ICCJ. Decizia nr. 4706/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4706/2008
Dosar nr. 487/2/200.
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1481 din 14 mai2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.C.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe aceştia din urmă să achite reclamantei drepturile băneşti restante reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 1 iulie 2005-31 decembrie 2006, precum şi sporul de fidelitate aferent perioadei 1 iulie 2005-31 decembrie 2006, sume actualizate, în raport de rata inflaţiei, până la data plăţii efective; a respins totodată cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative .
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în temeiul art. 30 alin. (2) teza I din OG nr. 38/2003, în vigoare la 1 iunie 2004, reclamanta avea dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar prin Legea nr. 507/2003, legea bugetului de stat pe anul 2004, aplicarea acestui text s-a suspendat până la 31 decembrie 2004, suspendare prelungită apoi succesiv, prin legi ale bugetului de stat, până la data de 31 decembrie 2006.
Faţă de dispoziţiile legale, mai susmenţionate, instanţa a reţinut că aceste suspendări succesive au avut ca efect numai amânarea plăţii drepturilor salariale vizate, în condiţiile în care niciun text de lege nu a înlăturat dreptul respectiv ci doar au suspendat exerciţiul acestuia.
Instanţa a considerat că, în cauză, prin legile bugetului nu s-a procedat nici la restrângerea exerciţiului dreptului de a beneficia de prima de vacanţă deoarece, pentru a se lua o atare măsură, aceasta ar trebui să fie obiectiv justificată de existenţa cazurilor, expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţia României, iar afirmaţia că dreptul nu a putut fi realizat din lipsă de fonduri nu poate constitui un motiv suficient, pertinent şi concret, pentru a se refuza posibilitatea conferită de lege reclamantei; s-a invocat în acest sens deciziile nr. XXIII din 12 decembrie 2005 şi nr. XII din 2 februarie 2007, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii.
În ceea ce priveşte sporul de fidelitate solicitat, instanţa a reţinut că acesta a fost acordat prin dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003, iar neacordarea lui a avut loc în considerarea unei suspendări similare a aplicării acestui text, pentru anul 2005, operată prin OUG nr. 118/2004, suspendare ce produce aceleaşi efecte ca şi în cazul primelor de concediu, argumentaţia expusă anterior funcţionând şi în acest caz.
Privitor la cererea de chemare în garanţie instanţa a apreciat că nu este fondată, cu motivarea că simpla cădere în pretenţii a pârâţilor nu este de natură să antreneze, prin ea însăşi şi fără nici un fel de demers din partea instituţiei debitoare, respectiv a ordonatorului principal de credite, admiterea cererii de chemate în garanţie, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora creanţele stabilite prin titluri executorii, în sarcina acestora, se achită din sumele aprobate prin bugetul instituţiilor respective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative , susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală, în raport de temeiul de drept invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată şi faţă de împrejurarea că intimatul-reclamant a dobândit calitatea de poliţist, funcţionar public cu statut special, la data de 1 iulie 2005.
S-a criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul acordării sporului de fidelitate pe anul 2006, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004, prin care sporul de fidelitate pe anul respectiv a fost suspendat.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 83/2003, „Pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
În raport de aceste prevederi legale şi cum intimata-reclamantă O.C.V. a dobândit calitatea de poliţist la data de 1 iulie 2005, rezultă că, în mod eronat, instanţa de fond a obligat recurentul să plătească acesteia sporul de fidelitate pe anul 2005.
Pe cale de consecinţă, Curtea, admiţând recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de cerere referitor la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, reclamantei O.C.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal .
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, către reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4704/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4707/2008. Contencios → |
|---|
