ICCJ. Decizia nr. 4546/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4546/2008
Dosar nr. 3923/3/200.
Şedinţa publică din 5 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 noiembrie 2007, reclamantul N.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N.G.C.F.T. obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2004, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 2001-2004 a fost consilier la I.C.G.F.C. transformat în C.N.G.C.F.T. prin dispoziţiile HG nr. 1210 din 29 iulie 2004.
S-a mai susţinut că Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, la art. 33 alin. (2), art. 34 în varianta republicată, a prevăzut că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.
A mai arătat reclamantul că suspendarea drepturilor privind prima de concediu prin legile bugetului, este neconstituţională şi nelegală.
Prin sentinţa nr. 1459 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul C.N.G.C.F.T. la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de vacanţă pe perioada 2001-2004, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că dreptul la prima de concediu al salariaţilor care au calitatea de funcţionar public este un drept stabilit prin Legea 188/1999.
A mai reţinut prima instanţă că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 53 din Constituţia României referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005.
Împotriva sentinţei nr. 1459 din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul C.N.G.C.F.T. Prin motivele de recurs, recurentul susţine că:
1. - potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OUG 146/1997 „personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu i s-au acordat primele de concediu pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008";
2. - suma reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001 şi 2002 în cuantum de 974,00 RON a fost acordată şi virată intimatului N.N. prin ordinul de plată nr. 257 din 17 aprilie 2008.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Intimatul N.N. a deţinut calitatea de funcţionar public în cadrul C.N.G.C.F.T. în perioada 1 septembrie 2001-1 aprilie 2004.
Urmare a intrării în vigoare a OUG 146/1997 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, C.N.G.C.F.T. a procedat la calcularea drepturilor cuvenite intimatului, reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2002.
În urma calculării acestor drepturi, a rezultat o sumă netă de 974,00 RON, sumă care a fost depusă în contul intimatului, dovadă în acest sens fiind Ordinul de Plată nr. 257 din 17 aprilie 2008.
Astfel, plata către intimat a contravalorii primei de concediu aferentă anilor 2001-2002, reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor intimatului.
Se mai susţine de către recurent, în cadrul motivelor de recurs, că urmare a faptului că pentru perioada 2001-2002 intimatului i s-a acordat suma de 974,00 RON, reprezentând contravalorii primei de concediu aferentă perioadei menţionate, acţiunea rămâne lipsită de obiect.
Motivul de recurs invocat de pârâtul C.N.G.C.F.T. nu este susţinut de actele normative incidente, respectiv OUG 146/2007, întrucât aşa cum rezultă şi din cuprinsul cererii de recurs, contravaloarea primei de concediu pentru perioada 1 ianuarie 2003- 1 aprilie 2004 urma să fie acordată intimatului în luna iunie a anului 2008.
La momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, drepturile băneşti cuvenite reclamantului nu fuseseră acordate în totalitate, pârâtul C.N.G.C.F.T. nedepunând la dosar dovada plăţii primei de concediu pe anii 2003-2004, pentru a se putea ţine cont de acest aspect.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar, învestită cu cererea de recurs, poate cerceta legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond, prin raportare la contextul faptic şi juridic existent la momentul pronunţării acesteia.
Or, din actele dosarului nu rezultă că la momentul pronunţării sentinţei recurate, drepturile cuvenite reclamantului şi recunoscute indirect de pârât ar fi fost achitate, astfel încât acţiunea nu poate fi lipsită de obiect.
Raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile legale invocate de părţi şi aplicate la situaţia concretă în care se afla reclamantul, rămâne perfect valabil, atâta vreme cât nici recurentul-pârât nu aduce critici asupra modului în care fondul pretenţiilor reclamantului a fost dezlegat.
Prin urmare, lipsa de obiect a acţiunii trebuie raportată la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, iar efectuarea unei plăţi privind prima de concediu pe anii 2003-2004 reprezintă o executare parţială a dispoziţiilor sentinţei atacate. Or, aceasta nu poate constitui un motiv de admitere a recursului şi de casare a unei hotărâri, ale cărei efecte au fost recunoscute chiar de pârât prin executarea acesteia, acordând reclamantului drepturile ce au constituit obiectul acţiunii.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.G.C.F.T. împotriva sentinţei civile nr. 1459 din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4545/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4548/2008. Contencios → |
|---|
