ICCJ. Decizia nr. 439/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 439/2008
Dosar nr. 37605/3/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.A., G.A., D.V., B.A., P.M., S.R., G.M.E., M.V., T.A., G.D., S.M., C.M.D., C.I., D.L., Ş.C., F.F., B.M., O.N., V.P., N.E., S.I., M.V., M.M., V.D., T.O.C., R.A., M.N., M.V., F.J.D., I.M.C., P.M.C., D.Ş., R.C., M.S., I.G.A., S.N., B.M., I.Z.M., M.D., I.F., N.I., R.A., M.Ş., M.L.C., V.I., A.E., A.C.A., P.N., D.M., M.C.F., Ş.F., P.F., R.I., D.M., I.C., E.C.D., S.S.D., B.M.M., P.M., M.A.C., M.F., M.M., B.I., G.D., V.R., G.J., N.M., C.M.A., C.N., G.I., S.M., P.D., B.D., P.G. şi M.E. au chemat în judecată A.N.P., M.J. şi B.A.G.R. a A.N.P. solicitând obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivarea în fapt a cererii reclamanţii au arătat, în esenţă că sunt salariaţi ai A.N.P., funcţionari publici cu statut special, având dreptul potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004, pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 suspendat până la data de 31 decembrie 2004, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă până la data de 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31 decembrie 2006.
Cum suspendările succesive şi-au încetat aplicabilitatea, reclamanţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi la primirea primelor de vacanţă, însăşi suspendarea fiind neconstituţională şi nelegală în raport cu dispoziţiile art. 38 C. muncii precum şi art. 53 alin. (1) şi alin. (2), (art. 49 din vechea redactare) din Constituţia României, din care rezultă că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu poate fi anulat.
Prin sentinţa civilă nr. 773 din 31 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 37605/3/LM/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La data de 24 aprilie 2007 B.A.G.R. a depus la dosarul cauzei o „Notă precizatoare" prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială şi excepţia de prematuritate a acţiunii, respinse de Instanţă prin încheierea de şedinţă din 29 mai 2007.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.J. s-a reţinut ca fiind neîntemeiată întrucât A.N.P., se subordonează direct M.J., reclamanţii fiind salariaţii unei unităţi bugetare aflate direct în subordinea acestui minister, iar M.J. are obligaţia să vireze fondurile necesare în vederea plăţii drepturilor către reclamanţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1437 din 29 mai 2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.J., iar pe fond a admis acţiunea reclamanţilor B.A., G.A., D.V., B.A., P.M., S.R., G.M.E., M.V., T.A., G.D., S.M., C.M.D., C.I., D.L., Ş.C., F.F., B.M., O.N., V.P., N.E., S.I., M.V., M.M., V.D., T.O.C., R.A., M.N., M.V., F.J.D., I.M.C., P.M.C., D.Ş., R.C., M.S., I.G.A., S.N., B.M., I.Z.M., M.D., I.F., N.I., R.A., M.Ş., M.L.C., V.I., A.E., A.C.A., P.N., D.M., M.C.F., Ş.F., P.F., R.I., D.M., I.C., E.C.D., S.S.D., B.M.M., P.M., M.A.C., M.F., M.M., B.I., G.D., V.R., G.J., N.M., C.M.A., C.N., G.I., S.M., P.D., B.D., P.G. şi M.E. au chemat în judecată A.N.P., M.J. şi B.A.G.R. a A.N.P. obligând pârâţii la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând primele de vacanţă pe perioada 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
A respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima Instanţă a reţinut că pentru reclamanţii, salariaţi ai A.N.P., funcţionarii publici cu statut special s-a prevăzut dreptul, potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004, pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu şi deşi, mai reţine Instanţa exerciţiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2004 - 2006 suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui astfel încât suspendarea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent aceasta însemnând însăşi încălcarea dreptului.
Împotriva sentinţei civile nr. 1437 din 29 mai 2007 au declarat recurs M.J. şi B.A.G.R. din cadrul A.N.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut în esenţă motive similare de recurs cum ar fi:
În ceea ce priveşte suspendarea dreptului la prima de concediu prin legi bugetare, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant că dispoziţiile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituţionale deoarece prima de concediu nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării lor.
În plus M.J. a criticat sentinţa Instanţei de Fond în ceea ce priveşte modul de soluţionare al excepţiei calităţii procesuale a ministerului.
La termenul de judecată din data de 6 februarie 2008, B.A.G.R. Bucureşti din cadrul A.N.P., prin reprezentant, a solicitat să se ia act de renunţarea la judecarea recursului precizând că prin OUG nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă pentru funcţionarii publici cu statut special.
Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Aşa fiind şi având în vedere cererea formulată urmează să se ia act de renunţarea la judecată.
Recursul M.J. este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la fondul cauzei.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi Instanţa de Fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. l88/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de A.N.P. – B.A.G.R. împotriva sentinţei nr. 1437 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de M.J. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2008. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 442/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
