ICCJ. Decizia nr. 653/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 653/2008
Dosar nr. 1492/2/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 februarie 2007, reclamanta SC I.F.M.A. SA Bucureşti a chemat în judecată A.N.A.F., D.G.F.P.B. şi A.F.P. sector 6, solicitând anularea Deciziilor nr. 5 din 17 ianuarie 2007, 46823 şi 46824 din 30 iunie 2006 şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat nulitatea absolută a actelor contestate, întrucât au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 9 C. proCod Fiscal, privind obligaţia de a asigura contribuabilului posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere.
De asemenea, a arătat că deciziile sunt în contradicţie cu alte acte emise de organele fiscale, iar suma de 584.689 lei, calculată cu titlu de accesorii aferente impozitului pe profit şi TVA, a fost greşit stabilită, fără a se ţine cont că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că societatea nu are de achitat nici o dobândă aferentă Deciziei nr. 443069 şi 443215 din 9 septembrie 1999.
Prin încheierea din 23 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de D.G.F.P.B. şi de A.F.P. sector 6.
Aceeaşi Instanţă a admis în parte acţiunea prin sentinţa civilă nr. 1480 din 30 mai 2007 şi a dispus anularea actelor administrative contestate şi exonerarea reclamantei de plata sumelor de 347.683 lei şi respectiv, 237.007 lei.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că reclamanta a beneficiat în anul 1999 de aprobare pentru eşalonarea la plată în 54 rate lunare a unor sume reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente.
După expirarea perioadei de eşalonare, prin nota de constatare nr. 4350 din 29 octombrie 2003 s-a reţinut că societatea a achitat cu întârziere ultima rată din graficul de eşalonare, ceea ce a adus la pierderea valabilităţii eşalonării şi la calcularea de dobânzi în sumă de 5.846.890.406 ROL.
Această notă de constatare şi titlurile executorii emise în baza ei au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 2781/2006 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, prin care s-a dispus şi restituirea sumei către reclamantă.
Ulterior, pârâtele au respins cererea societăţii de compensare a creanţei stabilite cu alte debite datorate, solicitare respinsă prin actele din 14 aprilie 2005 şi din 25 aprilie 2005, prin care s-a impus din nou reclamantei să plătească suma de 5.846.890.406 ROL reprezentând dobânzi calculate în baza art. 83 din OG nr. 11/1996.
Aceste acte au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 1882 din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă, prin care s-a dispus şi obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii de compensare.
Referitor la deciziile contestate în prezenta cauză, Instanţa a reţinut că pârâtele au preluat calculul accesoriilor stabilite ulterior prin nota de constate nr. 4350 din 29 octombrie 2003 şi prin adresele 14 aprilie 2005 şi 25 aprilie 2005, acte anulate în mod irevocabil, sumele menţionate nefiind datorate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs A.N.A.F. şi D.G.F.P.B., această din urmă pârâtă criticând şi încheierea din 23 mai 2007.
Astfel, D.G.F.P.B. a învederat că în mod greşit a reţinut Instanţa de Fond că are calitate procesuală pasivă, respingând excepţia invocată. Actele administrative contestate au fost emise de alte organe financiare, iar, în prezent societatea reclamantă, fiind contribuabil mic, se află în administrarea A.F.P. sector 6.
În recursul A.N.A.F. s-a învederat faptul că reclamanta, deşi a achitat suma pentru care a beneficiat de eşalonare la plată, nu a plătit cu ocazia ultimei rate şi majorările de 0,1% pentru fiecare zi calendaristică prevăzute pentru sumele eşalonate în conformitate cu HG nr. 670/1999 şi OG 11/1996.
Acest aspect a fost greşit apreciat de Instanţa de Fond care a reţinut că în ultima rată achitată la 28 februarie 2003, s-ar fi inclus şi majorările aferente, nici societatea reclamantă nesusţinând pe parcursul litigiilor anterioare că ar fi plătit obligaţiile prevăzute de art. 83 din OG nr. 11/1996 şi nefăcând dovada cu înscrisuri că ar fi achitat respectivele majorări.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata netemeinicia recursurilor declarate, urmând a le respinge ca atare.
Referitor la recursul D.G.F.P.B., critica formulată este nefondată, întrucât, în baza Ordinului nr. 753 din 11 mai 2006 al M.E.F., societatea reclamantă a trecut în administrarea recurentei şi a A.F.P. sector 6, astfel încât în mod corect s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a decis menţinerea în cauză în calitate de pârâtă, pentru opozabilitate.
În legătură cu recursul A.N.A.F., Curtea constată că Instanţa de Fond a reţinut în mod corect faptul că reclamanta nu datorează obligaţii accesorii, calculate în baza art. 83 din OG nr. 11/1996 pentru sumele eşalonate la plată.
Aceeaşi sumă de 584.689 RON şi acelaşi temei legal, art. 83 din OG nr. 11/1996 au fost invocate de organele financiare şi în procesul soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1882 din 15 noiembrie 2005, irevocabilă prin Decizia nr. 2262 din 14 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că debitul are exact aceeaşi valoare cu creanţa deţinută de societate în baza sentinţei civile nr. 2781 din 7 iulie 2004 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă.
Prin această ultimă hotărâre judecătorească s-a anulat nota de constatare întocmită în anul 2003, prin care se calculaseră accesorii în sumă de 5.846.890.406 ROL, valoare preluată ulterior prin adresele emise în 2005 şi prin deciziile contestate în prezenta cauză. Nici nota de constatare şi nici vreun alt act ulterior achitării ultimei rate de eşalonare, nu au menţionat că reclamanta nu şi-ar fi achitat integral obligaţiile bugetare, nota emisă la 29 octombrie 2003, anulată de instanţă, reţinând doar că societatea a achitat cu întârziere ultima rată ce avea termen de plată la 28 februarie 2003 şi stabilind majorări de întârziere de 5.846.890.406 ROL.
În consecinţă, Instanţa de Fond a constatat în mod corect că actele administrative fiscale au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, suma de 584.689 RON stabilită cu titlu de obligaţii accesorii nefiind datorată de reclamantă.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P.B., împotriva sentinţei civile nr. 1480 din 30 mai 2007 şi a încheierii din 23 mai 2007 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentele la 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC I.F.M.A. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 652/2008. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 655/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
