ICCJ. Decizia nr. 56/2008. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 56/2008
Dosar nr. 6678/2/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2006, reclamanta SC D.C. SRL Botoşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. – C.A.A.F.I.P.A.S.M., anularea Deciziei nr. 387/2005 şi a Deciziei nr. 451/2005 emise de pârât, invocând nelegalitatea acestora.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 152 din 14 iunie 2006, a respins acţiunea ca nefondată.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1489 din 9 martie 2007. S-a casat sentinţa, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 821.1/39/2006, reclamanta a solicitat suspendarea, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a pricinii, a executării Deciziei nr. 387 din 4 noiembrie 2005 emisă de pârât în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că executarea deciziei ar determina întreruperea activităţii, ceea ce ar produce consecinţe ireversibile şi ireparabile.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 25 iunie 2007, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 387 din 4 noiembrie 2005 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Botoşani, criticând-o ca nelegală, întrucât în speţă, nu sunt dovedite condiţiile de aplicare a art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Încheierea supusă recursului de faţă, Curtea de Apel Suceava, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 387/2005 emisă de pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Botoşani.
A motivat încheierea Curtea de Apel prin aceea că din actele depuse, rezultă că reclamantul a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Încheierea recurată este legală, din probatoriu rezultând fără putinţă de tăgadă, că executarea acestei decizii ar conduce la închiderea activităţii recurentei - intimate, la sigilarea instalaţiei cu consecinţe grave economice şi sociale. De asemenea, materiile prime ar trebui valorificate în alt mod faţă de cel pentru care au fost cumpărate, parte din ele nemaiputând fi comercializate.
Cum art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că suspendarea executării unui act administrativ se dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că în speţă, sunt întrunite aceste condiţii, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de M.E.F. – C.A.A.F.I.P.A.S.M. prin D.G.F.P. a Judeţului Botoşani împotriva încheierii din 25 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8211/39/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâtul M.E.F. - C.A.A.F.I.P.A.S.M. prin D.G.F.P. a Judeţului Botoşani împotriva încheierii din 25 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8211/39/2006, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 558/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 57/2008. Contencios. Litigii Curtea de Conturi... → |
---|