ICCJ. Decizia nr. 4570/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4570/2008
Dosar nr. 2130/2/200.
Şedinţa publică din 5 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.N.P.R. SA a solicitat anularea deciziei nr. 1 din 2 septembrie 2005, emisă de A.N.A.F. şi a procesului verbal nr. 5005 din 14 iulie 2005, întocmit de consilieri din cadrul pârâtei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că procesul-verbal contestat este nul absolut pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi a competenţei materiale, pârâta neputând contesta nelegalitatea HG nr. 371/1998 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.12 nr. 0450 din 1 martie 2002 emis de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.
Mai arată reclamanta că procesul-verbal şi Decizia sunt netemeinice pentru că s-a apreciat că nelegal a fost trecut imobilul situat în Bucureşti, din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia şi în capitalul social al societăţii, cu toate că în anul 1996 imobilul respectiv se afla deja în patrimoniul său, iar între HG nr. 550/1996 şi HG nr. 371/1998 există numai o aparentă contradicţie sau neconcordanţă de reglementare.
Prin sentinţa civilă nr. 1658 din 5 iulie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.N.P.R. SA, şi a dispus anularea deciziei şi a procesului-verbal contestate ca nelegale.
În motivarea sentinţei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că actele atacate sunt nelegale pentru că pârâta nu era competentă să efectueze un asemenea control şi că aceste acte vatămă pe reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege.
Împotriva sentinţei menţionate, pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, considerând că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Legii nr. 30/1991 şi ale HG nr. 208/2005, fără să le coroboreze cu prevederile Ordinului nr. 445/2005 al preşedintelui A.N.A.F. Prin Decizia nr. 661 din 1 februarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de A.N.A.F., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă că A.N.A.F. avea competenţa legală de a efectua controlul cu obiectivele prevăzute în actul de control şi de a da îndrumările ce se impun pentru intrarea în legalitate.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a admis acţiunea pe considerentul că organul fiscal nu era abilitat să efectueze controlul la intimată, ceea ce a impus casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cadrul rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2007, consilierul juridic reprezentant al A.N.A.F. a depus adresa nr. 240/P/2007 a D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, solicitând suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de A.N.A.F.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta C.N.P.R. SA, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecăţii formulată de A.N.A.F., pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând, în esenţă, în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că în speţă nu erau îndeplinite condiţiile care se deduc din textul legal menţionat pentru suspendarea judecării cauzei: începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni şi existenţa unei înrâuriri hotărâtoare pe care ar avea-o săvârşirea infracţiunii şi presupusa soluţie pronunţată în dosarul penal asupra cauzei deduse judecăţii.
A mai arătat că A.N.A.F. nu a făcut în niciun fel dovada existenţei unei infracţiuni şi a începerii unei urmăriri penale pentru respectiva infracţiune. În plus, chiar dacă s-ar presupune că ar exista o infracţiune pentru care s-a început urmărirea penală, instanţa trebuia să stabilească despre ce infracţiune este vorba şi care sunt persoanele împotriva cărora a început urmărirea penală, pentru că fără a se avea în vedere aceste aspecte nu se poate stabili dacă hotărârea penală ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
Intimata-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a arătat că măsura suspendării judecării cauzei a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât din adresa nr. 240/P/2007 emisă de D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, şi depusă la dosarul de fond rezultă fără niciun dubiu că structura respectivă are în instrumentare dosarul nr. 240/P/2007, ce are ca obiect modul de dobândire a imobilului din Bucureşti.
A mai arătat că instanţa de judecată nu este ţinută de începerea urmăririi penale pentru a putea suspenda soluţionarea unei cauze, întrucât potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., „constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare".
În sprijinul ideii că prioritatea de soluţionare a cauzei aparţine organelor de urmărire judiciare penale, a invocat deciziile nr. 29 şi 449/2004 ale Curţii Constituţionale şi o serie de decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal , pe care le-a anexat.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei–pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da.
Acest text consacră în mod neechivoc un caz de suspendare facultativă a judecăţii pentru incidenţa căruia este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: să fi început urmărirea penală pentru o infracţiune şi să existe o înrâurire hotărâtoare pe care soluţia în cauza penală ar avea-o asupra hotărârii ce urmează a fi pronunţată în pricina în care intervine suspendarea.
Din actele dosarului de fond rezultă că instanţa a considerat îndeplinite aceste condiţii în raport cu împrejurările rezultate din adresa nr. 240/P/2007 din 12 noiembrie 2007 a D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.
Acest înscris nu constituie însă o dovadă a începerii urmăririi penale pentru o infracţiune cu înrâurire hotărâtoare asupra pricinii, în sensul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru că din conţinutul său nu rezultă decât că în dosarul nr. 240/P/2007 „se efectuează cercetări cu privire la modul de dobândire a imobilului situat în Bucureşti". O dovadă în sensul menţionat nu a fost prezentată nici în recurs.
Referirea la cazul de suspendare a acţiunii civile prevăzut de art. 19 C. proc. pen. nu are relevanţă în cauză, pentru că acest text are o aplicabilitate mai restrânsă, având în vedere doar situaţia în care se solicită repararea pagubei cauzate prin infracţiune, iar instanţa penală a fost sesizată anterior celei civile, sau, cel puţin, dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare.
Extrasul din Decizia nr. 29/2004 a Curţii Constituţionale, inserat în notele scrise, nu este de natură să fundamenteze apărarea intimatei-pârâte, pentru că se referă, dimpotrivă, la posibilitatea conferită judecătorului de art. 244 C. proc. civ. de a cenzura, în fiecare caz, utilitatea suspendării, evitând prelungirea artificială a procesului, asigurând astfel părţilor exercitarea drepturilor procesuale cu bună credinţă, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.
Nici deciziile nr. 164 din 17 ianuarie 2008, 3437 din 17 octombrie 2006 şi 4461 din 20 noiembrie 2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu pot forma convingerea instanţei în sensul menţinerii încheierii recurate, pentru că în cauzele respective au fost deduse judecăţii decizii emise de A.N.A.F. în temeiul prevederilor cuprinse în art. 214 alin. (1) lit. a) din forma actuală a Codului de procedură fiscală (fost art. 184, fost art. 178), potrivit cărora „organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".
Textul respectiv nu impune condiţia începerii urmăririi penale, ci doar a sesizării organelor de urmărire penală cu privire la existenţa unor indicii de săvârşire a unei infracţiuni, dar se aplică exclusiv în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale, iar nu în faza judiciară a litigiului.
În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi găsind întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul.
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei formulate de A.N.A.F. şi va trimite cauza la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.P.R. SA împotriva încheierii din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei formulată de A.N.A.F.
Trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea continuării judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4558/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4571/2008. Contencios → |
|---|
