ICCJ. Decizia nr. 4447/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4447/2008
Dosar nr. 6633/1/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un nr. de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurenta fiind menţionată la poziţia nr. 59 în enumerarea din cuprinsul hotărârii.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că niciunul din procurorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional nu au susţinut vreun examen de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 rezultă că în cazul judecătorilor şi procurorilor cariera profesională evoluează prin promovarea dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor numai în urma susţinerii şi promovării, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie.
S-a mai reţinut că dispoziţiile OUG nr. 508/2004 nu conţin reglementări privind cariera profesionala a procurorilor delegaţi/detaşaţi/numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T.
Prin urmare, în ceea ce priveşte cariera profesională, procurorilor din cadrul acestei structuri specializate a Ministerului Public le sunt aplicabile dispoziţiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004.
Totodată din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa funcţioneze potrivit legii, rezultă indubitabil faptul că numirea în cadrul acestei structuri are caracter temporar, spre deosebire de efectul definitiv al promovării în funcţii de execuţie.
Se mai susţine prin aceeaşi hotărâre, că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în cadrul acestei structuri sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Susţinerea petenţiilor potrivit căreia, întrucât D.I.I.C.O.T. se înfiinţează ca Direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii dobândesc gradul profesional corespunzător acestei unităţi de parchet, nu poate fi primită, deoarece această încadrare este de natură strict administrativă.
De asemenea, susţinerea conform căreia s-ar putea pune în discuţie chiar validitatea actelor întocmite de către procurorii numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T., ca urmare a faptului că aceştia nu au dobândit gradul profesional corespunzător unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, este de neacceptat, neavând suport legal, deoarece numirea procurorilor în cadrul acestei structuri se face potrivit legii speciale şi pe o perioadă determinată.
S-a apreciat că nu poate fi reţinut nici argumentul adus de către petenţi în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. este conformă statutului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, pe de o parte, salarizarea procurorilor din cadrul Direcţiei nu este întru-totul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. realizându-se potrivit legii speciale şi pe o perioadă determinată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs M.R., Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, D.I.I.C.O.T., solicitând anularea hotărârii emise în ceea ce o priveşte şi, pe fond, admiterea cererii şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, recurenta M.R. a arătat că prin Ordinul nr. 1217 din 30 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost numită, începând cu data de 18 mai 2007, în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, fiind declarată admisă la interviul organizat în luna mai 2007 de către comisia constituită conform art. 87 din Legea nr. 304/2004, republicată.
A precizat recurenta că potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 şi a Legii nr. 508/2004, pentru a fi numit în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declarat admis în urma unui interviu organizat în acest scop, interviu ce constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii, a rezistenţei la stres, verificarea activităţii desfăşurate până la acel moment, cunoaşterea unei limbi străine şi a cunoştinţelor de operare pe calculator.
Apreciază recurenta că deşi nu se cere susţinerea unui examen ci a unui interviu, condiţiile numirii în această funcţie sunt superioare celor prevăzute de Legea nr. 303/2004, respectiv vechime în muncă, obţinerea calificativului "foarte bine" şi necesitatea ca magistratul să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani, precum şi susţinerea examenului.
Totodată, deşi Legea nr. 303/2004 prevede că promovarea judecătorilor şi a procurorilor se face numai prin concurs, totuşi aceeaşi lege admite şi excepţii de la regulă, cum este cazul judecătorilor promovaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectiv, din interpretarea prevederilor legale, numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.
Opinează recurenta că prin numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând totodată că nu solicită promovarea în cadrul acestei structuri, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Se mai arată că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, precizează recurenta, ipoteza conform căreia procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar ridica o gravă problemă asupra validităţii actelor procedurale penale întocmite de aceştia, pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie echivalând, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri.
Recurenta apreciază, în ce priveşte dispoziţiile art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, că acestea prevede că procurorul revine la parchetul de unde provine sau alt parchet unde are dreptul să funcţioneze, însă nu precizează că procurorul ar pierde un drept câştigat, respectiv gradul profesional.
De asemenea, nu se poate susţine nici o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 303/2004.
Recurenta mai invoca practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a recunoscut procurorilor din cadrul D.N.A. gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este fondat.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
Art. Alin. (1) - Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări, instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" (Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, § 59; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, § 98);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, § 96; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, § 98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, § 37-39);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
- În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta M.R., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.R. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască recurentei gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4434/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4452/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
