta conduita ulterioară în raport cu elementele stabilite în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanţe asupra activităţii administraţiei publice.
Nici critica referitoare la necercetarea fondului cauzei nu poate fi reţinută, pentru că reluarea în discuţie a legalităţii prevederilor anulate ale Ordinului nr. 1000/2005 ar constitui o încălcare a puterii de lucru judecat de care se bucură sentinţa menţionată mai sus.
Toate aceste considerente conduc către concluzia că instanţa de fond a constatat în mod legal şi temeinic că refuzul rezolvării cererii reclamantei are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 730 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3964/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3977/2008. Contencios → |
|---|
