ICCJ. Decizia nr. 721/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 721/2008
Dosar nr. 1970/2/2007
Şedinţa publică de la 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 15 martie 2007, reclamantul T.A.T. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi cultelor, anularea deciziei comisiei constituite prin ordinul pârâtului nr. 2083 din 16 februarie 2007, prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia, precum şi anularea hotărârii comisiei constituite la nivelul autorităţii pârâte, prin care a fost declarat respins, în urma evaluării proiectului de management, a solicitat totodată cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1916 din 03 iulie 2007, a admis acţiunea şi a anulat actele administrative contestate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut, sub aspectul lipsei obiectului acţiunii, invocată de pârât, că, în realitate, acesta s-a referit, nu la o lipsă propriu-zisă de obiect, ci la imprecizia acţiunii, precum şi la împrejurarea că reclamantul nu a indicat, în mod clar, actul administrativ pe care îl contestă.
Sub acest aspect instanţa a apreciat că reclamantul a contestat actul prin care i s-a acordat o notă „sub 7” la proiectul de management şi chiar dacă actele prin care s-a soluţionat ulterior contestaţia nu produc efecte prin ele însele, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554, potrivit cărora „Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (8) şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii”.
Instanţa a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate în cauză, considerând că aceste susţineri, întemeindu-se pe lipsa de obiect a acţiunii, prin respingere a acestui capăt de cerere, au rămas la rândul lor fără obiect.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că pârâtul nu avea temei legal pentru evaluarea activităţii reclamantului întrucât O.G. nr. 26/2005 reglementează procedura de evaluare a conducătorilor instituţiilor publice de cultură, însă numai în măsura în care nu au încheiat contracte de management, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (2) din această ordonanţă, iar reclamantul încheiase deja cu pârâtul contractul de management din 20 august 2004.
S-a reţinut, de asemenea, că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 114/2006, aceste texte legale referindu-se exclusiv la evaluarea condiţiilor pentru funcţii de conducere şi nu la directori aflaţi deja în funcţie.
În acest context instanţa a apreciat că, împrejurarea de a nu se fi atacat O.G. nr. 26/2005 şi, ordinul prin care s-a aprobat procedura de evaluare a proiectului reclamantului, nu prezintă relevanţă în speţă întrucât, aşa cum s-a arătat, ordonanţa nu poate constitui temei pentru evaluarea reclamantului, neexistând prin urmare niciun motiv să fie atacate, iar existenţa unor ordine anterioare nu este de natură să acopere nelegalitatea actului de evaluare, reclamantul fiind îndreptăţit să conteste oricare dintre actele administrative prin care i-au fost vătămate drepturile.
Pe cale de consecinţă instanţa de fond a concluzionat că procedura de evaluare a reclamantului este nelegală şi a dispus anularea actelor administrative contestate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor, invocând prevederile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, strict limitat la anularea unor acte administrative conţinând rezultatul evaluării proiectului de management şi declararea reclamantului ca fiind respins în urma acestei evaluări, încălcând astfel prin motivarea hotărârii, principiul disponibilităţii părţii în civil.
Mai mult arată recurentul, reclamantul-intimat nu a invocat nelegalitatea procedurii de evaluare în sine, acesta acceptând să se supună procedurii de evaluare privind contractul de management şi nu a înţeles să atace actul administrativ prin care s-a înfiinţat şi a funcţionat comisia de evaluare a proiectului său de management, şi anume Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2083 din 16 februarie 2007.
Se motivează că reclamantul nu a făcut cunoscută comisiei existenţa unui contract de management care dacă ar fi existat – astfel cum pretinde reclamantul l-ar fi exceptat de la obligaţia prezentării proiectului de management în vederea evaluării, nemaifiind incidente dispoziţiile O.G. nr. 26/2005.
Consideră recurentul că instanţa de fond cu aplicarea greşită a legii şi-a motivat soluţia de admitere a acţiunii, pe o interpretare eronată a dispoziţiilor O.G. nr. 26/2005 aprobată prin Legea nr. 114/2006.
La data când reclamantul a fost supus procedurii de evaluare – luna februarie 2007 – acestuia îi erau pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 26/2005 în noua sa redactare, iar pretinsul contract de management invocat de reclamant expirase în luna decembrie 2006, astfel că în mod corect, instituţia l-a supus procedurii de evaluare.
Intimatul-reclamant T.A.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză precum şi în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
Critica ce vizează nelegalitatea conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reţinută întrucât instanţa de fond, s-a pronunţat pe baza probelor administrate în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi a dispus admiterea cererii reclamantului, anularea deciziei nr. 625/2007 de respingere a contestaţiei şi a hotărârii comisiei de evaluare în ceea ce priveşte evaluarea proiectului de management al reclamantului.
S-a avut astfel în vedere pretenţia concretă a reclamantului pentru protecţia unui drept subiectiv în realizarea căruia a formulat acţiunea în justiţie, cu care a fost sesizată prima instanţă.
Împrejurarea că s-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii atacate, contractul de management nu poate constitui o încălcare a principiului disponibilităţii întrucât instanţa are în vedere în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, probele administrate, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei deduse judecăţii iar reclamantul este îndreptăţit să conteste oricare dintre actele administrative prin care i-au fost vătămate drepturile.
În acest context s-au avut în vedere prevederile legale în baza cărora s-a desfăşurat evaluarea proiectului de management şi, respectiv, cele în baza cărora s-a soluţionat contestaţia.
În procesul-verbal din 28 februarie 2007 încheiat cu ocazia soluţionării contestaţiei se constată că au fost avute în vedere şi prevederile O.G. nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură.
În acţiunea sa reclamantul a făcut trimitere la prevederile O.G. nr. 26/2005, apărările părţilor, argumentele din cererea de chemare în judecată şi întâmpinare au avut în vedere aceleaşi dispoziţii legale, iar instanţa s-a pronunţat asupra tuturor cererilor şi cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin hotărârea recurată.
Apare lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamantul nu a învestit instanţa de judecată şi cu anularea altor acte administrative, în acord cu acelaşi principiu al disponibilităţii, precum şi cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind analizată legalitatea actelor şi operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii hotărârii şi, respectiv a deciziei comisiei din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.
Cu privire la existenţa contractului de management, recurentul nu se poate prevala de necunoaşterea acestuia întrucât este parte contractantă. Contractul a fost încheiat cu reclamantul în calitate de director general al Centrului de Cultură şi Cultelor a Romilor şi are termen de valabilitate până la 20 august 2007.
În baza acestor considerente apare ca neîntemeiat şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
Conform dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură, act normativ intrat în vigoare la 22 iulie 2005 (la 3 zile de la publicarea în M. Of. nr. 635/19.07.2005, conform art. 11 din ordonanţă), acest act normativ reglementează angajarea directorilor în urma unor concursuri de proiecte de management, iar potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) dispoziţiile acestei ordonanţe nu se aplică conducătorilor instituţiilor publice de cultură al căror contract de muncă pentru funcţia de conducere a fost încheiat cu maxim 24 de luni înainte de data intrării ei în vigoare. Prin alin. (3) al art. 10 din ordonanţă s-a reglementat şi situaţia conducătorilor indicaţi la alin. (2) al art. 10, în sensul că aceştia vor prezenta ordonatorului principal de credite în subordinea căruia funcţionează instituţia publică de cultură pe care o conduc un proiect de management în vederea încheierii contractului de management prevăzut de prezenta ordonanţă, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol prevederile alin. (3) se aplică şi celorlalţi conducători ai instituţiei publice de cultură, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (1).
Ulterior, art. 10 din O.G. nr. 26/2005 a fost modificat prin Legea nr. 114/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2005 (publicată în M. Of. nr. 413/12.05.2006) în sensul că alin. (2) şi (3) ale art. 10 au următorul cuprins: „(2) Conducătorii instituţiilor publice de cultură care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, nu au încheiat contractul de management sunt obligaţi ca, în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite al autorităţii publice în subordinea sau sub autoritatea căreia funcţionează instituţia publică de cultură, să depună un proiect de management în vederea încheierii contractului. (3) Nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea proiectului de management atrage destituirea de drept din funcţie a respectivului conducător al instituţiei publice de cultură”.
În cauză, reclamantul-intimat, prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 491 din 16 septembrie 2003 a fost numit în funcţia de director general al Centrului Naţional de Cultură a Romilor, definitivat în funcţie prin ordinul nr. 564 din 11 decembrie 2003, iar la 20 august 2004 s-a încheiat între acelaşi minister şi reclamant, contractul de management pentru aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 20 august 2007, contract care la data evaluării era în vigoare.
Prin urmare, se constată că instanţa de fond în mod corect a avut în vedere că anterior datei intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005 intimatul-reclamant avea încheiat contractul de management cu recurentul-pârât, neputându-se reţine astfel legalitatea obligării acestuia de a proceda în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2005 intrată ulterior în vigoare şi nici a actelor administrative cu caracter normativ date în executarea acesteia.
Reţinând totodată că la data intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2005, intimatul-reclamant deţinea funcţia de director general, contractul de management completându-se cu contractul său de muncă, se constată astfel că prevederile acestui act normativ nu-i erau aplicabile.
În baza acestor considerente, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor se va respinge în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor împotriva sentinţei civile nr. 1916 din 03 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 722/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
