ICCJ. Decizia nr. 4248/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4248/2008
Dosar nr. 1146/86/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, reclamanţii R.M. şi A.T. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi la menţinerea indemnizaţiei de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 1 decembrie .2003 până la data de 31 martie 2006, iar începând cu data de 1 aprilie 2006 să se procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor drepturilor salariale rezultate din încadrarea lor, prin acordarea greşită a coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 1 decembrie 2003 – 31 martie 2006 şi de 15 în loc de 17 pentru perioada 1 aprilie 2006 şi în continuare, ţinându-se seama de sporurile legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că până la data de 1 decembrie 2003 au îndeplinit funcţia de judecători financiari în cadrul Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Suceava, fiind salarizaţi la nivelul aceloraşi funcţii din cadrul Curţii de apel, potrivit art. 56 din OG nr. 83/2000, prevederi menţinute prin OUG nr. 177/2002.
Prin Decizia nr. 418 din 12 iunie 2007, Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentinţa şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 3187 din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
A respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii R.M. şi A.T., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 36 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, persoanele nemulţumite de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestaţie la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, iar împotriva hotărârilor date în acest sens se poate face plângere în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul acestor dispoziţii legale este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile sesizării instanţei de judecată. Instanţa sesizată cu o astfel de cerere nu poate trece la verificarea pretenţiilor reclamanţilor decât în măsura în care, ca urmare a procedurii prealabile, Ministerul Justiţiei ar fi refuzat recunoaşterea pretenţiilor ori le-ar fi considerat nelegale. Astfel, nesocotind prevederile art. 36 din OUG nr. 27/2006 aplicabile în speţă, reclamanţii au formulat pretenţiile mai sus menţionate, fără ca mai înainte să se fi adresat Ministerului Justiţiei în acest sens.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate au declarat recurs R.M. şi A.T.
Recurenţii-reclamanţi susţin în esenţă, nelegalitatea hotărârii pentru faptul că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie contenciosului administrativ, ci legislaţiei muncii, astfel că în mod greşit s-a apreciat că se impune efectuarea procedurii prealabile, anterioare promovării acţiunii.
Prin urmare, în mod greşit cauza a fost soluţionată având în vedere excepţia inadmisibilităţii, invocându-se ca argumente de drept prevederile art. 36 din OUG nr. 27/2006, deoarece dispoziţiile din Codul Muncii se aplică cu prioritate, iar raportul juridic dedus judecăţii este unul de dreptul muncii.
Recurenţii-reclamanţi, pe fondul cauzei, precizează că drepturile pretinse s-au născut anterior intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002, fiindu-le stabilite în baza prevederilor din Legea nr. 50/1996, fiind drepturi câştigate care se impuneau a fi menţinute integral în cazul transferurilor ce i-au vizat.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului motivat pe faptul că în mod irevocabil s-a stabilit atât natura pricinii cât şi competenţa, precum şi faptul că sentinţa nr. 3187/2007 recurată, nu era susceptibilă de recurs, fiind irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006.
Având în vedere motivele ce privesc fondul cauzei, apreciind că acestea sunt nefondate, se solicită respingerea recursului, întrucât soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor este corectă.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cauzei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul litigiului priveşte salarizarea reclamanţilor stabilită în baza OUG nr. 177/2002 ulterior trecerii acestora din funcţia de judecător financiar la Curtea de Conturi în funcţia de judecător în baza prevederilor OUG nr. 117/2003 privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă cu evidenţă faptul că litigiul priveşte acordarea unor drepturi salariale solicitate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În prezent, competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii este reglementată de OUG nr. 75/2008.
Dispoziţiile art. I şi II alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în M.OF. Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008 prevăd:
„Art.I – (1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări din Legea nr .45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate în primă instanţă, de curţile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. II– (1) Dispoziţiile art. I se aplică şi proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiţiei, începute sub legea anterioară.
(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi trimise de îndată spre soluţionare curţilor de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac".
Din interpretarea dispoziţiilor citate rezultă că acţiunea formulată de reclamanţi este de competenţa curţii de apel, ca instanţă de drept comun, iar nu ca instanţă de contencios administrativ.
Întrucât cererea reclamanţilor a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 19 iulie 2007, nefiind soluţionată în mod irevocabil, sunt incidente dispoziţiile art. II din OUG nr. 75/2008, potrivit cărora normele de competenţă cuprinse la art. I din ordonanţa de urgenţă se aplică şi proceselor în curs de judecată.
Astfel fiind, rezultă că Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea normelor de competenţă sus menţionate, în raport de care competenţa materială de soluţionare a cauzei revenea Secţiei civile a Curţii de Apel Suceava, ca instanţă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul reclamanţii şi căreia cauza trebuia să îi fie trimisă, în temeiul art. II alin. (2) din OUG nr. 75/2008, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Faţă de cele arătate, pentru motivul de casare prevăzut de art. 3041 cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în temeiul art. I şi II din OUG nr. 75/2008, Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
În raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., este de prisos examinarea celorlalte critici ale recurenţilor, cât şi susţinerile intimatului-pârât din întâmpinare, ca urmare a faptului că în analiza recursului s-a acordat întâietate motivelor ce au vizat competenţa materială de soluţionare a cauzei care se încadrează în categoria excepţiilor absolute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.M. şi de A.T. împotriva sentinţei civile nr. 3187 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4223/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4253/2008. Contencios → |
|---|
