ICCJ. Decizia nr. 617/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.617/2008
Dosar nr.4149/2/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrata la 8 iunie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul B.A. a chemat în judecata pe paraţii A.N.V. si M.E.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa fie obligaţi pârâţii la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plaţii efective şi obligarea paratului M.E.F. la alocarea fondurilor necesare plaţii sumelor.
În fapt. reclamantul a arătat că are calitatea de funcţionar public în cadrul B.V. Bucureşti Sud, iar potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol. Astfel, prin art. 3 alin. (1) din OUG nr. 33/2001 s-a dispus suspendarea aplicării acestui drept până la 01 ianuarie 2002: prin art. 1 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 a fost suspendată acordarea primei până la 31 decembrie 2002; prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 a fost suspendată acordarea sumei până la 31 decembrie 2003; prin art. 9 pct. 7 din Legea 507 2003 pană la 31 decembrie 2004; prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005; prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 până la 31 decembrie 2006.
S-a susţinut că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, fiind o măsura cu caracter temporar şi nu permanent.
Reclamantul a invocat faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2007 se naşte dreptul funcţionarilor de a solicita şi primi prima de vacanţă pe anii cât a fost suspendată succesiv.
Prin sentinţa civilă nr. 2196 din 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a admis cererea reclamantului B.A. în contradictoriu cu pârâţii A.N.V. şi M.E.F.
A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere plata primelor de concediu aferente perioadei 2001 - 2003 că această excepţie este neîntemeiată, deoarece dreptul s-a născut la data de 1 ianuarie 2007, dată la care acesta nu a mai fost suspendat prin nici un act normativ.
Nici un termen de prescripţie nu poate curge atâta timp cât dreptul respectiv nu s-a născut sau este afectat de o condiţie sau un termen suspensiv, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că întrucât de la data de 1 ianuarie 2007 nu s-a mai dispus suspendarea dispoziţiilor referitoare la prima de concediu, reclamantul este în drept să solicite primele de concediu pe perioada anterioară încetării efectelor suspendării.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine apărarea pârâţilor în sensul că suspendarea unui drept are consecinţă anularea lui.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate au declarat recurs atât M.E.F. cât şi A.N.V.
În recursul său, M.E.F. a motivat că nu s-a avut în vedere faptul că acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
S-a mai susţinut că au fost ignorate şi prevederile Constituţiei României, potrivit cărora măsurile de protecţie socială sunt stabilite prin lege şi tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestora şi că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
În recursul său, A.N.V. a reiterat prescripţia dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanţă aferente perioadei 2001 - 2003.
Pe fondul cauzei s-a motivat că prin bugetul de stat pe anul 2004 nu s-au putut suporta cheltuieli cu primele de concediu şi că în anul 2004 prevederile referitoare la primele de concediu nu au fost în vigoare şi deci pe anul 2004 funcţionarii publici nu au avut dreptul la prime de concediu.
S-a susţinut că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu, ci de inexistenţa dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la excepţia dreptului de a cere plata primelor de concediu aferentă perioadei 2001 - 2003, Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că această excepţie este neîntemeiată deoarece dreptul s-a născut la data de 1 ianuarie 2007, dată la care acesta nu a mai fost suspendat prin nici un act normativ.
Nici un termen de prescripţie nu poate curge atâta timp cât dreptul respectiv nu s-a născut sau este afectat de o condiţie sau un termen suspensiv, conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, se vor respinge recursurile declarate în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.V. şi de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2196 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 62/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
