ICCJ. Decizia nr. 722/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 722/2008
Dosar nr. 527/45/2007
Şedinţa publică de la 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 30 iulie 2007, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, anularea deciziei nr. 956/LC/2007, precum şi a hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007, ambele emise de pârât şi obligarea acestuia din urmă să propună numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Vaslui, cu motivarea că prin hotărârea nr. 244 din 31 mai 2004, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că îndeplineşte condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător, fără concurs, dar Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea lui de numire fără a-şi motiva în vreun fel hotărârea.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 136/CA din 15 octombrie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că respingerea cererii sale, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a făcut în conformitate cu atribuţiile acestei autorităţi, astfel cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 317/2004, intrând în competenţa Plenului să examineze, în acord cu cerinţele Legii nr. 303/2004 şi ale hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, privind aprobarea procedurii de numire în funcţia de judecător, fără concurs, aptitudinile persoanelor care solicită această numire, atât din punct de vedere medical şi psihologic, cât şi sub aspectul bunei reputaţii.
În acest context s-a reţinut că hotărârea Plenului a avut în vedere atât interviul susţinut de candidat, cât şi performanţele sale profesionale.
Referitor la capătul de cerere privind anularea adresei din 2007, instanţa de fond a apreciat că acest înscris nu reprezintă un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, fiind în fapt numai răspunsul dat de pârât la plângerea prealabilă a reclamantului, împotriva hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.G., fără a-şi încadra în drept criticile formulate. Au fost invocate, ca şi la judecata în primă instanţă, dispoziţiile art. 33 alin. (5), (7), (8) şi (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Recurentul susţine că sentinţa atacată este nelegală întrucât a inversat practic sarcina probei, pretinzându-i să facă dovada că îndeplineşte condiţiile numirii în funcţia de judecător fără concurs, când, în realitate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii era cel care trebuia să-şi argumenteze refuzul.
Adevăratul motiv pentru care i s-a respins cererea de numire în funcţia de judecător fără concurs îl reprezintă vârsta sa. Recurentul pretinde că toţi candidaţii care au fost respinşi aveau vârste cuprinse între 50-55 ani, fiind discriminaţi în raport cu cei mai tineri.
Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, respectiv decizia nr. 3467 din 20 septembrie 2007, prin care s-a stabilit că dreptul de apreciere al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi exercitat arbitrar introducându-se criterii noi, neprevăzute în lege, cum ar fi vârsta candidatului. În plus, mai arată recurentul, instanţa de fond nu a observat că interviul, ca modalitate de selecţie a candidaţilor, nu este reglementat decât pentru promovarea în funcţie a magistraţilor, nu şi pentru accederea în profesie a altor persoane.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că cererea recurentului de numire în funcţia de judecător, fără concurs, la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, a fost respinsă, avându-se în vedere interviul susţinut, performanţele profesionale, precum şi opţiunile formulate. Intimatul a mai relevat că recomandarea dată de secţia pentru judecători nu implică automat numirea în magistratură, fiind necesară aprobarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii dată în condiţiile întrunirii cerinţelor prevăzute în art. 29 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, cu modificările ulterioare, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006.
În concluzie, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că evaluarea în concret a aspectelor care să determine acţiunea Plenului de aprobare a numirii în funcţie şi de a face propunerea către Preşedintele României reprezintă un act exclusiv de competenţa acestei autorităţi, pe care instanţa nu îl poate cenzura.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, administrate în baza art. 305 C. proc. civ., s-au depus la dosar de către intimat, în copie, contestaţia formulată de recurent împotriva hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată sub nr. 6601 din 04 iunie 2007 la Direcţia Resurse Umane şi Organizare, precum şi nota acestei direcţii din data de 10 iunie 2007, referitoare la contestaţie.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse, a apărărilor formulate prin întâmpinare, a înscrisurilor administrate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte consideră recursul ca fiind nefondat.
Ceea ce reproşează recurentul Curţii de apel este, în primul rând, faptul că nu a sancţionat refuzul intimatului de a-l primi în profesia de magistrat, fără concurs, exprimat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 401 din 31 mai 2007, în condiţiile în care acest act administrativ nu este motivat.
Prin hotărârea menţionată (art. 1) au fost respinse cererile de numire în funcţia de judecător, fără concurs, în baza art. 33 alin. (5), (7), (9) şi (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulate de 7 candidaţi, între care şi recurentul.
În partea expozitivă a actului s-a argumentat, cu titlu general, că soluţia adoptată a fost determinată de „interviul susţinut de candidaţi în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi performanţele profesionale ale acestora, precum şi opţiunile formulate de aceştia”, motivare ce a fost considerată de instanţa de fond ca fiind satisfăcătoare.
Pentru a putea examina modul în care Consiliul Superior al Magistraturii îşi exercită dreptul de apreciere în privinţa îndeplinirii cerinţelor legale pentru numirea în funcţia de judecător, fără concurs, este obligatoriu potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată şi completată ca hotărârea adoptată să fie motivată. Motivarea conferă actului administrativ transparenţă, fiind importantă atât pentru cel vizat, cât şi pentru instanţa de judecată care înfăptuieşte controlul de legalitate.
Din perspectiva instanţei de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcaţia dintre actul administrativ adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege autorităţii publice şi cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată.
Deşi hotărârea nr. 401 din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este succint şi generic motivată, totuşi, raţiunea pentru care cererea recurentului a fost respinsă poate fi uşor decelată, fiind furnizată de înscrisuri ce provin chiar de la acesta, respectiv de contestaţia administrativă pe care a formulat-o la data de 03 iulie 2007, înregistrată la Direcţia Resurse Umane şi Organizare în 04 iulie 2007.
În cuprinsul acestei contestaţii, recurentul îşi arată nemulţumirea pentru prestaţia sa la interviul susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care consideră că a făcut numai „o prezenţă formală”, neavând o „capacitate fizică şi psihică optimă pentru susţinerea unui interviu” şi solicită reprogramarea sa la o altă dată pentru susţinerea unui nou interviu.
Or, în condiţiile în care recurentul însuşi admite că nu a fost convingător la interviu, soluţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii exprimată prin hotărârea nr. 401 din 31 mai 2007 nu poate fi socotită arbitrară ori adoptată cu exces de putere.
În plus, apărarea recurentului, în sensul că în ziua susţinerii interviului nu s-a aflat într-o dispoziţie fizică şi psihică adecvată nu este de natură a atribui un caracter nelegal hotărârii examinate, întrucât rezistenţa la stres şi capacitatea de a gestiona situaţii neprevăzute ori dificile constituie parametri de evaluare, avuţi în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii.
Teza recurentului referitoare la respingerea cererii sale, alături de cele formulate de alţi 6 candidaţi, pe motiv de vârstă, nu are niciun suport în probele dosarului. Nicăieri în cuprinsul hotărârii atacate ori al actelor premergătoare, nu se face vreo referire la vârsta candidaţilor, astfel că jurisprudenţa invocată nu îi este aplicabilă recurentului.
În fine, pentru prima oară în recurs recurentul invocă nelegalitatea procedurii de numire derulate de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin aceea că a cuprins şi interviul în faţa Plenului, deşi art. 33 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, modificată şi completată, se referă numai la susţinerea interviului în faţa secţiei corespunzătoare (judecători sau procurori) a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin acest motiv recurentul îşi completează cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis, potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, în condiţiile în care secţia pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii are doar abilitarea să verifice îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute în art. 29 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 şi să formuleze recomandări, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fiind autoritatea competentă să aprobe cererile de numire în funcţia de judecător, fără concurs, intervievarea tuturor candidaţilor de către Plen, apare ca fiind legitimă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 136/CA din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 724/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
