ICCJ. Decizia nr. 4563/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4563/2008
Dosar nr. 7546/1/200.
Şedinţa publică din 5 decembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 aprilie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea în parte a deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 privind măsurile de sprijin financiar acordate peste limita de intensitate maximă admisă unui număr de 20 de agenţi economici ce activează în zonele defavorizate, emisă de către pârâtă, exonerarea de la plata sumei de 5.688.900 rol, exonerarea de la plata sumei de 214.225 rol reprezentând dobânzi aferente ajutorului de stat, suspendarea deciziei sus menţionate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată Brad, jud. Hunedoara, fiind beneficiară a ajutoarelor de stat sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit aferent activităţii desfăşurate în zona defavorizată.
A mai arătat reclamanta că la data de 31 martie 2005 pârâta, prin Inspectoratul de Concurenţă Hunedoara, a efectuat un control materializat prin Nota de Constatare 163 din 31 martie 2005 având ca obiect monitorizarea ajutoarelor de stat din zonele defavorizate, aspectele controlate vizând valoarea investiţiilor eligibile şi intensitatea brută a ajutorului de stat regional.
Prin sentinţa nr. 2424 din 18 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC C.I. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie, la calculul ajutorului aferent investiţiei iniţiale se iau în considerare drept eligibile, numai acele cheltuieli prevăzute expres; în speţă, cheltuielile la care se referă reclamanta nu se regăsesc în categoriile de cheltuieli eligibile pentru investiţii în imobilizări corporale. Prin urmare rezultatul investigaţiei consemnat de autoritatea de concurenţă în Decizia atacată este corect şi legal.
Împotriva sentinţei nr. 2424 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.I. SRL.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la motivele invocate de recurenta-reclamantă referitoare la respectarea de către pârâtă a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/1999 actualizată şi republicată.
A mai precizat recurenta că potrivit art. 3 din Legea nr. 143/1999 republicată şi actualizată, noţiunea de „ajutor de stat existent" este definită ca un ajutor individual sau o sumă de ajutor care exista înainte de intrarea în vigoare a Legii 143/1999.
În cauză, a precizat recurenta, societatea îndeplineşte condiţia de a fi avut „ajutor existent", care a fost şi autorizat de Consiliul Concurenţei, astfel încât nu i se poate imputa că ar beneficia de un ajutor care este ilegal şi care nu poate fi decât altul faţă de cel existent.
Prin Decizia nr. 3716 din 3 octombrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC C.I. SRL ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că actul administrativ contestat are la bază note contabile din acte asupra cărora nu există dubii, astfel încât susţinerile recurentei nu sunt întemeiate.
Cu privire la Decizia nr. 3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă SC C.I. SRL a formulat contestaţie în anulare.
S-a învederat, prin motivele contestaţiei în anulare, în esenţă, că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la nerespectarea de către pârâtul Consiliul Concurenţei a prevederilor art. 22 din Legea nr. 143/1999 actualizată şi republicată precum şi că instanţa de recurs în mod eronat a reţinut că acele cheltuieli la care se referă reclamanta nu se regăsesc în categoriile de cheltuieli eligibile pentru investiţii în imobilizări corporale.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
Calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmaţie a recurentei nu deschide calea contestaţiei în anulare speciale, în condiţiile art. 318 teza II C. proc. civ.
Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte retine că instanţa de recurs-a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a şi întâmplat.
Deşi contestatoarea invocă formal nepronunţarea instanţei de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare specială.
În aceste condiţii, urmează a fi respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de SC C.I. SRL împotriva deciziei nr. 3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.I. SRL Brad împotriva deciziei nr. 3716 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4557/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4614/2008. Contencios → |
|---|
