ICCJ. Decizia nr. 4515/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4515/2008
Dosar nr. 1470/182/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin acţiunea înregistrată la 3 august 2007 în dosarul nr. 5396/182/2007 al Judecătoriei Baia-Mare, reclamantul O.I. a chemat în judecată UM 01354 Baia-Mare solicitând anularea deciziei de imputare nr. A-3217 lit. g) din 26 septembrie 2006 şi exonerarea sa de la plata sumei de 3402,22 lei, pe care o consideră nelegală.
În motivare se arată de către reclamant că nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât paguba nu s-a datorat modului neregulamentar de efectuare a inventarierii din aprilie 2003. Astfel, cu acea ocazie, s-a stabilit din punct de vedere cantitativ motorina existentă, comisia de inventariere neavând ca sarcină să ducă probe la laborator.
Reclamantul critică şi aspectele procedurale legate de efectuarea cercetării administrative, de emiterea deciziilor de imputare, precum şi de soluţionarea căilor de atac, arătând că dacă se respectau termenele, nu se ajungea ca o pagubă produsă, constatată şi cercetată în iulie-august 2003, să fie cercetată din nou în 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 4051 din 10 septembrie 2007, Judecătoria Baia-Mare şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj, conform art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
II.Prin acţiunea înregistrată la 27 martie 2007 în dosarul nr. 1884/100/2007 la Tribunalul Maramureş, reclamantul S.G.S. a solicitat anularea deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 1 din 1 februarie 2007 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Ministerul Apărării Naţionale şi a hotărârii nr. 5 din 4 decembrie 2006 emisă de UM 01354 Baia-Mare şi, în consecinţă, anularea în parte a deciziei de imputare nr. A 3217 din 26 septembrie 2006, în sensul înlăturării răspunderii sale pentru suma de 3402,22 lei.
Se critică actele administrative atacate pe considerente de nelegalitate, în sensul lipsirii elementelor cumulative ale existenţei răspunderii civile delictuale.
Se susţine că paguba a fost anterioară, cauzată de foştii gestionari ai depozitului de carburanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1511 din 8 mai 2007, Tribunalul Maramureş şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
III.Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2007 în dosarul nr. 1470/182/2007 la Judecătoria Baia-Mare, reclamantul M.G.A. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. A 3217 din 26 septembrie 2006 şi a hotărârii de soluţionare a contestaţiilor nr. A 3737 din 23 octombrie 2006 ale comandantului UM 01354 Baia-Mare, precum şi a deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 1/2007 pentru motivele de nelegalitate arătate şi în cuprinsul celorlalte două acţiuni.
Prin sentinţa civilă nr. 1757 din 3 aprilie 2007, Judecătoria Baia-Mare a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Cluj, reţinând dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cele trei acţiuni prin care s-a solicitat anularea aceloraşi acte administrative au fost conexate la Curtea de Apel Cluj, pe considerentul că obiectul şi cauza lor au o strânsă legătură şi pentru evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii, reţinând-se îndeplinirea art. 164 C. proc. civ.
Apărările formulate de Ministerul Apărării, pentru Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor şi UM 01354 Baia-Mare, prin întâmpinările înregistrate în cele trei dosare anterior conexării, sunt comune acestora şi se referă la lipsa capacităţii procesuale a comisiei şi UM 01354, întrucât nu au personalitate juridică şi sunt structuri subordonate ministerului.
Pe fond se arată că, în calitate de membrii ai comisiei de inventariere reclamanţii aveau obligaţia de a efectua inventarierea faptică a bunurilor materiale supuse acestei operaţiuni. Se invocă prevederile art. 4 din Instrucţiunile OG nr. 17 din 9 aprilie 1982 privind încadrarea gestionarilor, răspunderea acestora, constituirea de garanţii şi gestionarea bunurilor din Ministerul Apărării - Fi. 15/1982, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a dispoziţiilor H.C.M. nr. 2230/1969.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 232 din 21 februarie 2008, a admis acţiunile conexate, a anulat Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 1 din 1 februarie 2007, a admis plângerile formulate de petenţi împotriva hotărârilor nr. 1 din 23 octombrie 2006, nr. 3 din 4 decembrie 2006 şi nr. 5 din 4 decembrie 2006, pe care le-a anulat, a admis contestaţiile petenţilor formulate împotriva deciziei de impunere nr. 3217 din 26 septembrie 2006, pe care a anulat-o în parte, în sensul exonerării reclamanţilor de la plata sumei de 3.402, 33 lei fiecare, cu obligarea pârâţilor la plata unor cheltuieli de judecată, respectiv: reclamantului O.I. 356,42 lei şi reclamantului S.G.S. 1.075,25 lei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 13 iunie 2003 s-a încheiat un proces-verbal de cercetare administrativă a pagubei de motorină de la depozitul C.L. al UM 01354 Baia-Mare, aparţinând de UM 01300 Baia-Mare, urmare a raportului întocmit de reclamantul Mercaş Gheorghe Alexandru către comandantul unităţii, nr. 939 din 15 mai 2003.
În cadrul cercetării administrative s-a stabilit răspunderea materială a celor doi gestionari ai depozitului, C.I. şi B.S.
Drept urmare s-a emis Decizia de imputare nr. 1 din 19 iunie 2003 (f.65), contestată de cei doi gestionari găsiţi răspunzători, pentru paguba de 15.052 kg motorină „15" de la stocul de mobilizare, în valoare de 306.199.464 lei (ROL).
Ca urmare a sesizării organelor de cercetare penală (Parchetul Militar Oradea) pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, procedura administrativ-jurisdicţională prevăzută de OG nr. 121/98 a fost suspendată.
Prin Decizia penală nr. 147/A din 6 mai 205 pronunţată în dosarul nr. 1229/2005 al Tribunalului Maramureş, inculpatul B.S. a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit b) C. pen., lăsându-se nesoluţionată latura civilă. Această decizie a rămas irevocabilă la 20 septembrie 2005, prin Decizia penală nr. 509, pronunţată în dosarul nr. 15433/2005 al Curţii de Apel Cluj.
Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a dispus, prin hotărârea nr. 64 din 14 decembrie 2005, repunerea în termen a comandantului unităţii pentru a ordona recercetarea cauzei şi extinderea răspunderii materiale la toţi membrii comisiei.
Ulterior, s-a încheiat procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-358 din 2 februarie 2006, prin care răspunderea materială a fost extinsă şi în privinţa reclamanţilor, în baza căruia s-a emis Decizia de imputare A-448 din 8 februarie 2006 care a angajat răspunderea materială pentru recuperarea prejudiciului produs prin lipsa de motorină.
Această decizie de imputare a fost contestată, prin procesul-verbal nr. 943 din data 13 martie 2006, propunându-se respingerea contestaţiilor, care au fost soluţionate prin emiterea hotărârilor nr. 1, 2, 3 şi 4, înregistrate sub nr. 959 din 13 martie 2006, în sensul respingerii.
Potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 121/1998, reclamanţii au formulat plângeri împotriva acestor hotărâri, care au fost soluţionate prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 29 din 7 iunie 2006 prin care s-a dispus, pentru a doua oară, refacerea şi completarea cercetării administrative, Decizia de imputare nr. 448 din 8 februarie 2006 fiind casată în întregime.
Prima instanţă a precizat faptul că, dacă în ceea ce priveşte repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative - dispusă prin hotărârea nr. 64 din 14 decembrie 2005 a comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, această cercetare s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) din OG nr. 212/98, la 2 februarie 2006, fiind încheiat deja procesul-verbal de cercetare administrativă, fiind respectate, de asemenea, şi termenele prevăzute la art. 25 alin. (4) întrucât Decizia de impunere a fost emisă la 8 februarie 2006; în schimb, aceste dispoziţii legale ce cuprind termene de decădere, nu au fost respectate în privinţa ultimei cercetări administrative având ca rezultat procesul-verbal nr. 3065 din 21 septembrie 2006.
În legătură cu acesta din urmă, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 29 din 7 iunie 2006 s-a dispus refacerea cercetării administrative şi completarea acesteia.
Această activitate s-a realizat în perioada 23 august 2006- 21 septembrie 2006 şi s-a finalizat cu procesul-verbal nr. 3065 din 21 septembrie 2006 şi, respectiv, Decizia de imputare nr. 3217 din 26 septembrie 2006, cu încălcarea prevederilor legale cuprinse la art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/98, deşi producerea pagubei era cunoscută încă din anul 2003, fără a se formula vreo cerere de repunere în termenul pentru efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de impunere.
Din acest punct de vedere, întrucât termenele la care se referă normelor legale în discuţie sunt unele de decădere, prima instanţă a reţinut că procedura de emitere a actelor administrative atacate este viciată sub aspectul respectării acestora, impunându-se anularea lor, cu consecinţa exonerării reclamanţilor de la plata sumelor imputate, în cuantum de 3402,42 lei fiecare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs Ministerul Apărării care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, se precizează de către recurent faptul că, în temeiul art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998, comandatul unităţii a dispus efectuarea cercetării administrative în perioada 30 iunie 2006 – 23 august 2006, adică în termenul legal de 60 de zile de la data înregistrării deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 29 din 7 iunie 2006 la registratura UM nr. 01354 Baia Mare, respectiv, 28 iunie 2006.
În optica recurentului, potrivit aprobării comandantului eşalonului superior, perioada de efectuare a cercetării administrative s-a prelungit cu 30 de zile, respectiv până la data de 22 septembrie 2006, în conformitate cu art. 23 alin. (2) din OG nr. 121/1998.
Aşadar, refacerea cercetării administrative s-a efectuat în perioada 30 iunie 2006-21 septembrie 2006, iar procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 3065 din 21 septembrie 2006 a fost încheiat în termenul legal.
Recurentul mai critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul interpretării art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998, întrucât Decizia de imputare nr. 3217/2006 a fost emisă în termenul legal de 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă, termen ce curge de la data de 21 septembrie 2006.
În ceea ce priveşte instituţia repunerii în termen, prevăzută de art. 33 din OG nr. 121/1998, recurentul arată că aceasta este aplicabilă numai în cele 4 situaţii expres menţionate în cuprinsul acestor dispoziţii.
Or, cazul în care comisia de jurisdicţie a imputaţiilor admite contestaţiile şi dispune refacerea cercetării administrative nu se regăseşte printre acestea.
Mai mult, în situaţia in care, chiar prin hotărârea comisiei, se dispune refacerea cercetării administrative, formularea unei cereri de repunere în termen nu este justificată.
O ultimă critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată.
Sub aspect, recurentul susţine că cheltuielile solicitate de S.G.S. nu au legătură cu desfăşurarea procesului, deoarece obiectul acestuia nu este unul şi acelaşi cu contestarea deciziei nr. 448 din 8 februarie 2007, aşa cum este prevăzut în contractul de asistenţă juridică depus la dosar.
Pe de altă parte, acelaşi contract nu poartă ştampila avocatului, iar cheltuielile nu sunt justificate cu chitanţa de plată a onorariului.
Totodată, sunt contestate cheltuielile de deplasare ale aceluiaşi reclamant cu autoturismul pe ruta Baia Mare – Bucureşti şi retur, la data de 7 iunie 2006, cheltuieli ce nu au legătură cu procesul de faţă.
În plus, sunt contestate şi cheltuielile de deplasare ale aceleiaşi persoane, pe ruta Baia Mare – Cluj Napoca – Baia Mare, pentru data de 14 iulie 2007, dată la care instanţa nu stabilise termen în cauză.
În ceea ce priveşte consumul de combustibil pe 100 Km şi contravaloarea acestuia în sumele acordate de instanţă pentru cei doi reclamanţi, recurentul apreciază că nu sunt dovedite.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Potrivit art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998, termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea procesului-verbal aferent este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, termen care, la cerere şi pentru motive temeinic justificate, poate fi prelungit prin ordin scris, cu cel mult 60 de zile, alin. (2).
În plus, dacă în cele 120 de zile, din motive temeinice, totuşi, cercetarea administrativă nu s-a putut efectua ori a fost emisă o decizie de imputare pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate solicita comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen.
Într-o atare situaţie, conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative ori de la data când s-a luat cunoştinţă că Decizia de impunere s-a emis pentru o pagubă mai mică decât cea reală. Potrivit art. 33 alin. (2) din ordonanţă, cererea se judecă de comisie, care pronunţă o hotărâre definitivă, de admitere sau respingere.
Ca efect al admiterii cererii de repunere în termen, pentru efectuarea cercetării administrative curge un nou termen de 60 zile, care din nou poate fi prelungit, pentru motive temeinice, prin ordin scris, cu încă 60 de zile, potrivit art. 23 alin. (1) şi (2).
De asemenea, se prelungeşte şi termenul pentru emiterea deciziei de imputare, prevăzut de art. 25 alin (4), iar în ambele situaţii, termenele încep să curgă de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză, potrivit art. 33 alin. (3) din ordonanţă.
În speţă, instanţa a constatat în mod corect faptul că prevederile art. 23 alin. (1) şi art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998 nu au fost respectate în privinţa ultimei cercetări administrative având ca rezultat procesul-verbal nr. 3065 din 21 septembrie 2006.
Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 29 din 7 iunie 2006 s-a dispus refacerea cercetării administrative şi completarea acesteia. Activitatea în cauză s-a realizat în perioada 23 august 2006 – 21 septembrie 2006 şi s-a finalizat cu procesul-verbal nr. 3065 din 21 septembrie 2006 şi Decizia de imputare nr. 3217 din 26 septembrie 2006.
Aşadar, termenul impus de art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării administrative şi termenul impus de art. 25 alin. (4) pentru emiterea deciziei de imputare nu au fost respectate, în condiţiile în care producerea pagubei era cunoscută încă din anul 2003, fără a se formula cerere de repunere în termen.
De precizat faptul că natura juridică a termenelor în discuţie este aceea de decădere, astfel că procedura de emitere a actelor contestate este viciată, ca efect al nerespectării acestor termene.
Pe cale de consecinţă, prima critică a recurentului este fondată.
Pe de altă parte, critica referitoare la interpretarea art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998 este lipsită de obiect, faţă de împrejurarea că depăşirea termenului în privinţa cercetării administrative atrage anularea deciziei de imputare.
De asemenea, Înalta Curte nu poate primi afirmaţia recurentului în sensul că nu este justificată formularea unei cereri de repunere în termen, în condiţiile în care prin hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se dispune refacerea cercetării administrative: a accepta un asemenea punct de vedere ar echivala cu eliminarea unor prevederi exprese ale OG nr. 121/1998 cu privire la necesitatea formulării unei cereri de repunere în termen.
Nici criticile în legătură cu cuantumul cheltuielilor de judecată nu sunt fondate.
Aşa cum a arătat prima instanţă, la filele 145 şi 146 dosar fond, sunt indicate în mod detaliat natura cheltuielilor efectuate de către cei doi reclamanţi.
În plus, la filele 147 şi 148 dosar fond sunt acte doveditoare în acest sens, ocazionate de încheierea unui contract de asistenţă juridică şi de cheltuielile de deplasare.
Explicaţiile furnizate de reclamanţi în legătură cu cheltuielile de transport sunt pertinente.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi U.M. nr. 01354 împotriva sentinţei civile nr. 232 din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4519/2008. Contencios → |
|---|
