ICCJ. Decizia nr. 4369/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4369/2008
Dosar nr. 27031/2/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3148 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G.M.R., în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanţă pentru anii 2001-2003, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective. Totodată a respins capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. muncii, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în calitate de funcţionar public, în anii 2001-2006, având dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
A mai reţinut că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi. A mai constatat prima instanţă că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, neechivalând cu abrogarea pe termen limitat a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie, altfel, normele de suspendare contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 din Constituţia României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs susţine că acţiunea reclamantului se impune a fi respinsă ca rămasă fară obiect deoarece potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OUG 146/1997 „personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu i s-au acordat primele de concediu pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008". Mai susţine că reclamantului i s-a plătit deja la data de 17 aprilie 2008 suma de 806 lei reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2002 actualizată cu indicele de inflaţie, urmând a se achita şi prima aferentă anului 2003.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Intimatul-reclamant M.S. a deţinut calitatea de funcţionar public în cadrul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale în perioada 2001- 2003.
Urmare a intrării în vigoare a OUG 146/1997 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a procedat la calcularea drepturilor cuvenite intimatului, reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2002.
În urma calculării acestor drepturi, a rezultat o sumă netă de 806 lei, sumă care se pretinde că a fost achitată reclamantului prin casieria instituţiei, rară a se depune dovadă în acest sens.
Astfel, Înalta Curte apreciază că plata către intimatul-reclamant a contravalorii primei de concediu aferentă anilor 2001-2002, reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor acestuia.
Motivul de recurs invocat de pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în sensul rămânerii rară obiect a cererii de chemare în judecată, nu este susţinut de actele normative incidente, respectiv OUG nr. 146/2007, întrucât aşa cum rezultă şi din cuprinsul cesteia, contravaloarea primei de concediu pentru 2003 urma să fie acordată intimatului în luna iunie a anului 2008, îndeplinirea acestei obligaţii nefiind dovedită până în prezent.
La momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond (19 martie 2008), drepturile băneşti cuvenite reclamantului nu fuseseră acordate, pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale recunoscând că a achitat o tranşă din suma totală, la data de 17 aprilie 2008.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar, învestită cu cererea de recurs, poate cerceta legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, prin raportare la contextul faptic şi juridic existent la momentul pronunţării acesteia.
Or, din actele dosarului nu rezultă că la momentul pronunţării sentinţei recurate, drepturile cuvenite reclamantului şi recunoscute indirect de pârâtă ar fi fost achitate, astfel încât acţiunea nu poate fi lipsită de obiect.
Raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile legale invocate de părţi şi aplicate la situaţia concretă în care se afla reclamantul, rămâne perfect valabil, atâta vreme cât nici recurentul-pârât nu aduce critici asupra modului în care fondul pretenţiilor reclamantului a fost dezlegat.
Prin urmare, lipsa de obiect a acţiunii trebuie raportată la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, iar efectuarea unei plăţi privind prima de concediu pe anii 2001-2002 reprezintă o executare parţială a dispoziţiilor sentinţei atacate. Or, aceasta nu poate constitui un motiv de admitere a recursului şi de casare a unei hotărâri, ale cărei efecte au fost recunoscute chiar de pârâtă prin executarea acesteia, acordând reclamantului drepturile ce au constituit obiectul acţiunii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinţei civile nr. 3148 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4368/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4372/2008. Contencios → |
|---|
