ICCJ. Decizia nr. 4368/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4368/2008
Dosar nr. 27031/3/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 3148 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G.M.R., în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanţă pentru anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective. Totodată a respins capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. muncii, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în calitate de funcţionar public, în anii 2001-2006, având dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
A mai reţinut că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi. A mai constatat prima instanţă că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, neechivalând cu abrogarea pe termen limitat a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie, altfel, normele de suspendare contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 din Constituţia României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale 3041 C. proc. civ..
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Argumentele recurentului-pârât nu sunt susţinute de actele normative incidente şi nici de principiile constituţionale la care trebuie raportate aplicarea şi interpretarea acestora. În mod corect instanţa de fond a analizat speţa dedusă judecăţii şi prin prisma principiilor constituţionale, aceasta nepresupunând verificarea propriu-zisă a constituţionalităţii legilor prin care s-a suspendat plata primelor de concediu.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Din cele prezentate rezultă că prima de vacanţă i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În sprijinul alegaţiilor expuse mai sus vine şi susţinerea recurentei-pârâte din cererea de recurs, în sensul că, prin OUG nr. 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor de concediu care nu au fost acordate în perioada 2001-2006, stabilindu-se o eşalonare în trei tranşe.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 3148 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4363/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4369/2008. Contencios → |
|---|
