ICCJ. Decizia nr. 4545/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4545/2008
Dosar nr. 6537/2/200.
Şedinţa publică din 5 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.T. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi M.E.F. solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu aferente anilor 2004-2005 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, sumele în cauză urmând a fi actualizate cu coeficientul de inflaţie, până la plata efectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul A.T. arată că prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie dreptul poliţistului la concediul de odihnă, concediu de studiu şi învoiri plătite, concediu fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre de guvern.
S-a mai arătat că prin art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 republicată, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, s-a stabilit că la plecarea în concediu de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 2 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, a obligat pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi M.E.F., în solidar, la plata drepturilor băneşti solicitate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că dreptul la plata primei de concediu, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, a fost suspendat anual prin legile bugetare, suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune, prescripţie care se calculează de la data încetării ultimei suspendări. Instanţa a avut în vedere, prin analogie, Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, M.E.F., în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii faţă de această instituţie ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin motivele de recurs, se susţine în esenţă că ministerul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte a raportului de muncă în temeiul căruia se solicită plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, iar instituţiei îi revin doar atribuţii în ceea ce priveşte bugetul de stat, conform prevederilor art. 19, art. 20 şi art. 34 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. In acelaşi sens, recurentul arată că prin OUG nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, iar prin OG nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, au fost reglementate măsuri referitoare la executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În susţinerea motivelor de recurs, recurentul invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând cauza, în limita învestirii instanţei de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 304 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a M.E.F., între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamant.
Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă este un drept de natură salarială.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept sau interes legitim.
Or, recurentul-pârât nu a emis nici un act administrativ de natură să vatăme interesele reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim al acestuia.
Se reţine că între M.E.F., şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi ceilalţi pârâţi.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului Minister al Finanţelor Publice, în prezent, M.E.F., (începând cu HG nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de HG nr. 495/2007; HG nr. 386/2007).
În consecinţă, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, M.E.F. nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.".
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de M.E.F., va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul A.T. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., pentru lipsa calităţii procesuale pasive, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul A.T. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4454/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4546/2008. Contencios → |
|---|
