ICCJ. Decizia nr. 3977/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3977/2008
Dosar nr. 2310/54/200.
Şedinţa publică din 7 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 noiembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.T. a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. Bucureşti, anularea Deciziei nr. 123 din 7 mai 2007, precum şi anularea raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 4443 din 31 iulie 2006 şi a deciziei de imputare nr. 382 din 28 iulie 2006.
In motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că la data de 17 aprilie 2007 a formulat contestaţie împotriva Raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 4443 din 31 iulie 2006, depusă la D.G.F.P. Dolj şi înaintată spre soluţionare A.N.A.F.
Prin Decizia nr. 123 din 7 mai 2007, arată reclamanta, i-a fost respinsă contestaţia, motivat de faptul că a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Un alt motiv invocat a fost acela că s-a depus contestaţia la data de 2 aprilie 2007 la D.G.F.P. Dolj, în timp ce actele contestate au fost comunicate lichidatorului judiciar la data de 31 iulie 2006.
Reclamanta a opinat că Decizia nr. 123 din 7 mai 2007 s-a emis cu încălcarea drepturilor sale fundamentale, dat fiind faptul că actele contestate nu i-au fost comunicate, iar, deşi i s-a retras dreptul de administrare de la data intrării in faliment a SC T. SA, apreciază că este singura interesată în contestarea raportului de inspecţie, conform art. 175 pct. 2 C. proCod Fisca.
Reclamanta a mai învederat faptul că are calitatea de a contesta actul fiscal întrucât întruneşte toate cele patru condiţii: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, dreptul şi interesul.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 şi încheierea nr. 123 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, reclamantei i s-a ridicat dreptul de administrare al SC T. SA, astfel încât, potrivit prevederilor art. 175 alin. (2) din OG nr. 92/2003, este îndreptăţit să formuleze contestaţie numai cel ce se consideră a fi lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
In atare condiţii, a apreciat prima instanţă, persoana lezată şi deci îndreptăţită să conteste actul administrativ fiscal este SC T. SA, prin reprezentanţii săi legali, respectiv lichidatorul judiciar.
Prima instanţă a mai reţinut că administratorul societăţii supuse controlului este îndreptăţit la a contesta un act administrativ fiscal, însă, pe de o parte, contestaţia a fost formulată de către reclamantă în nume propriu, iar, pe de altă parte, dreptul de administrare al acesteia a fost retras la data intrării în faliment a societăţii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta N.T., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ fiscale, care stau la baza constituirii ca parte civilă a D.G.F.P. Dolj în dosarul penal şi totodată înscrierea acesteia la masa credală în dosarul de insolvenţă.
Recurenta-reclamantă critică sentinţa sub aspectul greşitei respingeri a contestaţiei, cu motivarea că neavând interes în a contesta actul administrativ fiscal, nu are nici calitatea de a formula contestaţie împotriva deciziei nr. 123/2007, a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, emise de intimata pârâtă.
Arată recurenta că interesul său în depunerea contestaţiei este justificat de faptul că pentru aceeaşi sumă reţinută în actul administrativ fiscal este inculpată într-un dosar penal unde răspunderea penală şi materială este atrasă în calitate de persoană fizică, administrator al persoanei juridice până la ridicarea dreptului de administrare în dosarul de faliment.
Se arată că interesul real în contestarea actelor administrative fiscale trebuie să îl aibă şi persoana fizică care a constituit persoana juridică şi care poate răspunde material şi penal pentru fapte legate de administrarea societăţii falite şi nu numai administratorii judiciari respectiv lichidatorul judiciar desemnat în dosarul de faliment care a stat în pasivitate şi nu a acţionat ca un adevărat administrator.
Prin concluzii scrise, recurenta solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nu a soluţionat toate cererile cu care a fost investită, în sensul că a analizat doar partea din acţiune ce se referă la Decizia A.N.A.F. de soluţionare a contestaţiei, fără a se pronunţa asupra legalităţii raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere a cărei anulare a solicitat-o.
Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile formulate şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Reclamanta N.T. a avut calitatea de asociat şi administrator al S.C. T. S.A. (fostă SC I.M.G. SRL) înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J16/201/2002.
Din raportul de inspecţie fiscală încheiat la 26 iulie 2006 de D.G.F.P. Dolj rezultă că s-a efectuat un control la firma al cărui administrator era reclamanta, pe baza documentelor transmise de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj prin SC R.V.A. SRL, filiala Craiova, a adresei nr. 35926 din 13 iunie 2006 înaintată de D.I.I.C.O.T. Dolj şi a proceselor verbale întocmite de organele de control ale D.G.F.P. Dolj.
Prin adresa menţionată emisă de D.I.I.C.O.T. s-a reţinut că S.C. T. S.A. Craiova, administratorul şi asociaţii firmei, prin tranzacţii fictive, au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 6.662.196.443 lei prin rambursări ilegale de T.V.A.
Instanţa constată că prin Încheierea nr. 123 a Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 287/F/2004 din Şedinţa publică din 1 iunie 2006, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitorului S.C. T. S.A. Craiova şi desemnarea ca lichidator judiciar a SC R.V.A. SRL, filiala Craiova.
În raportul de inspecţie fiscală s-a constatat în sarcina societăţii falite un debit de 6.660.599.805 lei, raport ce a fost înaintat lichidatorului judiciar desemnat în cauză. Din cuprinsul deciziei nr. 123/2007 privind soluţionarea contestaţiei depuse de reclamanta N.T., fost administrator al S.C. T. S.A. rezultă că atât Decizia de impunere nr. 382/2006 cât şi raportul de inspecţie fiscală nr. 4443/2006 au fost comunicate lichidatorului judiciar numit în dosarul de faliment. Este adevărat că potrivit art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare în vigoare la data comunicării deciziei de impunere „Dreptul de administrare a debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului" însă în cauză se constată că reclamanta este lezată în drepturile sale prin actele administrative fiscale contestate în care pentru aceleaşi sume este cercetată penal în calitate de fost administrator al societăţii în faliment şi în cauză nu se pune în discuţie administrarea societăţii debitoare după deschiderea falimentului.
Mai mult, nu este lipsit de relevanţă faptul că lichidatorul judiciar, deşi i s-au comunicat actele fiscale din care rezultă că în sarcina societăţii aflată în faliment s-au reţinut debite importante, nu a formulat contestaţie.
Dispoziţiile art. 175 alin. (2) din OG nr. 92/2003 republicată potrivit cărora este îndreptăţit la contestaţie numai cel care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal trebuie interpretate potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituţie în sensul că reclamanta are un interes legitim, în formularea contestaţiei, întrucât actele administrative fiscale atacate vizează activitatea societăţii comerciale dintr-o perioadă în care reclamanta a avut calitatea de administrator, răspunzând de rezultatele activităţii pe care a condus-o.
Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă.
Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţiile formulate, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat şi cu situaţia juridică pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.
În cauză, în mod corect susţine recurenta reclamantă că are interes în depunerea şi susţinerea contestaţiei ce vizează actul administrativ fiscal cu un debit pentru care este inculpată într-un dosar penal în care răspunderea penală poate fi atrasă ca persoană fizică pentru activitatea sa ca fost administrator al societăţii falite.
Nu se poate contesta dreptul fostului administrator de a solicită verificarea legalităţii actelor administrativ fiscale prin care s-a reţinut în sarcina societăţii un debit ce vizează inclusiv perioada în care a fost administrator, în condiţiile în care acesta poate răspunde pentru aceste debite atât penal cât şi în baza Legii nr. 64/1995 sau a art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei în calitate de fost administrator sau de membru al organului de conducere a debitorului aflat în insolvenţă.
În aceste condiţii apare ca nefondată teza susţinută de intimată că recurenta N.T., fost administrator al SC T.I. SA avea posibilitatea de a introduce cererea în calitate de intervenient conform art. 182 din OG nr. 92/2003 republicată numai în situaţia în care administratorul judiciar, SC R.V.A. SRL Craiova şi-ar fi exercitat dreptul de a contesta actul fiscal şi cum nu s-a formulat contestaţie în acest sens, cererea reclamantei ar fi depusă de persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Este real că în cauză nu s-a mai cercetat legalitatea raportului de inspecţie fiscală, însă se constată că instanţa s-a pronunţat pe excepţie fără a mai analiza problemele de fond, reţinând excepţia lipsei calităţii de a contesta actul administrativ fiscal conform art. 175 alin. (2) din OG nr. 92/2003 şi a pct. 13.1 lit. b) din O.PA.N.A.F. nr. 519/2005.
Faţă de aceste considerente, constatând că reclamanta- recurentă are calitate procesual activă în cauză, are un interes juridic, actual şi legitim în formularea acţiunii şi în concordanţă cu principiul liberului acces la justiţie prin admiterea recursului conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, va fi casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.T. împotriva sentinţei civile nr. 16 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3973/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3984/2008. Contencios → |
|---|
