ICCJ. Decizia nr. 4453/2008. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4453/2008
Dosar nr. 338/35/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea reclamantul D.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, anularea Hotărârii nr. 396 din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin declaraţiile de martori a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 115/CA/2008 - PI din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate şi obligarea pârâtei să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că din probatoriul administrat rezultă că în perioada Dictatului de la Viena reclamantul a fost întâlnit împreună cu părinţii săi în refugiu, respectiv în localitatea Turda, situaţie ce atrage incidenţa art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că premisele acordării beneficiului OG nr. 105/1999 constau în existenţa unei persecuţii din motive etnice ce a avut drept consecinţă strămutarea în altă localitate.
Totodată, a precizat recurenta, este adevărat că legea permite ca dovada să se facă cu titlu de excepţie prin orice mijloc de probă, în speţă cu declaraţii notariale, dar doar în situaţia în care aceasta nu se poate face cu acte oficiale, imposibilitate care trebuie însă dovedită.
Or, în aprecierea probelor, Comisia a reţinut că declaraţiile de martori pe care petentul a înţeles să îşi bazeze cererea nu sunt relevante, întrucât, pe de o parte, martorii se mărginesc la a face o simplă afirmaţie cu privire la strămutarea reclamantului fără invocarea unor situaţii care să permită stabilirea stării de fapt, iar pe de altă parte, între susţinerile reclamantului şi cele ale martorilor există o neconcordanţă în sensul că primul indică localitatea Turda, iar martorii fac referire la Câmpia Turzii.
În ceea ce îl priveşte pe martorul T.G., precizează recurenta, este de reţinut că nu a rezultat că s-ar fi aflat în perioada de referinţă în Câmpia Turzii sau că acesta ar fi fost refugiat în aceeaşi localitate cu reclamantul, iar faptul că acest martor şi-a schimbat declaraţia în fata instanţei în sensul că ar fi făcut o confuzie între localitatea Câmpia Turzii şi Turda, confirmă îndoiala Comisiei.
De asemenea, din probatoriul administrat nu rezultă că martorul V.I. s-ar fi aflat în perioada în discuţie în Câmpia Turzii, iar mai mult decât atât, martorul nu a fost în măsură să indice cu exactitate localitatea de refugiu a reclamantului.
Recurenta-pârâtă opinează că declaraţiile martorilor date nemijlocit în faţa instanţei sunt confuze şi neverosimile, pe baza acestora neputându-se concluziona că reclamantul ar fi fost refugiat împreună cu familia ca urmare a persecuţiilor etnice.
Apreciază recurenta că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice şi nici a strămutării, atâta timp cât din probele administrate nu rezultă că ar fi fost obligat să îşi schimbe domiciliul din motive etnice şi nici că ar fi avut domiciliul în localitatea Turda în perioada de refugiu.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, împrejurările de fapt invocate de către reclamant, declaraţiile autentice administrate în cauză, celelalte înscrisuri aduse în probaţiune, precum şi depoziţia martorilor audiaţi nemijlocit de instanţă nu fac dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Astfel, prin declaraţiile autentificate depuse la dosarul cauzei, martorii T.G. şi V.I. au declarat că reclamantul s-ar fi refugiat în cursul lunii martie a anului 1941 din localitatea Craidorolţ în Câmpia Turzii, Judeţul Cluj, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, întoarcerea având loc în luna noiembrie a anului 1945. Totodată, ambii martori au declarat că au luat cunoştinţă de aceste fapte întrucât, în perioada refugiului, s-au întâlnit cu reclamantul la Fabrica de Ciment din Câmpia Turzii.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul a precizat că refugiul ar fi avut loc din comuna natală, Craidorolţ, în localitatea Turda.
Cu ocazia audierii, martorul V.I. a declarat că a fost refugiat în Turda, că reclamantul lucra la fabrica de ciment şi că nu mai poate preciza cu certitudine dacă s-a întâlnit cu acesta la Turda sau în Câmpia Turzii.
În cauză însă nu s-a făcut dovada faptului că martorul V.I. s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul, la dosarul cauzei fiind depusă Hotărârea nr. 1178 din 2 decembrie 2002 Casei Judeţene de Pensii prin care s-a admis cererea acestuia de recunoaştere a perioadei 4 februarie 1951-31 decembrie 1953 ca fiind efectuată în detaşamentele de muncă din cadrul D.G.S.M.
Martorul T.G. a precizat că s-a întâlnit cu reclamantul şi cu părinţii acestuia în perioada de refugiu, că tatăl reclamantului lucra la fabrica de ciment din Turda şi că nu cunoaşte în concret dacă părinţii reclamantului locuiau efectiv în Turda sau în Câmpia Turzii.
Totodată, cu ocazia audierii cei doi martori nu au mai făcut referire la motivele ce au determinat mutarea din localitatea de domiciliu, la data plecării, respectiv întoarcerii în localitatea de domiciliu.
Înalta Curte, în raport cu probele administrate în cauză, apreciază că reclamantul nu a făcut dovada mutării sau schimbării de domiciliu din motive etnice, astfel încât în cauză nu se poate reţine calitatea acestuia de persoană strămutată, în înţelesul dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999.
Din declaraţiile autentificate şi declaraţiile date nemijlocit în faţa primei instanţe nu rezultă că refugiul reclamantului şi al părinţilor acestora s-ar fi datorat persecuţiilor etnice suferite de aceştia şi nici nu se poate reţine cu exactitate pretinsa localitate de refugiu.
Situaţia relevată nu atrage incidenţa prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât acest act normativ a vizat acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 115/CA/2008 - PI din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul D.P., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 4452/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4454/2008. Contencios → |
---|