ICCJ. Decizia nr. 667/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 667/2008

Dosar nr. 1417/59/2007

Şedinţa publică din 20 februarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 21 septembrie 2007, reclamanta SC A. SA Timişoara a solicitat în contradictoriu cu A.F.P.C.M.T. suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 6258 din 26 iulie 2007 şi a Deciziei de impunere fiscală nr. 166 din 30 iulie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii bugetare în valoare de 2.831.443 lei reprezentând diferenţe TVA, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente.

Prin sentinţa civilă nr. 234 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a dispus anularea celor două acte administrative până la pronunţarea Instanţei de Fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că executarea debitului stabilit în sarcina reclamantului ar duce la blocarea activităţii societăţii, angrenată în derularea unor contracte comerciale şi ar avea consecinţe negative şi asupra personalului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, societatea nefăcând dovada pagubei iminente şi având, de altfel, posibilitatea de a obţine suspendarea executării obligaţiilor fiscale în cauza având ca obiect contestaţie la executarea somaţiei de plată, aflată pe rolul Judecătoriei Timişoara.

Pârâta a criticat şi procentul de 5% din debit stabilit de Instanţă pentru depunerea cauţiunii, considerând că suma consemnată cu acest titlu este prea mică în raport de valoarea obligaţiilor bugetare.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, independent de împrejurarea că reclamanta a formulat contestaţie împotriva formelor de executare, aflată în curs de judecată la Instanţa de drept comun, societatea avea dreptul, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de a cere şi suspendarea executării celor două acte administrative prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în sumă de 2.831.443 lei.

Instanţa de Fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite cerinţele textului de lege susmenţionat, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa unei pagube în patrimoniul societăţii.

În acest sens, reclamanta a făcut dovada că a contestat actele administrative întocmite de organele financiare, invocând prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale peste termenul de 5 ani prevăzut de C. proCod Fiscal şi învederând că în mod eronat s-a constatat că ar fi pierdut dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

S-au depus la dosar înscrisuri din care rezultă că are în derulare contracte de executare de lucrări, iar prin executarea obligaţiilor fiscale, societatea ar înregistra pierderi semnificative, ce ar putea determina chiar încetarea activităţii.

Referitor la cea de-a doua critică formulată, Curtea reţine că suma stabilită de Instanţa de Fond cu titlu de cauţiune se încadrează în prevederile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal, potrivit cărora cauţiunea poate fi până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sunt neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 243 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 667/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs