ICCJ. Decizia nr. 4265/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4265/2008
Dosar nr. 3791/108/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Arad, prin care solicita pronunţarea unei hotărâri, în condiţiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, prin care să fie dispusă aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, până la punerea în executare a sentinţei civile nr. 1/PI/2006 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3119 din 2 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respectiv: numirea reclamantului în funcţia deţinută anterior, aceea de locţiitor comandant siguranţa deţinerii la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, şi obligarea Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata de despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, compuse din drepturile salariale de care este privat reclamantul ca urmare a retrogradării din funcţia de locţiitor comandat siguranţa deţinerii, până la reîncadrarea sa în funcţia de conducere din care a fost retrogradat, calculate ca diferenţă dintre salariul pe care îl încasează în prezent şi cel corespunzător funcţiei pe care ar trebui să o deţină, precum şi daune morale în sumă de 50.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. l/PI din 9 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantului împotriva pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 294 din 22 februarie 2005 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 21.733.361 lei, cu titlu de diferenţă de salariu pentru lunile martie-aprilie 2005 şi în continuare, a diferenţei faţă de salariu avut anterior aplicării sancţiunii disciplinare şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei respective.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3119 din 28 septembrie 2006 a Î.C.C.J.
Reclamantul a solicitat pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor plata drepturilor salariale cuvenite potrivit sentinţei susmenţionate, calculate până la numirea în funcţia avută anterior emiterii deciziei de sancţionare disciplinară; cererea nu a fost datată de către reclamant, însă din răspunsul pârâtei rezultă că aceasta s-a înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. B 6080 din 9 iulie 2007.
Din adresa nr. l36080 din 8 august 2007, emisă în soluţionarea cererii pentru punerea în aplicare a sentinţei civile, rezultă că i-a fost achitată reclamantului suma de 19.842 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi drepturi salariale calculate până la rămânerea irevocabilă a sentinţei, şi anume 28 septembrie 2006.
Prin adresa nr. 8777 din 1 august 2007, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor i-a comunicat reclamantului, privitor la reîncadrarea sa, că îşi menţine punctul de vedere transmis prin adresa nr. l3645 din 15 noiembrie 2006, în sensul că numirea sa pe funcţia deţinută anterior (locţiitor comandant unitate pentru siguranţa deţinerii) nu este posibilă, deoarece funcţia respectivă nu mai există în actualul stat de organizare al unităţii, pentru că, în urma reorganizării unităţilor din structura sistemului penitenciar, la penitenciarul Arad s-au operat modificări în statele de organizare, în speţă, funcţia de locţiitor comandant penitenciar siguranţa deţinerii şi cea de locţiitor comandant regim penitenciar au fost radiate, în locul lor fiind prevăzută funcţia de locţiitor comandant penitenciar siguranţa deţinerii şi cea de locţiitor comandant regim penitenciar au fost radiate, în locul lor fiind prevăzută funcţia de locţiitor comandant penitenciar cu regim de maximă siguranţă (siguranţa deţinerii şi regim penitenciar), căreia îi corespund noi atribuţii şi responsabilităţi, fiind în esenţă o funcţie nouă.
În conformitate cu art. 84 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, modificată şi completată, reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii şi, drept urmare, funcţia menţionată în actualul stat de organizare este o funcţie căreia îi corespund atribuţii şi responsabilităţi noi, astfel că, din moment ce acestea au o pondere mai mare de 50% din ansamblul celor existente în fişa postului, se apreciază că, de fapt, se are de a face cu o funcţie nouă.
Cererea, reţine prima instanţă, este, aşadar, nefondată pentru că funcţia nu mai există în prezent.
De altfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, prin acţiune, reclamantul recunoaşte că, în temeiul art. 100 din Legea nr. 188/1999, în cadrul autorităţii pârâte a avut loc o reorganizare şi că funcţia deţinută anterior nu mai există, astfel că solicită instanţei reîncadrarea pe un post echivalent pregătirii sale profesionale şi vechimii în muncă.
Reţinând că cererea reclamantului, aşa cum este formulată, presupune luarea unor măsuri care nu au făcut obiectul sentinţei civile nr. l/PI/2006 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa de fond apreciază că aceasta nu poate fi întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, admiterea sa constituind o modificare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara, ceea ce este inadmisibil pe calea prevederilor legale susmenţionate.
Instanţa de fond a respins şi cererea pentru daune morale în sumă de 50.000 RON, cu motivarea că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu prevede dreptul de a se solicita asemenea despăgubiri pentru nerespectarea unei sentinţe judecătoreşti, întrucât, în sensul acestui act normativ, prin sintagma „despăgubiri pentru întârziere" se înţeleg numai cele de ordin material.
In raport cu pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Arad, instanţa de fond, reţinând că această parte nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu a avut calitatea de pârât în sentinţa a cărei executare se solicită, a respins acţiunea pe cale de excepţie.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii precizate, pentru motivele pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (aplicarea greşită a legii).
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea criticată s-a bazat pe afirmaţia că postul deţinut anterior a fost desfiinţat, dar instanţa de fond, deşi a citat prevederile art. 843 din Legea nr. 188/1999, care conţine definiţia reorganizării unui post, nu le-a pus în discuţia părţilor şi nu a efectuat nicio verificare pentru a stabili dacă există în realitate diferenţe între atribuţiile aferente postului pretins desfiinţat şi cel existent la momentul pronunţării sentinţei.
A mai arătat că şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind plata drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti invocate este criticabilă pentru motivele expuse în paragraful anterior, având în vedere că acest capăt de cerere are caracter accesoriu.
Cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu fac distincţie între daunele materiale şi daunele morale.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul–reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Prin cererea depusă la dosarul de fond la data de 15 ianuarie 2008, recurentul-reclamant şi-a precizat în scris acţiunea, în sensul că a solicitat pronunţarea unei hotărâri în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, prin care să se dispună aplicarea unei sancţiuni conducătorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor până la punerea în executare a sentinţei nr. 1/PI/2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3119 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa astfel de termen, în cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorităţii publice, sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Prin Hotărârea judecătorească a cărei neexecutare o invocă recurentul-reclamant (sentinţa nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006) Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 294 din 22 februarie 2005 emisă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a obligat pârâta la plata sumei de 21.733.361 lei cu titlu de diferenţă de salariu pentru lunile martie-aprilie 2005 şi în continuare, a diferenţei faţă de salariul avut anterior aplicării sancţiunii disciplinare şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Cum dispozitivul sentinţei nu conţine o obligaţie a autorităţii pârâte de a-l reintegra pe reclamant în funcţia publică deţinută anterior, instanţa de fond a reţinut corect că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi acordarea despăgubirilor pretinse ar echivala o modificare a titlului executoriu.
Articolele 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 reglementează o procedură specială de executare a hotărârilor pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi instituie sancţiunile şi măsurile ce pot fi aplicate în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor impuse autorităţilor publice, în limitele prevăzute de alin. (1) al art. 24.
În cadrul acestei proceduri de executare nu pot fi puse în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti care constituie titlul executoriu şi nici nu pot fi impuse în sarcina autorităţii publice pârâte obligaţii noi, care nu au fost dispuse prin sentinţa a cărei neexecutare se invocă.
În cererea de chemare în judecată formulată în cauza de faţă, reclamantul a susţinut că repunerea în funcţia deţinută anterior era un efect implicit al anulării deciziei de sancţionare, dar acest argument nu poate fi acceptat, întrucât contravine prevederilor exprese ale art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 1/PI din 9 ianuarie 2006, [în prezent art. 106 alin. (2)]: „la solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută" – solicitare care, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, nu a fost formulată în cadrul litigiului de fond.
Considerentele privind sensul şi limitele aplicării prevederilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, corect reţinute de prima instanţă, fac inutilă examinarea, în recurs a criticilor legate de efectivitatea reorganizării autorităţii publice şi desfiinţării funcţiei deţinute anterior de recurentul – reclamant.
În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că într-adevăr, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se referă la despăgubiri, fără a face distincţie între prejudiciul material şi prejudiciul moral cauzat prin întârzierea executării, dar înlăturarea acestui argument reţinut în motivarea sentinţei recurate nu este de natură să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva sentinţei nr. 6 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4283/2008. Contencios → |
|---|
