ICCJ. Decizia nr. 4363/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4363/2008
Dosar nr. 4546/2/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii R.G.D., ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru anii 2001-2006, actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat, în esenţă, că în perioada 2001-2006 au avut calitatea de funcţionari publici în cadrul autorităţii pârâte, iar potrivit Legii nr. 142/1998 sunt îndrituiţi, pentru această perioadă, la tichete de masă în valorile stabilite prin Ordinele Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Reclamanţii au mai precizat că autoritatea pârâtă avea obligaţia de a depune diligentele necesare pentru includerea în buget a sumelor necesare plăţii drepturilor prevăzute de Legea nr. 142/1998, opinând totodată că s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a acestui act normativ încălcându-se astfel dreptul fundamental al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
Prin sentinţa civilă nr. 2409 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că din interpretarea prevederile Legii nr. 142/1998 rezultă că dreptul la alocaţia individuală de hrană aparţine salariaţilor angajaţi în baza unui contract individual de muncă şi nu salariaţilor numiţi într-o funcţie publică.
Totodată, instanţa a apreciat că textul de lege invocat reglementează posibilitatea unităţilor de acordare a tichetelor de masă, iar nu obligaţia acestora, aşa cum eronat susţin reclamanţii.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii R.G.D., ş.a., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 sunt opozabile tuturor unităţilor din sectorul bugetar, aşadar şi autorităţilor publice cu angajaţi numiţi, astfel încât autoritatea pârâtă avea obligaţia de a depune diligentele necesare ca sumele în speţă să fie incluse în bugetul de stat.
Apreciază recurenţii că dispoziţiile Legii nr. 142/1998 sunt aplicabile angajaţilor indiferent de natura raportului, de muncă sau de serviciu, în temeiul căruia îşi exercită profesia.
Se mai susţine că în condiţiile în care există categorii de funcţionari publici care beneficiază de prevederile Legii nr. 142/1998, neacordarea drepturilor ce decurg din aceste dispoziţii constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţia României precum şi a principiului dreptului la egalitate de şanse prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. d) C. muncii.
Recurenţii mai arată că susţinerea pârâtei potrivit căreia în buget nu au fost prevăzute sume cu destinaţia stabilită de Legea nr. 142/1998, nu face decât să evidenţieze culpa autorităţii, având în vedere că aceasta nu face dovada faptului că în proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli a prevăzut sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În atare situaţie, opinează recurenţii, autoritatea pârâtă a eludat punerea în aplicare a Legii nr. 142/1998 şi a încălcat prevederile OG nr. 137/2000, art. 5 şi celelalte C. muncii, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României şi art. 41 din C.E.D.O.
De asemenea, s-a precizat că nu există nicio explicaţie juridică pentru neaplicarea dispoziţiilor legale într-un stat de drept şi nici echitabilă, prin restrângerea exerciţiului acestui drept pentru anumite categorii de funcţionari publici, arătându-se că prin actul adiţional la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi MMSSF s-a prevăzut acordarea tichetelor de masă salariaţilor din instituţiile care au venituri extrabugetare sau se autofinanţează.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în conformitate cu care funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii şi s-a susţinut că dreptul la acţiune pentru calculul şi plata tichetelor de masă s-a născut în momentul în care a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale în materie.
Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul pentru considerentele ce urmează:
Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, invocate de recurenţii-reclamanţi ca temei de drept al cererii formulate, prevăd faptul că salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol precizează că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Este evident că dispoziţia legală invocată cuprinde limitări şi condiţii ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestor drepturi.
Astfel, Înalta Curte constată neîntemeiată critica recurenţilor referitoare la culpa pârâtei în ce priveşte obligaţia de includere a sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, în bugetul de stat, întrucât pârâta a acţionat în limitele stabilite de lege, respectiv Legea nr. 216/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 şi Legea nr. 379/2006, legi care au prevăzut bugetul de stat pe anii 2001-2006.
Curtea Constituţională, în soluţionarea excepţiei de neconsituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, a reţinut în considerentele deciziei nr. 297/2008, faptul că textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor.
Înalta Curte urmează să respingă şi critica cu privire la existenţa unei discriminări, întrucât dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situaţii de genul celei ce face obiectul acţiunii de faţă.
Se constată nefondată şi critica relativă la încălcarea prevederilor din Constituţia României, întrucât, pe de o parte, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar, pe de altă parte, în ce priveşte art. 41 din Legea Fundamentală, acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecţie socială în sensul celor prevăzute de această normă.
Este elocventă în acest sens, practica unitară a Curţii Constituţionale, dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care au statuat faptul că principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Analizând textul de lege invocat, respectiv dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, Înalta Curte constată că recurenţii nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale acestor prevederi, întrucât se află în raporturi de serviciu cu angajatorul, iar dispoziţia normei în speţă se aplică numai celor care au contract de muncă, deci se află în raport de muncă cu angajatorul.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că pârâta nu a restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale recurenţilor, iar prin dispoziţiile art. 1 din actul normativ arătat s-a instituit doar posibilitatea luării de către angajator, în anumite limite, a unor măsuri specifice.
Dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, invocate de asemenea ca temei al acordării dreptului la tichetele de masă, în conformitate cu care funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii, fac trimitere la legea specială, astfel încât se aplică principiul specialia generalibus derogant, or, recurenţii nu sunt beneficiari ai art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Soluţia este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi cu soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 142/2008 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza numai în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Pentru toate aceste motive, întrucât nu există motive de casare ori modificare a sentinţei atacate. Înalta Curte urmează să menţină hotărârea instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.G.D., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 2409 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2008
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4368/2008. Contencios → |
|---|
