ICCJ. Decizia nr. 4660/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4660/200.
Dosar nr. 6793/2/2007
Şedinţa publică din 11 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1070 din 2 aprilie 2008, astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi completată de reclamanţii R.M., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., O.R.I., D.E.O., D.G.P., D.G.P.M.B. şi B.C.A.T.M., obligându-i pe aceştia din urmă la plata către reclamanţi a sumelor cuvenite cu titlu de prima de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflaţiei la data plăţii şi a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, actualizate cu indicele de inflaţiei la data plăţii, corespunzător perioadelor efectiv lucrate de reclamanţi în cadrul instituţiilor pârâte.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.P. şi a B.C.A.T.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtelor susmenţionate, că aceasta este neîntemeiată, întrucât în cadrul instituţiilor respective şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii M.L. şi, respectiv, R.F.
Pe fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că exerciţiul drepturilor solicitate a fost suspendat pentru anul 2005, în ce priveşte sporul de fidelitate, respectiv pentru anii 2004-2006, în ce priveşte prima de vacanţă, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale suspendate şi, cum aceasta a încetat, drepturile respective au devenit în prezent actuale, cuvenindu-se reclamanţilor în temeiul art. 6 şi art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, precum şi a încheierii din 18 iunie 2008 de îndreptare a erorii materiale, considerându-le netemeinice şi nelegale cu privire la aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate, au declarat recurs pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. şi B.C.A.T.M., susţinând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că acestea au calitate procesuală pasivă în cauză, faţă de împrejurarea că nu toţi intimaţii-reclamanţi sunt sau au fost angajaţi ai instituţiilor respective.
Examinând cauza şi hotărârile atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr exerciţiul dreptului la sporul de fidelitate şi la primă de concediu, prevăzute în favoarea intimaţilor-reclamanţi de art. 6 şi art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, a fost suspendat pentru anul 2005, în ce priveşte sporul, şi pentru anii 2004-2006, în ce priveşte prima, prin dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 118/2004, respectiv prin Legile nr. 507/2003, nr. 511/2004 şi nr. 379/2005.
Această măsură nu poate avea, însă, ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale suspendate şi că, odată încetată această măsură, dreptul respectiv a devenit actual.
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Dacă s-ar considera că dreptul respectiv nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să poată fi lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentelor, se va reţine, de asemenea, că soluţia instanţei de fond este corectă, din înscrisurile (adeverinţele) emise de M.I.R.A., depuse la dosarul cauzei, rezultând în mod evident că fiecare dintre instituţiile pârâte a avut, în perioada pentru care au fost acordate drepturile, calitatea de angajator a unuia sau mai multora dintre reclamanţi.
Împrejurarea că nu toţi intimaţii-reclamanţi au fost angajaţii autorităţilor recurente nu poate conduce la concluzia că acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, această instituţie juridică nefiind apreciată în raport cu toţi reclamanţii ci cu fiecare dintre aceştia, în parte.
De altfel, aşa cum rezultă din cuprinsul dispozitivului sentinţei recurate, instanţa de fond a procedat corect şi cu privire la acest aspect, menţionând în mod expres că instituţiile pârâte sunt obligate la plata drepturilor către reclamanţi, în mod corespunzător perioadei efectiv lucrate în cadrul acestora.
Pentru motivele arătate, recursurile vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se hotărârile atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele D.G.P., D.G.P.M.B. şi B.C.A.T.M. împotriva sentinţei nr. 1070 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a încheierii din 18 iunie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă, ca ne fondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 4656/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4661/2008. Contencios → |
---|