ICCJ. Decizia nr. 4581/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4581/2008
Dosar nr. 4381/1/2008
Şedinţa publică din 9 decembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.O. a solicitat anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 emis de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi obligarea acestuia la emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu dintre reclamant şi pârât, în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
A mai solicitat anularea hotărârii nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a hotărârii nr. 1 din 20 februarie 2006 a Comisiei de soluţionare a imputaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, a deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că după ce a fost declarat admis ca auditor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, a solicitat ministrului de interne să aprobe în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, încetarea raporturilor sale de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, unde era încadrat ca ofiţer de poliţie.
Prin Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 205, ministrul de interne a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale ofiţerului, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, apreciindu-se că auditorului de justiţie nu i se aplică prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, precum şi obligarea ofiţerului la restituirea cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa profesională.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă atât împotriva Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005, cât şi împotriva deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.
Prin hotărârea nr. 1 din 20 februarie 2006 a Comisiei de soluţionare a imputaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău s-a respins plângerea ofiţerului, iar prin hotărârea nr. 16 din 12 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost respinsă contestaţia acestuia.
Criticile aduse de reclamant actelor administrative atacate vizează tardivitatea emiterii deciziei de imputare, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998, nemotivarea acesteia deoarece nu s-a detaliat în concret modalitatea de stabilire a pagubelor suferite de pârâţi şi împrejurarea că ofiţerul a fost obligat în mod greşit la plata cheltuielilor de şcolarizare, deşi acesta nu a semnat un angajament în acest sens.
În ceea ce priveşte ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005, a cărui anulare s-a solicitat, reclamatul a considerat că este nelegal întrucât nu a ţinut seama de faptul că auditorul de justiţie este a funcţie publică incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice, inclusiv cea de ofiţer de poliţie.
Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei de imputare, reclamantul a motivat că admiterea acesteia s-ar impune având în vedere împrejurarea că în condiţiile în care indemnizaţia de auditor de justiţie este inferioară salariului de ofiţer, punerea în executare a deciziei i-ar cauza prejudicii materiale.
La solicitarea reclamantului a fost introdus în cauză, în calitate de pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău şi s-a încuviinţat efectuarea unei expertize, având ca obiect cuantificarea pagubei produsă pârâţilor.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii au solicitat respingerea cererilor reclamantului ca neîntemeiate.
Prima instanţă, prin încheierea din 29 noiembrie 2006 a respins cererea reclamantului privind suspendarea executării deciziei de imputare, apreciind că, pe de o parte, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi considerând, pe de altă parte, că reclamantul are la dispoziţie calea contestaţiei la executare, potrivit dreptului comun.
Prin sentinţa civilă nr. 404 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat Hotărârea nr. 16/2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Hotărârea nr. 1/2006 a Comisiei de soluţionare a Imputaţiilor din cadrul I.P.J. Buzău şi Decizia de impunere nr. 7154 din 21 decembrie 2005.
A respins acţiunea reclamantului în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 al Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi obligarea pârâtului să emită un alt ordin, în baza art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A considerat că susţinerile reclamantului, privind emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor sale de serviciu pentru motivul că a fost numit într-o altă funcţie publică, sunt neîntemeiate, calitatea de auditor de justiţie, nefiind echivalentă cu o funcţie publică, astfel cum este definită de Legea nr. 188/1999.
A observat că auditorii de justiţie au calitatea de cursanţi, potrivit art. 16 din Legea nr. 303/2004 şi că aceştia nu au atribuţii în ceea ce priveşte administrarea justiţiei, ceea ce înseamnă că situaţia auditorilor de justiţie nu poate fi asimilată îndeplinirii unei funcţii publice.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 prevăd că funcţionarul public este o persoană numită, aspect care nu se regăseşte în cazul auditorului de justiţie, validarea rezultatelor obţinute în urma unui concurs în magistratură nefiind echivalentă cu numirea într-o funcţie publică.
Prima instanţă a examinat şi susţinerile reclamantului relative la natura bursei pe care o primeşte în calitate de auditor de justiţie, la faptul că perioada când acesta îndeplineşte calitatea de auditor de justiţie se ia în calcul la vechimea în magistratură şi la împrejurarea privind incompatibilitatea existentă între calitatea de auditor de justiţie şi funcţia de ofiţer de poliţie, ajungând la concluzia că aceste aspecte nu pot fi reţinute întrucât nu relevă ideea că auditorul de justiţie ar reprezenta o funcţie publică.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că Decizia de imputare nu este motivată decât în drept şi că prejudiciul suferit de pârâţi nu este dovedit, situaţie în care Decizia de imputare şi celelalte hotărâri subsecvente emise de pârâţi ar fi netemeinice şi nelegale.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamantul şi pârâţii.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a criticat faptul că instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 şi obligarea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să emită un alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu. A susţinut că în calitatea sa de auditor de justiţie a ocupat o funcţie publică, împrejurare care ar rezulta din Statutul judecătorilor şi procurorilor, din natura bursei auditorului de justiţie, din faptul că perioada cât recurentul a fost auditor de justiţie constituie vechime în magistratură.
A considerat că instanţa de fond a făcut o aplicarea greşită a legii cu privire la depăşirea termenului de efectuare a cercetărilor administrative şi a apreciat eronat că recurentul ar fi semnat un angajament scris prin care să-şi asume obligaţia suportării cheltuielilor de şcolarizare în calitate de student.
A solicitat să se constate că, prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea reclamantului de înscriere în fals a Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în ceea ce priveşte data emiterii acestuia şi nici în legătură cu susţinerile reclamantului, privind încălcarea de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a principiului libertăţii de voinţă la încheierea raporturilor juridice, odată cu emiterea ordinului menţionat.
În finalul recursului, reclamantul a criticat soluţia atacată întrucât i s-a respins, fără motivare, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, deşi instanţa a admis în parte acţiunea.
Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a criticat sentinţa instanţei de fond cu privire la admiterea în parte a acţiunii şi anularea deciziei de imputare şi a hotărârilor subsecvente, considerând că motivarea instanţei potrivit căreia din documentele aflate la dosarul cauzei nu rezultă existenţa şi cuantumul prejudiciului este nefondată, în cauză efectuându-se o expertiză contabilă în acest scop.
În recursul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative s-a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce priveşte anularea deciziei de imputare şi a hotărârilor adiacente, menţionându-se că Decizia de imputare a fost motivată şi în fapt, nu numai în drept, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 7145 din 12 decembrie 2005, care a stat la baza emiterii deciziei.
A mai arătat că nici motivarea primei instanţe potrivit căreia nu a fost dovedit cuantumul pagubei nu este reală, în cauză efectuându-se o expertiză contabilă care a răspuns la obiectivele stabilite.
Examinând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate de către părţi şi din oficiu, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, va respinge, ca nefondat recursul reclamantului, precum şi recursul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
A. Cu privire la recursul pârâtului Inspectoratul de Poliţi.
al Judeţului Buzău
Înalta Curte constată că prima instanţă a hotărât în mod greşit în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantului, anularea deciziei de imputare nr. 7154 din 21 decembrie 2005, a hotărârii nr. 1/2006 a Comisiei de soluţionare a imputaţiilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi a hotărârii nr. 16/2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
Conţinutul documentelor aflate la dosar relevă că cele două considerente pe care le-a avut în vedere prima instanţă pentru a fundamenta această parte a hotărârii şi anume împrejurarea că Decizia de imputare nu ar fi fost motivată de pârâtul emitent şi faptul că existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat pârâţilor nu ar fi fost dovedite, nu se confirmă în cauză.
Astfel, în ceea ce priveşte considerentul reţinut de instanţa de fond, potrivit căruia Decizia de imputare ar fi fost emisă fără să fie motivată în fapt, este de observat că în cuprinsul deciziei de imputare se face trimitere la procesul-verbal nr. 7145 din 12 decembrie 2005 (fila 238 dosar fond) care a stat la baza emiterii deciziei de imputare. În cuprinsul acestuia comisia de cercetare administrativă a prezentat în mod detaliat elementele de fapt şi de drept care au condus la propunerea de a se imputa reclamantului I.O. suma de 18.209,43 lei, reprezentând prejudiciu cauzat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.
În aceste condiţii, rezultă , fără echivoc, faptul că Decizia de imputare îndeplineşte şi condiţiile motivării sale în fapt, prevăzută de art. 25 alin. (5) din OG nr. 121/1998, atâta vreme cât emitentul şi-a însuşit motivaţia şi concluziile comisiei de cercetare administrativă şi a dispus în consecinţă.
Totodată, nici motivul reţinut de instanţa de fond că pârâtul emitent al deciziei de imputare nu a dovedit existenţa şi cuantumul prejudiciului cauzat de către reclamant, nu este conform cu probele aflate la dosarul cauzei.
Observaţiile primei instanţe după care normele pe baza cărora a fost determinată paguba nu au caracter accesibil, ori că expertul care a efectuat expertiza încuviinţată de către instanţă nu ar fi avut acces la documentele contabile şi nici la registrele necesare pentru stabilirea cheltuielilor, nu sunt relevante şi nici de natură să conducă la concluzia că în cauză nu ar fi existat prejudiciu ori că acesta nu s-ar fi calculat corect.
Dincolo de împrejurarea că pentru clarificarea tuturor situaţiilor de drept şi de fapt prima instanţă avea la dispoziţie mijloacele legale prin care a fi putut ordona administrarea probelor pe care le-ar fi considerat necesare [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.], dar chestiunea principală este că în privinţa existenţei şi a întinderii prejudiciului instanţa de fond a apreciat eronat probatoriul administrat.
În acest sens, este de observat că în cauză s-a încuviinţat şi s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiect stabilirea prejudiciului.
Concluziile expertizei au fost că pârâtul, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a suferit o pagubă, în valoare de 18.209,43 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare a reclamantului, prejudiciul având aceeaşi valoare ca şi cea stabilită prin Decizia de imputare.
Ca atare, recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău va fi admis şi va fi modificată hotărârea primei instanţe în sensul că acţiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.
B. Cu privire la recursul reclamantului I.O.
Critica recurentului reclamant relativă la partea din hotărâre prin care i s-a respins cererea de anulare a Ordinului pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 şi obligarea acestuia la emiterea unui alt ordin de încetare a raporturilor de serviciu, în baza prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 nu poate fi primită.
Susţinerile recurentului în sprijinul ideii că în calitate de auditor de justiţie ar fi ocupat funcţia publică şi pe cale de consecinţă încetarea raporturilor de serviciu cu pârâtul ar fi trebuit să opereze în baza dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, au fost examinate pe larg de către prima instanţă, concluziile acesteia în sensul respingerii capătului de cerere analizat fiind corecte.
În mod detaliat şi argumentat instanţa de fond a apreciat că auditorul de justiţie nu este o funcţie publică, raporturile de serviciu ale unei astfel de funcţii născându-se în temeiul actului de numire în funcţia publică, iar validarea concursului de admitere în magistratură nu echivalează cu un act de numire în funcţie publică.
În acelaşi mod, prima instanţă a analizat motivele reclamantului invocate în sprijinul ideii că în calitate de auditor de justiţie ar fi îndeplinit o funcţie publică (natura bursei auditorului de justiţie, împrejurarea că perioada în care reclamantul a fost auditor de justiţie constituie vechime în magistratură, etc.) reluate în conţinutul recursului, ajungând la concluzia corectă că susţinerile respective nu sunt de natură să conducă la ideea că auditorul de justiţie ar reprezenta o funcţie publică.
Instanţa de fond a examinat şi a stabilit că nici observaţia reclamantului, reiterată în recurs, privind nerespectarea de către pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a termenului legal de 60 de zile prevăzut de OG nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării administrative nu poate fi reţinută. Inspectorul şef al I.P.J. Buzău a luat la cunoştinţă de producerea pagubei la data de 9 noiembrie 2005, cum a reţinut prima instanţă, Ordinul nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 nefiind emis de conducătorul acestei unităţi, astfel că termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative nu a fost depăşit.
Nici motivul de recurs privitor la împrejurarea că recurentul nu ar fi semnat un angajament scris prin care să-i incumbe obligaţia de a suporta cheltuielile de şcolarizare ca student la Academia de Poliţie nu poate fi împărtăşit de instanţa de control judiciar, din aceleaşi raţiuni pe care le-a avut în vedere şi prima instanţă.
Astfel, cererea reclamantului de înscriere la examenul de admitere în Academia de Poliţie îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond pentru a avea natura juridică a unui angajament de tipul celui prevăzut de art. 70 din Legea nr. 360/2002, în sensul că şi-a asumat obligaţia ca după absolvirea instituţiei de învăţământ menţionată să îndeplinească serviciul în cadrul unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor timp de minim 10 ani.
Celelalte motive de recurs invocate de reclamant şi anume împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de înscriere în fals a Ordinului nr. S/II/5194 din 3 octombrie 2005 în ceea ce priveşte data emiterii acestuia precum şi susţinerea că Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ar fi încălcat principiul libertăţii de voinţă la încheierea raporturilor juridice, odată cu emiterea ordinului menţionat, reprezintă aspecte nerelevante, care nu sunt de natură a influenţa soluţia de respingere a cererii reclamantului privind anularea Ordinului atacat, pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de recurs.
Nici motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond, deşi a admis în parte acţiunea, a respins fără motivare, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi reţinut, întrucât soluţia din recurs este de respingere în totalitate a acţiunii, ceea ce înseamnă că examinarea acestui motiv de recurs a devenit inoperantă, inaptă să producă efecte juridice.
În sfârşit, în notele scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat faptul că altor ofiţeri de poliţie, absolvenţi ai Academiei de Poliţie care au devenit auditori de justiţie, pârâtul, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu le-a imputat cheltuielile de şcolarizare, deşi s-ar fi aflat în situaţii similare, considerând că încetarea raporturilor de serviciu s-a produs prin numirea acestora într-o funcţie publică.
Instanţa de control judiciar apreciază că un eventual tratament discriminatoriu aplicat de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în zona analizată, nu poate ţine instanţa de judecată, soluţiile urmând a se pronunţa pentru fiecare cauză în parte, în raport cu probatoriul administrat.
Faţă de considerentele expuse, recursul reclamantului I.O. urmează a fi respins ca nefondat.
C. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrativ.
Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Direcţiei Generale Juridice pentru intimatul-recurent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, având în vedere, motivele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 67 alin. (1) C. proc. civ. părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 83 alin. (1) din acelaşi act normativ, se va alătura procura în original sau în copie legalizată când cererea este făcută prin mandatar.
Înalta Curte constată că în cauză, recursul pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, formulat de Direcţia Generală Juridică, a fost semnat de o altă persoană decât directorul direcţiei, fără a avea delegaţie specială în acest sens.
Chiar dacă la dosar au fost depuse Instrucţiunile nr. 1111 din 20 decembrie 2005, privind activitatea de asistenţă juridică în Ministerul Administraţiei şi Internelor, din care rezultă (art. 16 şi art. 17) că Direcţia Generală Juridică este împuternicită să reprezinte şi să angajeze instituţia în raporturile cu instanţele de judecată, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate fără procură în original a ministrului ori fără copia legalizată a acesteia, nefiind, prin urmare, respectate dispoziţiile art. 67, art. 68 şi ale art. 83 C. proc. civ., recursul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative va fi respins, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Caracterul absolut şi dirimant al excepţiei lipsei calităţii procesuale înlătură obligaţia instanţei de a examina celelalte motive de recurs formulate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău împotriva sentinţei civile nr. 404 din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamantul I.O., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamantul I.O. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4580/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4584/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
