ICCJ. Decizia nr. 558/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.558/2008

Dosar nr.2267/2/2007

Şedinţa publică din 14 februarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 martie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.G. şi D.V. au chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R. şi M.E.F., solicitând Instanţei să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2004 - 2006, precum şi la plata sporului de fidelitate de până la 20% pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2006, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Pârâtul M.I.R.A a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru ca, în cazul în care este admisă acţiunea reclamanţilor, să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1643 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de M.E.F., reţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea îndepliniri procedurii prealabile;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F., reţinând că, întrucât potrivit dispoziţiilor HG nr. 208/2005, acest minister gestionează bugetul de stat, în ipoteza admiterii acţiunii, are obligaţia de a vira M.I.R.A. sumele necesare efectuării plăţilor. Astfel, Curtea de Apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 alin. (1) C.proc. civ. în privinţa cererii reclamanţilor de chemare în garanţie a M.E.F.

- a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii la plata drepturilor băneşti solicitate.

Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, partea chemată în garanţie, M.E.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului.

Prin motivele de recurs se susţine, în primul rând, că raporturile juridice în temeiul cărora se solicită plata drepturilor băneşti nu sunt stabilite între reclamanţi şi M.E.F.

În al doilea rând, recurentul chemat în garanţie susţine, în esenţă, că Instanţa de Fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale rară a avea în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi dispoziţiile OG nr. 22/2002, care reglementează executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în condiţiile în care M.E.F. are atribuţii doar în ceea ce priveşte elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite, cum este şi M.I.R.A.

În al treilea rând, recurentul chemat în garanţie susţine că în mod greşit Instanţa a obligat M.E.F. la plata drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi, având în vedere că, potrivit Legii nr. 500/2002, în raport cu cheltuielile înscrise în bugetul său, ministerul se află în imposibilitatea de a efectua plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor altei instituţii publice.

Analizând cauza, în limita învestirii Instanţei de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, iar în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi băneşti, iar reclamanţii nu au raporturi de serviciu cu M.E.F., ci cu I.G.P.R. (D.G.) şi M.I.R.A. (Dragoş Viorica).

De altfel, în jurisprudenţă s-a reţinut că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Astfel fiind, în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuţia de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F., (începând cu HG nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de HG nr. 495/2007; HG nr. 386/2007).

În consecinţă, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiţii, M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de pârât, întrucât nu are nici atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.".

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de M.E.F., va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F. şi va fi respinsă acţiunea reclamanţilor faţă de acesta.

Având în vedere că recursul a fost admis şi a fost respinsă acţiunea reclamanţilor faţă de M.E.F., prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, nu se mai impune analiza motivelor de recurs care vizează fondul cauzei.

În privinţa celorlalte dispoziţii ale sentinţei, Înalta Curte va dispune menţinerea lor în condiţiile în care pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R. nu au declarat recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1643 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de D.G. şi D.V. faţă de M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 558/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs