ICCJ. Decizia nr. 4184/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4184/2008
Dosar nr. 597/45/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 septembrie 2007, reclamanta R.A.J.A.C. Iaşi, în prezent SC A. SA, a chemat în judecată Primăria Municipiului Iaşi şi Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale a municipiului Iaşi, solicitând anularea dispoziţiei nr. 930 din 14 mai 2007 şi în parte, a deciziei de impunere nr. 40068 din 1 martie 2007 emise în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 40067 din 1 martie 2007, precum şi suspendarea executării actelor administrative atacate.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele de control au stabilit în sarcina sa, suplimentar, diferenţe de impozite pe clădiri şi teren cu majorările şi penalităţile aferente, care nu sunt datorate.
Prin sentinţa nr. 88 din 21 aprilie 2008 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia de impunere şi dispoziţia nr. 930/2007 în partea referitoare la plata impozitului pe teren în sumă de 375.236 lei, aferent anilor 2005 şi 2006 şi respectiv, la achitarea impozitului pe clădiri de 21.308,7 lei.
Au fost menţinute actele administrative contestate cu privire la plata sumelor de 131.303 lei impozit pe clădiri pe anul 2005, plus accesorii de 78.293,3 lei şi respectiv 68.707 lei impozit pe clădiri aferent anului 2006, plus accesorii de 14.374 lei.
Instanţa a dispus restituirea cauţiunii şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 257 lit. i) Cod Fiscal, activitatea de gospodărire a apelor şi cea de exploatare a resurselor de apă intră în categoria celor scutite de plata impozitului pe teren, motiv pentru care a constatat că reclamanta nu datorează impozitul suplimentar aferent anilor 2005 şi 2006, în sumă de 375.236 lei.
Referitor la impozitul pe clădiri, instanţa şi-a însuşit expertiza contabilă efectuată în cauză, în sensul că sunt datorate diferenţele de impozit pe anul 2005, de 131.303 lei, cu majorări şi penalităţi de întârziere de 78.293,3 lei şi respectiv, pe anul 2006, de 68.707 lei, plus accesorii de 14.374 lei.
În final, instanţa de fond a reţinut, în limita valorii precizate prin raportul de expertiză contabilă, că reclamanta nu datorează suma de 21.308,7 lei impozit pe clădiri.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Primarul Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi, D.E.F.P.L. Iaşi, precum şi reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, referitor la exonerarea reclamantei de plata impozitului pe teren, aferent anilor 2005 şi 2006, pârâţii au susţinut că instanţa de fond a greşit, luând în considerare cele două autorizaţii de gospodărire a apelor emise în 2004 şi 2005, acte pe care nu le-a pus la dispoziţia organelor fiscale în timpul inspecţiei şi nici nu le-a prezentat în faţa soluţionării contestaţiei administrative.
De asemenea, pârâţii au invocat faptul că terenurile nu intră în sfera celor exceptate de la plata impozitului, întrucât nu sunt aferente activităţilor prevăzute de art. 257 lit. i) Cod Fiscal, pe acestea fiind amplasate staţii de tratare a apei, staţii de clorinare a apei, staţii de epurare a apei, staţii de tratare şi rezervoare.
Un al doilea motiv de recurs priveşte împrejurarea că instanţa, anulând actele administrative cu privire la obligaţia fiscală de 21.308,7 lei, reprezentând impozit pe clădiri, a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În acest sens, s-a precizat că reclamanta a contestat referitor la impozitul pe clădiri aferent anului 2005 numai suma de 131.303 lei din obligaţia totală de 138.695 lei, iar pentru anul 2006, din totalul de 77.652 lei s-au contestat numai 68.707 lei şi accesoriile aferente, diferenţele rămase fiind însuşite şi achitate de societate.
Pârâţii au criticat de asemenea şi obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care pretenţiile reclamantei nu au fost admise în totalitate.
În recursul declarat de reclamantă s-a susţinut că, în mod eronat s-a respins cererea de anulare a actelor administrative pentru întreg impozitul pe clădiri şi accesorii, aferent anilor 2005 şi 2006.
În acest sens, reclamanta a arătat că nu sunt datorate diferenţele de impozit pe clădiri aferente Stadionului Emil Alexandrescu, aflat la numărul de inventar 1418, care nu necesită reevaluare, iar amenajările şi modernizările efectuate au fost reevaluate în 2006 şi 2005.
În legătură cu impozitul pe clădiri pentru anul 2006, reclamanta a susţinut că imobilele reprezintă construcţii speciale care beneficiază de scutire, primind aviz în acest sens de la consiliul local şi nu au suferit nici un fel de modificări, ci numai îmbunătăţiri ce nu au determinat modificarea naturii sau a destinaţiei lor, fiind similare cu cele scutite conform legii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Referitor la recursul declarat de pârâţi instanţa de fond a reţinut în mod justificat faptul că, potrivit art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitul pe teren nu este datorat pentru terenurile folosite pentru activităţile de gospodărire a apelor, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă şi cele folosite ca zone de protecţie definite ca atare de lege.
În cauză, terenurile aflate în administrarea reclamantei, pe care sunt amplasate staţii de epurare a apei, staţii de pompare, staţii de tratare a apei, rezervoare şi altele asemenea, contribuie la desfăşurarea activităţii de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea căreia societatea deţine autorizaţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/1996 şi ale Ordinului nr. 662/2006 emis de Ministerul Mediului.
În acest sens, instanţa şi-a însuşit în mod întemeiat constatările raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora terenurile sunt scutite de plata impozitului, intrând sub incidenţa art. 257 lit. i) Cod Fiscal
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea de gospodărire a apelor în perioada 2005-2006 în baza autorizaţiilor emise de autoritatea de reglementare în anii 2004-2006, neputându-se susţine că aceste înscrisuri, chiar dacă nu au fost cercetate de organele de inspecţie fiscală, nu pot fi luate în considerare, deşi constituie probe relevante.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâţi, privind exonerarea societăţii de plata sumei de 21.308,7 lei, criticile formulate nu sunt întemeiate, instanţa de fond având în vedere constatările şi concluziile expertizei care, ţinând cont de normele contabile şi fiscale incidente în cauză, a stabilit măsura în care organele de inspecţie fiscală au calculat corect obligaţiile fiscale suplimentare menţionate în Decizia de impunere.
Nici critica privind obligarea la cheltuieli de judecată nu este întemeiată, instanţa făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Curtea va respinge aşadar, ca nefondat recursul formulat de Primarul Municipiului Iaşi şi de Municipiul Iaşi prin D.E.F.P.L. Iaşi.
Şi criticile aduse sentinţei de către reclamantă sunt neîntemeiate, societatea datorând impozitul pe clădiri şi majorările aferente pe anii 2005 şi 2006, respectiv sumele de 131.303 lei plus 78.293,3 şi de 68.707 lei plus 14.374 lei.
Diferenţele de impozit pe clădiri aferente anului 2005 au fost corect stabilite, având în vedere că stadionul, număr de inventar 1418, nu a fost supus reevaluării, iar amenajările realizate, înregistrate ca mijloace fixe sub numerele de inventar 1301 şi 1311, deşi au fost evaluate, rezultatele evaluării nu au fost înregistrate în contabilitate.
Raportul de expertiză contabilă a stabilit în acest sens că pentru Stadionul Emil Alexandrescu era aplicabilă cota mărită de impozit între 5% şi 10% şi nu cea de 0,8%, cum a procedat reclamanta, care datorează diferenţa de impozit pe clădiri de 131.303 lei, cu majorări de 63.902,9 lei, penalităţi de întârziere de 14.374 lei, stabilite conform art. 253 alin. (6) Cod fiscal şi pct. 55 lit. e) din HG nr. 44/2004.
Reclamanta a fost corect obligată şi la plata diferenţei suplimentare de impozit pe clădiri pentru anul 2006, de 68.707 lei, cu majorări şi penalităţi de întârziere aferente de 14.374 lei, ce provine din nedeclararea modificărilor survenite la construcţiile speciale ce au fost iniţial scutite de la plata impozitului, conform HCL nr.306/2006.
În baza acestei hotărâri a Consiliului Local Iaşi, reclamanta a obţinut scutire de plată pentru parte din construcţiile speciale pe care le deţine, printre care şi cele de la numerele de inventar 1169, 25297, 2940 şi 1115. Întrucât aceste construcţii au suferit în anii 2005, 2006 modificări ale valorii de inventar, fără a fi reluată procedura iniţială de avizare, astfel cum exista obligaţia conform dispoziţiilor pct. 24 din HG nr. 44/2004, s-a constatat în mod corect că reclamanta nu mai poate beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădiri aferent acestor mijloace fixe, instanţa însuşindu-şi în mod justificat constatările raportului de expertiză.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge şi recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Primarul Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi, D.E.F.P.L. Iaşi şi SC A. SA (fostă R.A.J.A.C.) Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 88 din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4182/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4185/2008. Contencios → |
|---|
