ICCJ. Decizia nr. 609/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 609/2008
Dosar nr. 40160/3/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a la 20 noiembrie 2006, iar ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a pricinii prin sentinţa civilă nr. 1124 din 1 februarie 2007, prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004 şi 2005, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivare, reclamantul a arătat că a activat ca funcţionar public în cadrul pârâtei instituţie publică, până în anul 2005, iar Legea nr. 188/1999, la art. 33 alin. (2), devenit art. 34 după republicarea legii, a prevăzut şi prevede că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu, suspendare prevăzută de art. 3 alin. (1), din OUG nr. 33/2001, care a fost menţinută şi ulterior prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001 - 2005, respectiv Legea nr. 743/2002, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 şi Legea nr. 511/2004.
Reclamantul a susţinut că dreptul de a cere indemnizaţia de concediu se va naşte, ţinând seama de suspendările prevăzute de legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă şi care deschide dreptul la acordarea acesteia, iar la data acţiunii apreciază că este îndreptăţit la primele de vacanţă din ultimii 3 ani conform art. 166 C. muncii, suspendările dispuse în legile bugetului din fiecare an încetându-şi aplicabilitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 2024 din 5 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate şi de neconstituţionalitate ridicată de reclamant.
A admis acţiunea reclamantului C.M., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând prima de concediu cuvenită pe anii 2004 şi 2005, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa a reţinut că suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea acestui drept, atâta vreme cât prin niciuna din prevederile OUG nr. 33/2001 şi apoi din legile bugetului din anii 2001 - 2005 nu a fost înlăturată existenţa dreptului la prima de concediu pentru anii 2001 - 2005, întrucât aceasta ar fi contravenit dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României revizuită, cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.A.D.O.L.F., suspendarea succesivă pe perioada menţionată având ca efect numai imposibilitatea realizării dreptului la prima de concediu pentru funcţionarii publici în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul acestuia.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs C.N.P.D.A.S., care a motivat, în esenţă, că instituţia pârâtă a fost obligată greşită la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999, întrucât nu a putut proceda la încălcarea actelor normative referitoare la suspendarea aplicării dispoziţiilor privind acordarea primelor de concediu.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2024 din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 612/2008. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
