ICCJ. Decizia nr. 4182/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4182/2008
Dosar nr. 8318/2/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2007 sub nr. 8238/2/2007 reclamanta M.N.M. a chemat în judecata pe pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata primelor de concediu aferente 2004-2006, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plaţii efective şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu rata inflaţiei.
În fapt, reclamanta a arătat că a avut calitatea de agent de poliţie şi potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 are dreptul, la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol. Astfel, prin legile nr. 507/2003 s-a suspendat dreptul până la 31 decembrie 2004; prin Legea nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005; prin Legea nr. 380/2005 până la 31 decembrie 2006.
Suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului fiind o măsură cu caracter temporar şi nu permanent.
Este vorba de un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
Şi în cazul sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost suspendată aplicarea acestui text de lege până la data de 31 decembrie 2005, sporul nefiind acordat pe anul 2005.
Măsura suspendării acordării primei de concediu şi sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului nu şi existenţa lui.
Au fost invocate dispoziţiile din Legea nr. 360/2002, OG nr. 38/2003, art. 41 si 53 din Constituţia României şi Decizia nr. XII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru a fi obligată această autoritate în cazul admiterii acţiunii să vireze sumele solicitate de reclamantă.
La 22 aprilie 2008 reclamanta a depus o precizare arătând că la 31 martie 2005 a încetat calitatea de poliţist ieşind la pensie pe caz de invaliditate şi drepturile solicitate sunt anterioare acestei date.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 1311 din 23 aprilie2008 a admis în parte acţiunea reclamantei M.M.M.. A obligat pârâţii să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2005 şi sporul de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie 2005-31 martie 2005, actualizate în funcţie de rata inflaţiei începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă. A respins în rest pretenţiile reclamantei şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că atât prima de concediu cât şi sporul de fidelitate sunt drepturi prevăzute de lege respectiv de art. 37 pct.2 din OG nr. 38/2003 şi art. 6 din acelaşi act normativ.
Ca atare suspendarea acestor drepturi are ca efect doar amânarea până la un termen cert şi determinat neputând duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Instanţa a respins cererea reclamantei de acordare a acestor drepturi pe anul 2006 întrucât pentru acest an nu a avut calitatea de poliţist.
Actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă şi această solicitare este întemeiată faţă de principiul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului suferit.
Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă apreciindu-se că virarea sumelor către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu poate fi reţinută faţă de dispoziţiile Legii nr. 500/2002 şi a faptului că nu Ministerul Economiei şi Finanţelor este acela care hotărăşte în final bugetele instituţiilor publice.
Împotriva hotărârii susmenţionate a formulat recurs Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut pe de o parte că suspendarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 37 din OG nr. 38/2003 a intervenit în condiţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau nivel superior şi ca atare în perioada suspendării actele suspendate nu produc efecte juridice.
Pe de altă parte a precizat că în bugetul aprobat instituţiei pe anul 2007 nu au fost prevăzute sume cu destinaţia de prime de concediu şi spor de fidelitate iar art. 4 din Legea nr. 500/2002 prevede că angajarea cheltuielilor se face în limita creditelor bugetare aprobate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost poliţist conform adeverinţei depuse la fila 1 din dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 37 pct. 2 din OG nr. 38/2003 poliţiştii au dreptul, la plecarea în concediu de odihnă la o prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu.
Potrivit art. 6 al aceluiaşi act normativ aceştia au dreptul şi la sporul de fidelitate în cazul desfăşurării activităţii în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual.
Aceste prevederi legale au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, în cazul primei de concediu şi până la 31 decembrie 2005 în cazul sporului de fidelitate prin textele de lege indicate de reclamantă în cererea sa.
Prima instanţă, în mod corect a admis cererea interpretând normele legale de suspendare în raport cu prevederile art. 53 din Constituţia României.
Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept prevăzut de lege.
Prin dispoziţiile legale de suspendare s-a amânat doar plata drepturilor privind prima de concediu şi sporul de fidelitate deoarece în lumina prevederilor art. 53 din Constituţia României nu se putea aduce atingere existenţei dreptului.
Potrivit art. 56 şi art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată numai în cazuri speciale, printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei suspendării actului normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare.
În acest context se poate susţine că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert şi determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Prima instanţă s-a pronunţat în mod corect şi cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă. Această solicitare este întemeiată faţă de principiul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului suferit.
Prin întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în devalorizarea produsă ca urmare a inflaţiei.
Şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost soluţionată în mod corect de instanţa de fond.
Astfel pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu a făcut dovada că a inclus sumele solicitate cu titlu de prime de vacanţă şi spor de fidelitate în buget sau într-o solicitare de rectificare bugetară, iar Ministerul Economiei şi Finanţelor ar fi refuzat includerea acestor sume în bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi respectiv al INEP.
Mai mult pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat virarea sumelor respective, ori virarea presupune existenţa sumelor la dispoziţia Ministerului Economiei şi Finanţelor şi obligaţia acestuia de a vira sumele către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, obligaţii ce nu pot fi reţinute faţă de dispoziţiile Legii nr. 500/2002 şi a faptului că nu Ministerul Economiei şi Finanţelor este acela care hotărăşte în final bugetele instituţiilor publice.
Aşa fiind, pentru motivele mai sus invocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4179/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4184/2008. Contencios → |
|---|
